Povestea cumplită a lui Sorin Meici continuă. În urma unui vaccin, fetița lui își pierde brusc valorile psiho-somatice normale vârstei. După ce este bănuită că este surdă și i se încearcă, fără nicio investigație serioasă, un implant cohlear, acum “specialiștii” nu dibuiesc de ce anume suferă Tina. Mai mult, dacă atunci asociația care se ocupa de copiii cu autism nota printre cauze vaccinul, fiind ceva de la sine înțeles, astăzi situația s-a aschimbat radical: vaccinul este inocentat complet, șters dintre cauze.
“Astăzi vorbesc de diagnostice. După ce ne-am lămurit că Tina nu este surdă și nu este necesar ca să o operăm pentru implant cohlear, am intrat în ceață.
Avea deja doi ani, nu mânca mâncare solidă, nu vorbea, nu se juca cu jucării ca orice copil. Într-un cuvânt nu făcea nimic din ce ar face un copil normal. Și n-aveam nici o explicație. Nici un doctor nu avea o explicație.
Și am mers la tomograf. Sedare și toate cele. Și iese doctorul cu filmele. Cu un aer marțial, se uită la noi ca la doi dilimandroci, și decretează:
“Copilul ăsta n-are nimic. E totul în bună regulă.”
“Domnule doctor, are doi ani jumate și nu vorbește”
“Și cei cu asta? Blaga a vorbit la patru ani. Și a lăsat o operă monumentală.” ne-a replicat, uitându-se la noi ca la niște papagali care nu știu să aprecieze genialitatea care tocmai le crește în ogradă. Se pare că noi eram problema. Eram niște orbi și profani. Nu știam la ce geniu am dat născare.
Și am plecat mai săraci cu câteva sute de lei și la fel de nelămuriți în privința diagnosticului.
Și căutarea a continuat. Iar după trei luni, iese Simo de la o consultație și zice: “În sfârșit, avem diagnostic. Sindrom Rett.” Deja era mai liniștită. Dar liniștea nu a durat mult. Ajunsă acasă, Simo pornește calculatorul și caută. Pe măsură ce citește, chipul devine pământiu și izbucnește în lacrimi.
“Tu vezi ce scrie aici” apucă să-mi strige printre sughițuri de plâns. “Tina are o speranță de viață până la 8-9 ani. Maxim 12.” Și caută alt site. Altă grozăvie. Acolo zicea de maxim 5 ani.
Citim cu atenție simptomele, semnele care ar trebui să le prezinte sindromul Rett. Erau câteva, dar puține și nesemnificative. A durat asta vreo săptămână. Și după ce am studiat tot ce-i posibil am ajuns la concluzia de diagnostic greșit.
Alte căutări. Și a mai trecut un an de incertitudini. Când în final am avut diagnosticul. AUTISM. Deja Tina avea 3 ani jumate. Iar replica specialistului, același care a zis că Tina n-are nimic, dar ne-a dat neuroleptice pe bază de carbamazepină, apoi că are sindrom Rett, a fost:
“N-am vrut să cred că are autism. Un copil așa de frumos. E ca un înger. N-am vrut să văd.”
“Bun. Și ce facem acum.” am întrebat.
“O internați într-o instituție specializată (n.r. – la spitalul de nebuni), sunteți tineri și faceți alt copil. Pe care să nu-l mai vaccinați deloc. Nu există tratament pentru asta.”
Bine, atunci companiile farmaceutice nu sponsorizau la greu presa, doctorii și alte persoane cu influență socială pentru a mușamaliza efectele adverse ale vaccinării. Inclusiv pe site-ul “help autism” vaccinul era menționat ca fiind una din cauzele autismului. Acum a fost înlocuit vaccinul cu “apa de ploaie”. Nu râdeți. Intrați acolo și în materialul despre cauzele autismului găsiți ca și una din cauze “condițiile ploioase”.
Acum e de înțeles. Trebuie și ei să trăiască. Fac campanii pentru strângerea de fonduri și dacă se supără companiile farmaceutice, canci fonduri.
Căci în ultima perioadă și tratarea autismului a devenit o afacere pentru unii.
Iar vaccinarea e benefică pentru cei care și-au făcut o afacere din tratarea autismului. Prin vaccinare numărul copiilor cu autism creste, asta face ca afacerea lor să crească. Mai contează niște familii distruse?”
Autor: Iulian Capsali
Sursa: Iulian Capsali