Site icon gandeste.org

Italia a acceptat să fie monitorizată de FMI şi UE

Italia, aflată sub presiune din partea pieţelor financiare şi a statelor din zona euro, a acceptat ca FMI şi UE să monitorizeze progresele ţării în privinţa privatizărilor şi reformelor în sistemul de pensii şi piaţa muncii, au declarat surse oficiale europene, potrivit Reuters.


Premierul Silvio Berlusconi, al cărui guvern se află în pragul prăbuşirii după ce a pierdut şi joi sprijin politic, a acceptat supravegherea UE şi FMI în discuţii desfăşurate în noaptea de joi spre vineri cu liderii zonei euro şi preşedintele SUA, Barack Obama, în contextul reuniunii G20.


Decizia Italiei a venit după ce Grecia a dat înapoi în privinţa propunerii de a organiza un referendum care ar fi putut cauza ieşirea ţării din zona euro. Politicienii eleni vor încerca să ajungă la un consens naţional pentru susţinerea pachetului de ajutor extern de la UE şi FMI, care include şi măsuri dure de austeritate.

“Trebuie să ne asigurăm că Italia are obiective credibile, pe care le va îndeplini. Am decis să implicăm FMI în monitorizare, folosind metodologia instituţiei, iar Italia a spus că poate accepta aşa ceva”, a afirmat o sursă europeană.

Liderii Franţei, Germaniei, Italiei, Spaniei, Băncii Centrale Europene, FMI şi Uniunii Europene au discutat cu Obama şi modalităţi de a creşte fondurile FMI, pentru a ajuta la limitarea extinderii crizei datoriilor din zona euro.

O sursă din G20 a declarat că nu au fost convenite cifre, dar suplimentarea resurselor FMI, mai ales din partea unor ţări emergente precum China, ar putea fi de 300-350 miliarde de dolari.

Oficialii UE au afirmat că se discută mai multe variante, inclusiv comasarea drepturilor de împrumut ale ţărilor europene la FMI pentru a forma un fond care să susţină statele vulnerabile precum Italia sau Spania, notează Mediafax.

Concesia lui Berlusconi este o încercare de a consolida poziţia precară a Italiei pe piaţa obligaţiunilor, unde costurile de împrumut au urcat peste 6% în această săptămână, ridicând îndoieli că guvernul italian va reuşi să administreze datoria foarte mare a ţării, de circa 120% din PIB.

Un oficial italian a negat că Italia va fi monitorizată în mod special şi a afirmat că întreaga zonă euro se va afla sub o supraveghere mai atentă. Totuşi, oficialul a confirmat că Roma vrea să ceară sfatul FMI în privinţa implementării măsurilor promise la reuniunea liderilor europeni de săptămâna trecută.

Potrivit unei clauze din proiectul de comunicat al reuniunii G20, obţinut de Reuters, Italiei i se va cere să-şi aducă bugetul “aproape” de echilibru abia în 2013, ca parte a unui set de angajamente menite să reducă dezechilibrele economice.

Reuniunea G20, care a început joi şi se va desfăşura şi pe parcursul zilei de vineri, a fost dominată de schimbările rapide ale crizei politice din Grecia. Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, speră să obţină un acord al liderilor mondiali asupra unor obiective majore, precum regândirea sistemului financiar internaţional.
Documentul obţinut de Reuters arată că G20 analizează o propunere a FMI de a crea o nouă linie de credit pe termen scurt pentru ţările lovite de şocuri economice.

Ultimele întâlniri de vineri în cadrul summit-ului G20 se vor concentra asupra unor subiecte pentru care deja există, în termeni generali, acorduri, precum transparenţă în sectorul materiilor prime şi reglementarea unor chestiuni financiare, precum riscurile generate de tranzacţiile speculative.

sursA: curierulnational.ro

Exit mobile version