Site icon gandeste.org

Iulian Capsali: “Șora – de la Ana Pauker la Soros”

Ce deranjează cel mai mult establishmentul în cazul rescrierii istoriei prin clipul realizat de Papaya, în care Șora este arătat ca anticomunist, este faptul că se dovedește că mișcarea #rezist este o imensă manipulare, Mihai Șora fiind, toată lumea o știe, imaginea simbol a mișcării preluată din SUA prin care este sprijinită în stradă “industria anticorupției” și lupta împotriva ethosului iudeo-creștin. Mișcare făcută pe banii corporatocrației și cu sprijinul Statului Paralel, clona Deep State-ului american (în SUA, mișcarea anti-Trump/conservatoare se cheamă #resist) ce este parte dintr-o rețea de putere ilegitimă, nereprezentativă dpdv democratic, răspândită în toată lumea, din care fac parte USAID, Rockefeller Brothers Fund, Național Endowment for Democracy, Biroul pentru Democrație și Drepturile Omului din Departamentul de Stat șamd.



În “Cotidianul” tocmai a fost preluat un articol scris de Emily Tamkin, o jurnalistă progresistă, publicat în “The Washington Post” acum câteva zile, în care aceasta relatează ceva care pare (pentru naivi) incredibil: ”Aflând despre legătura AntAC-Soros – micul sâmbure de adevăr îngropat în teoria conspirației a lui Giuliani – mi-am amintit de o vizită jurnalistică pe care am făcut-o în România și Slovacia în 2017. Protestatarii au ieșit în stradă în ambele țări în acel an, cerând ca liderii să fie trași la răspundere pentru presupusă corupție. Cei care doreau să submineze protestele îl acuzau pe Soros, susțînând că el este adevărata forță din spatele lor.

I-am întrebat pe unii dintre protestatari și grupurile anti-corupție care activau atunci dacă au primit finanțare de la Soros. Și mulți, dacă nu majoritatea, primiseră.”

QED!

Această dezvăluire este făcută, repet, nu de o conservatoare care denunță amestecul în politica Statului Român a unui escroc financiar, ci de o jurnalistă care face în articol o apologie a lui Soros într-un mare cotidian american, oficios al democraților, articol în care este atacat Rudolph Giuliani în contextul scandalului convorbirii telefonice Trump – Zelenski.

În SUA, puterea legitimă – administrația Trump a rezultat în urma votului democratic – este în luptă pe viață și pe moarte cu puterea ocultă a Deep State, iar ultimul episod, în care un agent CIA din Casă Albă a lăsat să se înțeleagă că Președintele a făcut presiuni pentru redeschiderea în justiția ucraineana a dosarului fostului vicepreşedinte Joseph Biden şi al fiului acestuia, Hunter Biden, arată duritatea încleştării ce precede alegerile.
Faptul că administrația americană a trebuit să scoată în public convorbirea dintre Trump și Zelenski este extrem de grav și, într-un fel, este victoria à la Pirus a CIA, parte și ea din acest vast imperiu mondial ocult.

Implicarea directă a serviciilor globaliste (CIA, în acest caz), în atacul împotriva președintelui american, nu este ceva nou. Însă arată fragilitatea politicii din statele democratice, erodată permanent de forțele Noii Ordini Mondiale. La meridian românesc, în legătură cu implicarea Departamentului de Stat (parte din rețeaua Soros), dezvăluirea a fost făcută de o individă care a fost ministru al Justiției și expertă în boardul Universității Central Europene (din 2007, cum declara chiar aceasta pe pagină de Facebook!), organizată de Soros la Budapesta – este vorba desigur de Monica Macovei. Aceasta a declarat în data de 20 mai 2012 că intruziunea ambasadelor occidentale în actul de anchetare penală și actul de justiție este justificabilă:

“Da, are tot dreptul ambasadorul american sau alţi ambasadori să facă astfel de comentarii, pentru că SUA, Departamentul de Stat, a finanţat atât DIICOT, cât şi DNA, adică parchetele specializate pe crimă organizată şi corupţie. Sigur că-i interesează ce se întâmplă cu investiţia lor, în sens de eficienţă. Doi: au investitori străini. Investorii străini sunt interesaţi să nu fie corupţie în România. Cine luptă cu corupţia din România, la nivel de investigaţii? DNA. Deci e firesc şi normal să fie îngrijorat şi să-şi spună părerea cu privire la cum e condus DNA, dacă e condus eficient împotriva corupţiei sau nu”.

Despre abuzurile împotriva statului de drept și a Constituției, realizată de aceste instituții, s-a tot vorbit, ca și despre mușamalizarea cazurilor de mare corupție în care au fost implicate corporații și oamenii apropiați camarilei lui Băsescu.
Despre intruziunile nepermise ale ambasadorilor, mai ales ale lui Klemm, în actul de justiție și politica națională, dar și în siluirea vieții sociale (prin impunerea ideologiei LGBTQ), de asemenea.

Revenind, Papaya face parte din eșafodajul globalist care sprijină destructurarea statului democratic și influențarea politicii prin metode de război hibrid, în care manipularea este o parte esențială. Nu mai este de mult doar o simplă firma de publicitate și probabil vă aduceți aminte de cadavrele fumegande ale homosexualilor arătate copiilor reeducati de Coaliția pentru Familie în videoclipul din preajma Referendumului pentru Căsătorie.

Așa cum se rescrie istoria, așa se manipulează azi și societatea.

Iar valul de revoltă împotriva distribuirii in rol de dizident al acestui activist comunist venit din Franța ca să ajungă direct în biroul din Ministerul de Externe al Anei Pauker – poate cea mai sângeroasă bolșevică plantată de sovietici la vârful statului după falsificarea alegerilor din 1946 -, afectează grav credibilitatea unei mișcări sponsorizată de entitățile globaliste amintite deja.

Iar orice poate să pună lumină pe viscerele imunde ale acestui stat ocult securist organizat de corporatocrație – chiar și din prostie sau exces de zel, cum s-a întâmplat cu această reclamă -, mai poate să deschidă ochii câtorva idealiști furați de propagandă.

Ceea ce este de nepermis.

Autor: Iulian Capsali

Sursa: Iulian Capsali Facebook

Exit mobile version