E de presupus că atât DNA, cât şi DIICOT (fără Alina Bica, arestată) i-au prezentat noului preşedinte dosarele mai importante, cu impact politic, la care lucrează, aşteptând nişte indicaţii preţioase în legătură cu priorităţile, tot politice. De asemenea, nu e greu de închipuit că domnul preşedinte Iohannis le-a ţinut un speech câlţos, lemnos despre legi şi Constituţia României, despre independenţa justiţiei şi respectarea strictă, administrativă, a cronologiei intrării cauzelor în Marele Registru al Corupţiei Naţionale. Nimic despre dosarul Flota, nimic anume despre fostul preşedinte. De unde conducerea DNA, numită de Traian Băsescu, a înţeles că e perfect independentă să claseze dosarul Flota.
Fără îndoială, nu se poate compara gravitatea distrugerii şi furtului (prin înstrăinare dubioasă) a unei flote naţionale cu un contrafăcut dosar de incompatibilitate, bazat pe legi încâlcite şi inaplicabile, folosit pentru a-l ţine legat cu sfoară roşie pe un concurent şi candidat liberal la Preşedinţie. Adevăratul eveniment al săptămânii trecute a fost clasarea dosarului Flota (deşi toţi juriştii ştiu că toate clasările lumii se pot redeschide). Tot ca din întâmplare, cu câteva ore mai devreme, în crucea nopţii, fusese încarcerat un fost ministru de Interne, lucru nemaiîntâmplat de la Gavrilă Marinescu încoace. Tot joi, Toni Greblă, judecător la Curtea Constituţională din partea PSD, a fost chemat la DNA şi inculpat în răpăitul infernal de tobe al televiziunilor. Şi, pentru ca ziua de joi să fie completă şi bogată, spre sfârşitul ei, a fost disculpat în dosarul cu moşia Brătienilor ginerele fostului preşedinte Băsescu. Era vorba doar de vreo 10 milioane de euro. Ne îndreptăm deci spre noi culmi de progres şi civilizaţie.
Joi, ca un făcut, cotidianul.ro a înţeles că interviul preşedintelui Iohannis nu a fost publicat încă de New York Times deşi a fost comentat deja abundent în presa românească, preluat de pe Facebook, unde se exprimă în exces şi oarecum iresponsabil noul preşedinte şi purtătoarea sa de cuvânt. Cineva ar trebui să le explice fostului profesor de la Sibiu şi tinerei scriitoare Tatiana Niculescu Bran că un interviu se citează numai după ce se tipăreşte. Dacă se răzgândeşte conducerea ziarului şi nu-l mai publică? Sau dacă ziaristul care a făcut interviul nu a avut în prealabil acordul conducerii publicaţiei? În aceeaşi fatidică zi de joi, 22 ianuarie 2015, preşedintele Iohannis a participat personal la zgomotul toxic şi diversionist al zilei cu un interviu acordat multentuziastului Rareş Bogdan de la postul pilotat de agentul (săgeata?) în politică Cozmin Guşă. „Vara aceasta am fost la oraş unde am avut posilibitatea de / a mă plimba foarte mult / cu scopul de a respecta regulile de circulaţie. O, cu cîtă / emoţie / traversam străzile în conformitate cu indicaţiile / semaforului…” (versurile unui poet ardelean, Ion Mureşan). Cam aşa poate fi rezumat mesajul pe care îl transmite, molcom, ardeleneşte, noul locatar de la Cotroceni, de câteva luni de zile.
Faţă de Klaus Iohannis, presa respectă încă perioada de graţie acordată noilor aleşi, în fapt, un non-combat. Aproape toţi comentatorii şi-au pus mănuşi de mătase, lucrează foarte atent, cu penseta, sub lupă. Dar semnele dezamăgirii se văd, se aud de peste tot. DupăBlitzkrieg-ul bazat pe Facebook şi diasporă, o dragoste care n-a durat decât o lună, nu suntem departe de momentul în care vom auzi un copil spunând, ca în celebrul basm „Hainele cele noi ale împăratului” al lui Hans Christian Andersen: „Preşedintele e gol!”.
Autor: Petru Romosan
Sursa: Cotidianul