Site icon gandeste.org

Kremlinul preferă agresiune militară în Ucraina şi presiune politică machiavelică în Republica Moldova

Câteva comparaţii sunt utile pentru a înţelege lumea de dincolo de Prut şi de dincolo de Nistru. Astfel, preşedintele Ucrainei, Piotr Poroşenko, a fost ales de conaţionali, pentru a reda ţării sale integritatea teritorială. Dar preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a fost propulsat în funcţia actuală pentru a menţine echilibrul necesar dintre pro-europeni şi nostalgicii epocii sovietice, într-un teritoriu deloc indiferent Casei Albe.

Atenţia acordată de diplomaţia americană celor două foste republici sovietice, cu capitalele la Kiev şi Chişinău, fiind spre disperarea, isteria şi accesele de fanfaronadă ale unor prea plecaţi supuşi ai Kremlinului, niciunul la înălţimea rusului alb, Dmitri Rogozin, al cărui Twitter face, pe plan imagologic,  cât fac pe plan militar trupele ruse care staţionează acum în Crimeea, peninsula ocupată… paşnic şi cât reuşesc unităţile ruse, care acţionează acum în republicile conduse de urmaşii de azi ai lui Ivan cel Groaznic.

Premierul Ucrainei, Arseniy Yatsenyuk, este un adept al reformelor necesare apropierii treptate, a statului ucrainean, de standardele existente în ţările membre ale Uniunii Europene.

Premierul în funcţie al Republicii Moldova, Iurie Leancă, cu şanse de a rămâne pe acest post, este cunoscut pentru arta sa de a juca la două capete, oficial cu interlocutorii de la Bruxelles, iar când este cazul şi cu emisarii de la Kremlin.

Ministrul ucrainean al apărării, generalul Stepan Poltorak, a comandat trupele destinate ordinii interne şi apoi Garda Naţională a Ucrainei, fiind cunoscut pentru determinarea sa de a apăra independenţa ţării sale.

Ministrul moldovean al apărării, Valeriu Troenco  – ca şi predecesorul său Vitalie Marinuţa -, are ca reper declarat dorinţa de a nu mai vedea ţinuturi ocupate de imperiali, în interiorul Republicii Moldova.

Ambasadorul Republicii Moldova, la Bucureşti, Iurie Reniţă, deşi s-a declarat român şi vorbeşte româneşte, rar apare în presa din dreapta Prutului.

Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Excelenţa Sa Teofil Bauer, înţelege cât de importantă este fiecare ţară membră a NATO şi a UE, precum România, în stăvilirea unei ofensive atipice, a răsăritenilor, ce nu are, pentru moment, şi probabil nici în lunile următoare, nicio şansă să se oprească, fără sprijinul conjugat al celor care apără libertatea, independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a fiecărui stat european civilizat, în graniţele recunoscute de Organizaţia Naţiunilor Unite.

Evenimentele militare recente, dure, cu pierderi succesive, numeroase, de vieţi omeneşti, din Ucraina, au generat invitarea diplomatului ucrainean la emisiunea VALORI EUROATLANTICE, difuzată de 6TV, unde a răspuns, fără ezitări, la toate întrebările formulate din dorinţa de a contribui la lămurirea dramei unei naţiuni vecine cu România.

Excelenţa Sa Teofil Bauer:

Domnul Putin poate să nu confirme nu numai că trupele ruse se află pe teritoriul Donbass-ului, dânsul poate să nu confirme nici faptul că a anexat, în mod ilegal, Republica Autonomă Crimeea, dânsul poate să nu confirme nici că aşa-zişii „oficiali” ai aşa numitelor două “republici”, de la Doneţk şi Lugansk, toţi sunt cetăţeni ruşi, cu acte în regulă, şi că toate trupele care acţionează cu tehnică militară folosesc pe cea nu numai de fabricaţie, ci şi de apartenenţă rusească. Dar realitatea vorbeşte de la sine.

