Sambata, 14 mai, ora 11.00. Palatul Parlamentului. 1.400 de delegati ai PDL imbracati ca de nunta isi aleg seful.
Traian Basescu, usor garbovit, plesuv, face pronosticuri privind cresterea economica. Nimic nu este mai frumos in ochii presedintelui decat partidul pe care l-a nasit. Nicio alta coerenta si nicio alta logica nu-si gasesc sensul intr-o atat de complicata lume, daca nu incep cu initialele Partidului Democrat Liberal.
“Exista in lume mai multi idoli decat realitati”, spunea Friederich Nietzsche, in urma cu vreo 100 de ani. Astazi “idolul” a pus piciorul in Palatul Parlamentului.
Realitatea a ramas in strada. Scoate capul noaptea si, daca are bani de taxi, merge la concertul “Vitei de vie”.42 de ani de la infiintarea Clubului A. O intreaga istorie. A esecului, ai iubirilor. O zi mai lunga decat veacul.
Pantofi de lac si costume scumpe stabilesc pe holul din fata imensei sali Alexandru Ioan Cuza, la etajul 1 al Palatului Parlamentului, strategia pentru castigarea alegerilor viitoare. Setea de putere, spune acelasi Nietzsche. Furia lui se revarsa atunci asupra Bisericii. PDL nu este o biserica. Dar atata iubire de sine nu poate conduce decat la dogma.
Poti intelege nevoia de mobilizare. In fond, ratiunea pentru care fiecare partid vietuieste pe planeta asta este aceea de a guverna. Dar un partid nu se poate ascunde in spatele unui zeu.
Noi am inventat partidele tocmai pentru ca am decis ca dincolo de lucrurile pe care nu le putem controla ramane destul spatiu pentru a decide ce facem cu propria noastra viata.
Cu totii am decis ca este nevoie de reprezentare si noi le-am dat putin din putera noastra. Presedintele Basescu plange. “Sa ramaneti uniti!” Cine cu cine? Cu zidurile inalte de la Palatul Parlamentului?
Dar la ce bun atata putere daca nu stii ce sa faci cu ea? De ce acesti un milion de ani distanta intre Palatul Parlamentului si cei 1.000 de oameni din fata Bancii Nationale care habar nu au ca peste 10-20 de ore PDL isi alege un nou sau vechi presedinte?
Autor: Iulian Anghel
Sursa: Ziarul Financiar