După înfrângerea Franței condusă de Napoleon Bonaparte, Anglia se retrage de pe continent refuzând participarea la Sfânta Alianță (Rusia, Prusia și Austria). În Primul Război Mondial aderă la Antanta deorece Germania îi amenința hegemonia maritimă iar discuțiile cu CEE sunt începute în anii ‘60, când Imperiul Britanic pierduse Egiptul și Canalul de Suez iar economia englezească începea să piardă teren fața celor din Uniune.
Același lucru pare să se întâmple și acum. Uniunea Europeană nu-și revine după criza economică, tensiunile sociale sunt tot mai mari iar, mai nou, au apărut și conflicte militare în apropierea granițelor sale. În aceste condiții, Parlamentul de la Londra discută despre referendumul de ieșire din UE.
Proaspăt câștigător al alegerilor, Premierul David Cameron a făcut din referendumul pentru ieșirea din UE un punct important al campaniei sale și acest lucru s-a dovedit de bun augur. Conservatorii i-au învins din nou pe laburiști. Deși se preconiza ca referendumul să aibă loc în 2017, acum se vorbește intens despre anul 2016, pentru a se finaliza înaintea alegerilor prezidenţiale franceze din primăvara lui 2017 şi a celor federale germane din septembrie 2017.
Marea Britanie – un membru cu foarte multe drepturi al Uniunii Europene
Mariajul dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie a fost foarte benfic pentru englezi, care au evitat izolarea în anii `60, și-au dezvoltat economia și cu ajutorul fondurilor europene și poate cel mai important lucru și-au păstrat poziția de ”cel mai bun și folositor prieten al Statelor Unite”. O scindare între Marea Britanie și restul Europei ar putea determina SUA să întrețină relații mult mai apropiate cu un stat membru UE și, inevitabil, Anglia ar avea de pierdut. Această mișcare ar fi una logică, mai ales din punct de vedere economic. Deja băncile americane din Marea Britanie reacționează la acest referendum fâcând planuri de mutare a sediilor centrale europene de la Londra, în Irlanda.[1]
Cameron joacă la cacealma?
Deși, se pare, britanicii își doresc ieșirea din Uniunea Europeană, ba chiar și unii europeni care văd în Marea Britanie un organism sintetic în interiorul Uniunii vor asta, momentan șansele sunt sub 50%. Potrivit proiectului prezentat de David Cameron, acesta va face un tur al statelor UE pentru a renegocia relațiile Marii Britanii cu Uniunea. Este greu de crezut că această tactică va aduce mari avantaje Angliei, dar ar putea obține concesii în ceea ce privește imigrația (Parlamentul englez dorește ca imigranţii UE să aştepte patru ani înainte de a accede la beneficii sociale în Marea Britanie şi să câştige dreptul de a deporta şomerii europeni care îşi caută de lucru după şase luni), iar acestea ar fi prezentate la Londra ca o mare victorie a diplomației englezești. Această tactică a mai fost folosită de Marea Britanie la referendumul din 1975 când a rămas membră a Comunității Economice Europene dar a primit în schimb mai multe beneficii de ordin economic. Unul dintre marile avantaje ale Angliei în raport cu UE este că și-a păstrat moneda, aceasta fiind mai bine cotată decât moneda unică europeană. În anul 1975, Marea Britanie a devenit o enclavă în interiorul UE care se bucură de toate drepturile dar are foarte puține obligații.
Un eventual Brexit[2] ar avea consecințe grave atât pentru țările rămase în UE cât și pentru Marea Britanie.
Principala problemă a Uniunii ar fi că Anglia ar crea un precedent și după ar putea urma Grecia și asta ar destabiliza Uniunea, iar problema Marii Britanii ar fi piețele de desfacere. Exporturile către statele UE, vor scădea dramatic, iar odată cu ele și economia, deoarece Commonwealth-ul[3] nu va putea susține un asemena efort. Ba este posibil ca chiar Commonwealth-ul să devină o problemă a Marii Britanii, care fără sprijinul Uniunii Europene va trebui să concureze economic cu un gigant ca India.
În acest moment nici Marea Britanie nici Uniunea Europeană nu sunt pregătite de o despărțire, dar analizând pe termen lung, fostul Imperiu Britanic ar avea cel mai mult de pierdut. Anglia ar deveni un stat izolat într-o lume geopolitică, pe când Uniunea Europeană ar avea șansa unei mai bune colaborări. Politica economică ar putea deveni unitară iar noile proiecte ar beneficia de mai multă încredere, fără să aibă parte votul negativ (drept de veto) folosit atât de des de britanici.
[1] http://www.ziare.com/economie/zona-euro/marea-britanie-ameninta-cu-iesirea-din-ue-dar-risca-sa-piarda-bancile-din-sua-1317132
[2] Ieșire a Marii Britanii din UE
[3] Comunitatea Națiunilor este o organizație interguvernamentală a 53 de state membre independente. Exceptând Rwanda și Mozambic, toate aceste țări au făcut parte, inițial, din Imperiul Britanic.
Autor: Cristi Rosu
Cristi Roșu este masterand al Facultății de Filosofie, Universitatea din București, la specializarea Studii de dezvoltare internaţională şi etica relaţiilor internaţionale. Este interesat de teoria relațiilor internaționale, filosofia conflictului și teoria jocurilor.