‘Pot confirma cu siguranță că aceste lovituri aeriene au vizat Armata Siriană de Eliberare sau grupări care au fost înarmate și antrenate de CIA’, a declarat John McCain joi dimineață, pentru CNN.
La rândul său, Hassan Haj Ali, șeful grupării rebele Liwa Suqour al-Jabal, a declarat pentru Reuters că bombardamentele rusești din Siria au lovit o tabără de pregătire a rebelilor care au fost antrenați de CIA în Qatar și Arabia Saudită. El a precizat că tabăra aflată în provincia Idlib a fost lovită de circa 20 de rachete în două atacuri diferite.
Ali, un căpitan al armatei siriene care a dezertat după începerea revoltei împotriva președintelui Bashar al-Assad, a declarat că unii dintre gardienii din tabără au fost ușor răniți în atac.
CIA a desfășurat un program de pregătire sub acoperire pentru grupuri ale rebelilor sirieni considerate moderate de statele occidentale care au sprijinit revolta împotriva lui Assad.
Sursa: Flux24.ro