Desigur, nu e deloc un lucru rău ba chiar e mai mult decât recomandabil ca toţi creştinii să se roage pentru oprirea dezbinării din credinţă şi toţi să fim una, precum Hristos şi cu Tatăl, Un Dumnezeu sunt.
Problema apare atunci când rugăciunea pentru unitatea creştinilor se transformă într-o înşiruire de evenimente ipocrite, chiar prilejul unui soi de concurs între diverse aroganţe confesionale.
Eu sunt pentru unitatea creştinilor dar nu sunt pentru ce se înţelege acum ca fiind ecumenism. Cred că Bisericile şi comunităţile creştine îşi pot găsi unitatea prin dialog sincer şi rugăciune sinceră.
Cred că trei sunt problemele care ţin departe Bisericile creştine între ele. Prima ar fi cea a complexelor istorice- fiecare confesiune şi-a dezvoltat o istorie proprie, puternic mitologizată, care e menită să acopere orice păcat şi să exagereze orice virtute a confesiunii respective, demonizându-i sau măcar afurisindu-i superior pe ceilalţi creştini.
A doua ar fi aceea teologică: diferenţele interconfesionale sunt tratate în general cu foarte multă neseriozitate atât de clerici cât şi de publicul larg, aboslutizându-se nimicuri şi relativizându-se lucruri esenţiale.
Devine practic imposibilă unitatea creştină între catolici şi anglicani, după ce aceştia au transformat bisericile lor în nişte cluburi postmoderniste prin comparaţie cu care până şi circotecile “oculte” ale masonilor par serioase. Eu aştept să văd prima arhiepiscopeasă de Canterbury, care să fie şi lesbiană, cu trei soţii, şi “mistressă” bdsm atunci când nu e la jobul arhiepiscopal. Credeţi că e imposibil? Mai aşteptaţi un pic…
În sfârşit, a treia problemă ar fi cea a confortului confesional. De fapt niciun lider religios nu doreşte cu adevărat să se ajungă la pace între confesiunile creştine. În definitiv avem confesiuni întregi care s-au construit şi trăiesc doar din tensiuni interconfesionale. A fi anti-catolic, anti-ortodox, anti-baptist, anti-…. e de multe ori tocmai trăsătura definitorie a confesiunii respective.
Iar apoi ecumenismul acesta este “mişto” doar atunci când nu produce nimic. Conferinţe, simpozioane, seminarii pe toate meleagurile lumii, evenimente bine bugetate, şansa de a ecumeniza în marile hoteluri de 5 stele ale lumii şi de a degusta cocktailuri interconfesionale de mâncare şi băutură din cea mai bună- iată ecumenismul “profesionist” actual. De ce să opreşti un asemenea trai bun, rezolvând probleme sau măcar confruntându-te serios cu ele .
Găsirea unităţii nu se poate face însă într-o astfel de ipocrizie. Ea se face prin confruntarea cu Adevărul. O astfel de confruntare trebuie să fie critică mai ales cu tine însuţi şi apoi cu ceilalţi. Când pleci de pe poziţia fariseilor, crezând că stai cu şezutul pe Adevăr şi asta e suficient ca acel Adevăr să îţi cuprindă sufletul şi mintea, evident că vei vedea doar paiele din ochii aproapelui…
Însă genul acesta de confruntări sunt dureroase…. Aşa că se preferă ecumenismul de caviar ca şi anti-ecumenismul de cavernă (în ultimul excelează mai ales unii zeloţi ortodocşi). Sunt mult mai comode: ţin minţile odihnite şi ucid spiritul crezând că fac “lucrarea lui Dumnezeu”.
Autor: Bogdan Duca
Sursa: Bogdan Duca- Un blog…