A fost liderul primei mișcări anticomuniste de masă, numită de istorici „Lupta de eliberare de sub ocupația sovietică și împotriva comunismului”, mai cunoscută pe la noi sub numele de „Contra-revoluția maghiară din 1956”. În fruntea acestei mișcări de masă, care a dus la numirea sa ca premier, Imre Nagy a inițiat o serie de măsuri de neacceptat pentru Moscova, printre care ieșirea Ungariei din Tratatul de la Varșovia, reintroducerea pluralismului politic, plus alte măsuri contrare viziunilor sovietice. Urmare, Ungaria a fost invadată de trupele Armatei Roșii și, cu sprijin românesc, Imre Nagy a fost atras într-o capcană, răpit de pe teritoriul maghiar, adus în România, anchetat de sovietici. Doi ani mai târziu, în 1958, a fost retrimis la Budapesta, judecat, condamnat la moarte și executat. Mii de budapestani au fost uciși de tancurile sovietice, aproape un milion de maghiari, unu din nouă au plecat în bejenie, prin lume.
Imediat după căderea comunismului, Imre Nagy a fost reabilitat și reînhumat cu onoruri cuvenite. Astăzi, o splendidă statuie din bronz, care îl înfățișează singur și însingurat pe o punte arcuită parcă peste un absurd gol istoric, îl ține viu în memoria ungurilor. Deci, Imre Nagy, un erou! Merita o statuie, nu glonțul! Cu niște zeci de ani înainte, în 17 iulie 1918, același Imre Nagy, în calitate de revoluționar bolșevic voluntar, a făcut parte din plutonul de execuție care a asasinat Familia Imperială a Rusiei, pe Țarul Nicolae al II-lea, pe Împărăteasa Alexandra, pe cei cinci copii ai lor, Olga, Tatiana, Maria, Anastasia și Alexei. Din anul 2000, toți, sfinți ai bisericii ortodoxe ruse. Deci, Imre Nagy, un criminal! Ar fi meritat glonțul, nu o statuie!
Să vedem și la noi, păstrând proporțiile! Cine nu a auzit de Mircea Eliade? Puțină lume! Cel mai mare istoric al religiilor din toate timpurile, ilustru prozator, uriaș intelectual, un român de toată fala neamului românesc. Dar de Emil Cioran, cine nu a auzit măcar, dacă opera nu i-a citit-o? Dar de Petre Țuțea, marele gânditor și filosof? Pe mulți, mulți alții, floarea intelectualității interbelice, nu are rost să-i mai enumăr, sunt știuți, cărțile lor stau la loc de cinste pe rafturile bibliotecilor lumii. În afară de opere de neocolit, au fost mai mult sau mai puțin legionari, sau simpatizanți legionari. Pe fondul românismului lor, al credinței lor ortodoxe, au crezut în resurecția neamului pe acea cale. Unii dintre ei au plătit asta cu ani grei de temniță, iar cei mai mulți cu viața, după ani de rezistență cu arma în mână împotriva cancerului bolșevic.
Savanți sau criminali? Intelectuali sau delincvenți? Eroi anticomuniști sau asasini? Cei care îi pomenesc acum cu admirație sau evlavie, români sau infractori? Klaus Iohannis, atunci când a promulgat zisa „lege a holocaustului” a răspuns: niște criminali, iar cine îi pomenește, la pușcărie! Sincer, nici nu mă mir. De unde nuanțe de la un golem cu pistoanele minții gripate, care s-a așezat cu spinarea în oberlihtul istoriei și memoriei românești? Cum să înțeleagă că istoria, ca și viața, este infinit nuanțată și nu judecă pe momente? Că secretul înțelegerii istoriei stă în analiză continuă, în dezbatere, în vehicularea ideilor, în prezentarea de ipoteze, nu în interdicții? Că interzicerea suscită curiozitate și fascinație, că îndârjește? Că istoria nu poate fi interzisă?
Imre Nagy, erou sau criminal? Emil Cioran, gânditor de talie mondială sau apologet al fascismului? Petre Țuțea, filosof mistic redutabil, sau o minte rătăcită? A răspuns Klaus Iohannis! Aștept să răspundă la fel de prompt, atunci când intermediarii mafiilor de adopții internaționale de copii vor fi considerați, fără drept la nuanță, niște jeguri umane.
Autor: Mirel Curea
Sursa: Evz.ro