Site icon gandeste.org

Iulian Capsali: “Eșecul lui Liviu Pleșoianu este o lecție pentru toată lumea”

După debutul campaniei prezidențiale, mai multe partide neparlamentare și organizații suveraniste și-au arătat disponibilitatea sinceră de a-l ajuta pe dl. Liviu Pleșoianu. Prin urmare, l-au chemat la discuții ca să agreeze o minimă platformă comună pentru ca să-și dea sprijinul în culegerea de semnături.



Singurul lucru care i s-a cerut cu insistență a fost ca să-și asume candidatura independentă printr-un gest cât se poate de simplu: să demisioneze din PSD, setul de valori fiind în cea mai mare parte comun.

Pe lângă faptul că discuțiile cu dl. Pleșoianu erau extrem de dificile, pentru că răspundea la mesaje după săptămâni de zile (atunci când o făcea), domnia sa a venit într-un târziu la discuții cu un mesaj cât se poate de clar: era însoțit de un fost lider al PSD.

Fac o paranteză – nu eu am declarat că nu este creștin, ca să răspund apropoului din postarea sa recentă. A făcut-o chiar dumnealui în prezentarea unei cărți pe Amazon, dacă nu mă înșel. Am pus și imaginea declarației sale de prezentare ca autor de pe respectivul site.

Am transmis imediat un mesaj foarte clar: trec peste faptul că Liviu Pleșoianu și-a asumat, inclusiv în cartea de campanie “România, țara unui vis posibil”, nu mai vorbesc de cărțile editate în colaborare cu tot felul de “inițiate”de până la acea dată, o identitate spirituală difuză, un compot de tip Osho de un sincretism pe care l-am combătut permanent, New Age style.

O parte din” perle” le-ați citit la sociologul Ionuț Apahideanu pe pagină. Dar le-am spus tuturor că e un om tânăr, că important este faptul că e într-o căutare, că măcar are preocupări spirituale.

Au fost prieteni creștini din spațiul suveranist care mi-au reproșat acest “laxism”. De dragul “cauzei naționale”, le-am zis că trebuie creditat cu bună credință.

Peste ce NU am putut trece niciunul dintre noi a fost o chestiune de principiu: cum puteam să sprijinim un “independent” care este membru în PARTIDUL AFLAT LA GUVERNARE? Era ceva absolut straniu pentru cineva care dorea să adune în jurul său toată suflarea suveranistă din țară. Dar dl Pleșoianu s-a lăsat angrenat în jocuri politicianiste absolut fantasmagorice, fiind instrumentalizat de o facțiune a PSD ca să facă presiuni asupra actualei conduceri. Iar mișcarea suveranistă creștină nu poate să gireze astfel de tertipuri mărunte.

Urmarea s-a văzut. Lăsat din brațe de facțiunea pesedistă, nesprijinit de forțele suveraniste, fără să iasă în teritoriu (ca să strâng 140.000 de semnături pentru europarlamentare, am avut o echipă de voluntari condusă profesionist și am făcut un turneu de mii de kilometri în țară, au fost materiale de promovare răspândite în teritoriu, totul cu sume strânse din donații) cu o campanie condusă lamentabil, dl. Liviu Pleșoianu a clacat în strângerea celor 200.000 de semnături.

Toate speranțele puse de atâția oameni sinceri au fost spulberate.

Iar protagonistul acestui vodevil politic ar trebui să nu caute vinovați în alte curți.

Este singurul care trebuie să-și asume inadecvarea la spațiul politic.

Nu-l acuz și nu-l voi acuza vreodată de rea voință, dar abordarea preeminentă, “misecuvinismul” și mesianismul, coroborate cu o abordare politicianistă, nu pot ține loc de luptă serioasă într-o Românie aflată sub teroarea globalistă.

Eșecul lui Liviu Pleșoianu este o lecție pentru toată lumea.

Mergem înainte cu Dumnezeu și ducem mai departe dezideratul care stă să se împlinească: unirea forțelor suveraniste printr-o abordare sinceră și pragmatică, prin înlăturarea oricăror vanități care, până acum, au fost pietrele de moară în realizarea acestui proiect de salvare a ființei naționale.

Autor: Iulian Capsali

Sursa: Iulian Capsali Facebook

Exit mobile version