Intocmai ca si la sectorul cooperatist in statele cu traditie in domeniu – unde exista nivelul doi si trei national de confederare al cooperativelor dintr-un teritoriu national – desi fiecare Kibbutz este punct de vedere social si economic, o unitate autonoma, un numar de federatii nationale asigura coordonarea activitatilor, precum si unele servicii.
Cele mai multe kibbutz-uri sunt organizate asemanator, cu facilitati comune, cum ar fi sala de mese, sala, birouri si biblioteca in centru, inconjurate de casele si gradinile membrilor, cu facilitati sportive si educationale dincolo de acestea, si de cladiri industriale si terenuri agricole. Incepand cu anii ’80, kibbutzim au trecut prin mai multe restructurari mai ales in ce priveste salarizarea membrilor, angajarea ca lucratori si a non-membrilor si acordarea de libertati mai mari membrilor.
In 2010 existau in Israel 270 kibbutzim. Fabricile si fermele lor generau 9% din productia industriala a Israelului in valoare de 8 miliarde de dolari, si 40% din productia agricola, in valoare de peste 1,7 miliarde de dolari. Unele Kibbutz s-au dezvoltat si in domenii de inalta tehnologie sau militare.De exemplu, in 2010, Kibbutz Sasa, care contine aproximativ 200 de membri, a generat 850 de milioane de dolari in venituri anuale din activitati industriale militare-plastice.
Istoria kibbutz-ului se confundă pe bună dreptate cu cea a statului modern Israel, originala entitate rurală evoluînd intrinsec în inima noului stat din Orientul Apropiat. Astfel kibbutz-ul este o societate în sine, dedicată ajutorării mutuale şi respectării drepturilor membrilor săi, un sistem socioeconomic bazat pe principiile proprietăţii comune, precum şi o entitate socială bazată pe egalitate şi cooperare care pune accent în egală măsură pe educaţie, consum şi responsabilitate. Practic se poate considera că ideea forţă care animaează kibbutz-ul, aceea de „ se ia de la fiecare în funcţie de posibilităţi, pentru fiecare în funcţie de nevoi”, a fost implementată cu un elan inovator care îţi arată roadele chiar şi în zilele noastre.
Apariţie în vremuri zbuciumate
Primele kibbutz-uri au apărut cu circa 40 ani înainte de fondarea statului Israel (1948), primul kibbutz, cel din Degania (de la cuvântul ebraic dagan, care semnifică grâu), situat în sudul Lacului Kineret, a fost fondat în anul 1909 de către un grup de colonişti evrei, pe o bucată de teritoriu cumpărat de către Jewish National Fund. Fondatorii erau tineri entuziaşi care proveneau din Europa de Est, şi veneau aici pentru o viaţă nouă, departe de excesele antisemitismului din acea perioadă. Calea aleasă nu era tocmai uşoară: un mediu climatic ostil, lipsă de experienţă în munca câmpului, lipsa surselor de apă şi banii puţini s-au dovedit a fi dificultăţi mari.
Cu toate acestea, pionierii agriculturii israeliene nu s-au dat deloc bătuţi. Au depăşit dificultăţi mai mari decât cele iniţiale şi au înfiinţat comunităţi care au jucat un rol decisiv în stabilirea societăţii israeliene şi clădirea statului evreu. Majoritatea kibbutz-urilor au fost ridicate pe baza unui plan similar. Zona locuibilă este compusă din case, grădini şi grădiniţe pentru copiii, inclusiv facilităţi precum săli de mese, case de cultură, biblioteci, piscine, săli de sport, clinici medicale şi magazine. În jurul zonei locuibile sunt amplasate fermele de animale, iar culturile agricole sunt la extremitatea kibbutz-ului.
Din punct de vedere organizatoric şi ideologic, kibbutz-ul funcţionează ca o democraţie bazată cumva pe percepte socialiste. Consiliul general al acestei entităţi organizatorice formulează politici, aleg delegaţi, autorizează bugetul kibbutz-ului şi primesc noi membri. Consiliul general nu este doar un corp decizional, ci are inclusiv atribuţiile unui forum public unde toţi membri îşi pot exprima părerile şi deciziile.
Cei ce au înflorit deşertul
Pentru primii pionieri israelieni, transformarea solului arid într-unul roditor nu a fost doar aplicarea unei părţi a ideologiei sioniste, ci mai ales un mod de viaţă care să le permită nu doar supravieţuirea, dar şi prosperitatea. De-a lungul anilor, fermierii din kibbutz-uri au umplut literalmente câmpurile sterpe, aride şi nisipoase cu terenuri uriaşe cultivate cu orhidee, cereale, legume, ferme de vite şi păsări, ba chiar şi cu ferme piscicole. Secretul succesului a constat într-o combinaţie ambiţioasă de muncă grea, plus inovaţii şi experimentări din domeniul agriculturii aplicate. Rezultatele nu s-au lăsat aşteptate, iar neobişnuitele ferme-sate israeliene au ajuns să producă cea mai mare parte din totalul de alimente necesare locuitorilor ţării. Spre exemplu contribuţia kibbutz-urilor la productivitatea agricolă a ţării este mult mai mare decât numărul locuitorilor implicaţi în agricultură.
