Site icon gandeste.org

Iulian Capsali: Portocala mecanică

În timp ce la PNL se întâmplă ce se prefigura şi am anunţat din toamnă – pentru că orice partid “naţional” şi care are o rădăcină istorică trebuie demantelat -, garnitura Soros din jurul Preşedintelui se întăreşte prin Sandra Pralong, numită consilier de către Klaus Iohannis.

Avem un preşedinte perfect pentru un hinterland, un vilegiaturist gardat de “locotenenți” puși de la Centru.

Mediafax spune sec: “Născută la Bucureşti şi crescută în Elveţia şi în Statele Unite ale Americii, Sandra Pralong s-a întors în România 1990 pentru a pune bazele Fundaţiei Soros pentru o Societate Deschisă, pe care o conduce până în 1993, finantand începuturile societăţii civile în România şi Moldova.”

“Societate civila” care trebuia, adaug eu, să reseteze datele acestui popor pe considerente corect politice și slujind revoluția sexo-marxistă prin care societatea trebuia reeducată ideologic.

Trimisă cu misiune în PNŢCD (Pavelescu) – pentru că vechiul partid trebuia să “renască” sub conducerea lui Băsescu şi a Elenei Udrea -, ea a candidat din partea acestuia pentru un loc în Senat acum 3 ani.

Neoliberală pură, implicit băsistă vocală în epocă, ea nu face decât să demonstreze o dată în plus că ciuma portocalie, care a secătuit resursele acestei ţări şi a pus-o în genunchi în faţa marelui capital, se întăreşte pe zi ce trece, preluând destinele tării.

În acest timp, anticorpii politici sunt făcuți să dispară unul câte unul, lăsând România dezarmata și fără capacitate de reacție, așa cum vedem de pildă la țările din jur (Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria etc).

Avem astăzi cea mai obedientă și devitalizată clasa politica din toată Europa, mișcată exclusiv prin servicii și DNA, ale căror sfori se afla la Washington și Bruxelles.

Nimeni nu va dori sa o schimbe vreodată pentru că slujește perfect scopurilor externe. Este ca un prezervativ umplut cu apă care se mulează impecabil și ia forma găleții în care este pus.

Autor: Iulian Capsali

Sursa: Iulian Capsali

Exit mobile version