Situaţia din Ucraina, evaluată cu Teofil Bauer, ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, poate fi vizionată, pe înregistrarea video inserată mai jos, până la minutul 51’23’’.

Situaţia din Moldova – vizionabilă în continuare, până la finalul înregistrării video – a fost discutată cu Nicu Popescu, redactor-şef la Radio România Actualităţi, generalul (r.) dr. Stan Petrescu, din Clubul Militar Român de Reflecţie Euroatlantică şi George Simion, preşedinte executiv – “Acţiunea 2012”.

Cu cei trei conaţionali am vorbit – cum altfel? – în limba celor două state româneşti, recunoscută şi la Bruxelles ca fiind limba lui Mihai Eminescu.

Acei nătângi ai politichiei româneşti, care au descoperit Republica Moldova doar ca studenţi, după 1990, acei conservatori autohtoni, care confundă discuţii la o cafea, cu te miri cine, cu reala cunoaştere a stării de spirit, din mediul urban, rural, la nivelul generaţiei tinere, dar şi al maturilor dintre Prut şi Nistru, care vor certitudini, nu doar vizite de cumetrie, de la Bucureşti la Chişinău, mai pot afirma – defetist, cinic, cu aroganţa celor care cred că deţin adevărul absolut pentru acest veac – că nici la încheierea celor două mandate posibile, ale preşedintelui în funcţie, cele două maluri ale Milcovului de azi, nu vor fi, de jure, ale unui curs de apă intern, al României reîntregite.

Dar îşi închipuia cineva, în urmă cu un sfert de veac, că majoritatea covârşitoare a românilor vor alege, democratic, ca preşedinte, un concetăţean de naţionalitate germană?

Şi voinţa populară a impus “minunea” care a uimit Europa!

George Simion:

Ceea ce noi, ca societate civilă, de pe ambele maluri ale Prutului, am semnalat de multe ori, faptul că politicienii de la Chişinău sunt caracterizaţi printr-o dualitate, prin limbaj dublu, faţă de Est şi faţă de Vest se dovedeşte şi în zilele acestea, când anumite partide din alianţa pro-europeană, de la Chişinău, sunt gata să facă Pactul cu Diavolul, respectiv cu Vladimir Voronin, sunt gata să îşi trădeze electoratul, sunt gata să trădeze opţiunile pro-europene şi pro-româneşti ale oamenilor de peste Prut, care i-au votat şi şi-au pus încrederea în ei, şi vor să coabiteze cu acest partid al comuniştilor, care a fost răsturnat de tinerii mânioşi, în aprilie 2009. Este incredibil!…Este de-a dreptul alarmant, că victime sunt cele peste trei milioane de români care locuiesc acolo. Care sunt prizonieri într-un teritoriu No man’s land şi nu au niciun viitor.

General (r.) dr. Stan Petrescu: Această dependenţă puternică, din punct de vedere politic, social şi dacă vreţi şi cultural, de Moscova, este reală. Serviciile de informaţii ruseşti au şi un aparat de intoxicare foarte puternic. Într-un joc al marilor puteri, cam asta este Moldova. Economic moldovenii depind de Est, controlaţi politic sunt de către Est. Este un mare miracol că şi la ultimele alegeri parlamentare au câştigat partidele pro-europene. De câştigat este generaţia tânără, să o aducem spre spaţiul Uniunii Europene…Noi, până la Aurescu, nu am avut o diplomaţie adevărată!…Acest petec de pământ, de 33.843,5 km² este al românilor!

Nicu Popescu:

Populaţia Republicii Moldova este aceea care alege şi cea care îi va trage la răspundere pe cei care nu respectă votul primit…Oamenii trebuie să fie convinşi că tocmai ce li se întâmplă este bine şi ei să accepte cu sufletul, ca să poată transmite asta şi generaţiilor viitoare. Dacă moldovenii privesc spre Apus, spre Europa, atunci ne văd şi pe noi. Şi atunci simbioza este mai simplă.

sursa: adevarul.ro

Exit mobile version