În decursul ultimilor ani tot mai multe kibbutz-uri au devenit atracţii turistice cu facilităţi de recreere cum ar fi casele de oaspeţi, piscine, călărie, terenuri de tenis, muzee, şi parcuri de distracţie acvatice. Cum populaţia Israelului creşte continuu iar centrele urbane se extind tot mai mult, unele kibbutz-uri au ajuns să fie incluse în suburbiile oraşelor.
Pe baza acestei proximităţi, vechile ferme agricole oferă acum acces la toate facilităţile unui oraş modern. Structural membrii unui kibbutz lucrează pe formula următoare: agricultură şi ferme piscicole – circa 24% din populaţie, industrie-tot 24%, sectorul turism, comerţ şi finanţe -11%, transport şi comunicaţii – 5%, servicii publice şi comunitare – 18%, servicii personale 17%, construcţii şi utilităţi – 1%.
Femeile se bucură de aceleaşi drepturi şi facilităţi, cu toate că spre deosebire de femeile care acum doă generaţii lucrau cot la cot cu bărbaţii în cele mai grele munci, cele din prezent evită posturile din agricultură şi industrie în favoarea locurilor de muncă din sectorul educaţional, de sănătate şi cel al serviciilor publice. Totuşi marea majoritate a locuitorilor încă muncesc în kibbutz-uri. Evident câştigul lor este cheltuit tot în interiorul acestei entităţi astfel încât fermele beneficiază de un circuit continuu de bani.
Pe baza datelor oficiale, circa 40% din tienrii născuţi aici, se întorc în kibbutz-uri după terminarea serviciului militar, obligatoriu pentru ambele sexe din această ţară. Comparativ cu părinţii şi bunicii lor, tinerii de astăzi au mai multe oportunităţi de lucru.
Particulă intrinsecă a statului Israel
Kibbutz-ul nu este doar o aşezare umană şi un mod de viaţă, cât mai ales o parte integrală a societăţii israeliene. Înainte de declararea independenţei, precum şi în primii ani de după acest moment, kibbutz-urile au jucat un rol capital în domeniile militar, cel al imigraţiei şi al fondării de noi aşezări.În timp, mare parte din aceste responsabilităţi şi funcţii au fost preluate de autorităţile şi guvernele ţării, iar interacţiunea dintre kibbutz şi societate a scăzut gradual, cu toate că nu a dispărut niciodată.
Un număr mare de kibbutz-uri oferă cursuri de cinci luni pentru imigranţi, cursuri care includ studierea intensivă a limbii ebraice, familiarizărea cu particularităţile vieţii în Israel, alături de noţiuni de agricultură şi creşterea animalelor. Participanţii care se hotărăsc să rămână aici, pot aplica pentru poziţia de membru cu drepturi depline al comunităţii. O parte din kibbutz-uri sunt implicate în proiecte sociale în care sunt incluşi copii orfani sau cei din familii defavorizate.
Kibbutz-urile au funcţionat de-a lungul timpului şi ca nişte adevărate centre în care a fost prezervată bogata moştenire artistică şi culturală a diasporei evreieşti. Sărbătorile religioase tradiţionale, comemorările, aniversările, toate au fost revitalizate aici prin interemdiul artelor, muzicii şi dansurilor.
După o perioadă de regres, unii analişti sociali precum Amnon Rubinstein, susţin că fermele social-populare înegistrează o renaştere spectaculoasă. Astfel dacă la nivelul anului 1997 producţia tuturor kibbutzurilor atingea cifra de 20 miliarde şekeli noi, în anul 2006 cifra a atins valoarea de 27 miliarde şekeli noi. Astăzi entitatea socială a kibbutz-urilor cuprinde trei generaţii de oamnei care au activat în interiorul său. Fondatorii acesteia, motivaţi de convingeri puternice şi de o ideologie aparte, au construit o societate cu un mod unic de viaţă, nemaiîntâlnit în altă parte a lumii.
Prima generaţie de copii născuţi în kibbutz, a muncit din greu pentru a construi şi a consolida propriile structuri economice, sociale şi administrative. Generaţia actuală, care creşte în prosperitate şi siguranţă, trebuie să găsească un punct de echilibru între moştenirea trecutului şi noile provocări tehnologice ale prezentului. Pe baza acestei provocări, o parte din analiştii israelieni susţin că fermele colective îşi vor abandona pe viitor o parte din principiile lor caracteristice. Alţi analişti cred că abilitatea kibbutz-urilor de a se adapta cerinţelor societăţii, va asigura supravieţuirea lor. Oricum va fi viitorul, atât timp cât kibbutz-urile îşi vor menţine structura democrată iar spiritul de voluntariat, implicare şi idealism va predomina printre locuitori, fermele emblematice ale Israelului vor supravieţui mult timp de acum încolo.
Sursa: Institutul Economie Socială