Site icon gandeste.org

Ion Cristoiu: ”După Decizia CCR, Codruța Kovesi ar trebui să-și depună demisia. Vedeți pe cineva îndrăznind să-i ceară asta?!”

Luni dimineaţa, la ora punerii în mişcare a sîngelui mediatic, DNA a dat publicităţii un Comunicat fluviu despre ceea ce textul numeşte „Cauza comunicată prin Comunicatul nr. 126 din data de 2 februarie 2017”: Trimiterile la un alt Comunicat, lungimea textului, abundenţa datelor au făcut ca presa română, cu excepţia notabilă a Evenimentului zilei, să abordeze Comunicatul în trecere, ca pe un moment de rutină din viaţa şi activitatea instituţiei conduse de Codruţa Kovesi.



În realitate, aşa cum a observat chiar din titlul Evenimentul zilei, Comunicatul DNA, dînd seamă de decizii luate de procurorii DNA, vineri, 24 februarie 2017, are o semnificaţie istorică: Pe şest, ca hoţii! vorba Diviziei Presă a Binomului, DNA recunoaşte abuzul întruchipat de anchetarea adoptării de către Guvern a OUG nr. 13 prin clasarea cauzei şi trimiterea Dosarului la Parchetul General pe motiv că faptele nu ţin de competenţa DNA.

Gestul DNA nu ține de normala și necesara corectare a activității după descoperirea unei erori. Sub semnul infantilului Noi suntem DNA și ni se rupe de tot, de legi, de Constituție, ba chiar și de Dumnezeu, avînd în vedere că Șefa, Codruța Kovesi, e Fecioara morală a Națiunii! devenit stat în stat, acest simplu departament al Ministerului Public se crede infailibil.

Prin intermediul rețelei SRI de la Curtea Constituțională (secretare, șoferi, femei de serviciu, chiar Livia Stanciu, poate), Codruța Kovesi a aflat că anchetarea Guvernului va fi făcută praf de judecători luni după- amiaza.
Și s-a grăbit să renunțe la Dosar, ca să nu fie prinsă în ofsaid.

Renunțarea la Dosar a fost una dintre manevrele de ultimă oră menite a mai reduce din proporțiile scandalului.
A doua manevră a constituit-o ticluirea unui nou dosar Fugitivului Sebastian Ghiță, știind, tot de la SRI, că postul va mușca din diversiune și se va ocupa de apărarea neroadă a patronului în loc să se ocupe de abuzul DNA.

Luată in extremis, pentru a mai micșora din lovitura dată de CCR, renunțarea la anchetarea Guvernului pentru Ordonanța 13 are semnificația unei recunoașteri implicite a Abuzului, unul dintre cele mai mari Abuzuri ale unei instituții de forță de la crimele comise de Securitatea stalinistă încoace.

Iată faptele lămuritoare.
Pe 1 februarie 2017, trei cetăţeni (doi bărbaţi şi o femeie) depun la DNA un Denunţ în care premierul Sorin Grindeanu, Florin Iordache şi preşedintele PSD sînt acuzaţi de folosire a influenţei pentru a obţine foloase necuvenite.
Mai precis, invocînd articolul 13 din Legea nr. 78/2000, semnatarii îl acuză pe Liviu Dragnea în principal de a-şi fi folosit funcţia de preşedinte al PSD pentru a impune Guvernului adoptarea OUG nr. 13, astfel încît el să obţină foloase necuvenite.

Din start inițiativa celor trei de pe stradă miroase a Operațiune comandată:

  1. Cei trei, membri ai unui ONG funambulesc, sunt în afara activității Guvernului. Pentru a fi luat un serios, un denunț despre o decizie a Guvernului presupune drept autori funcționari din cadrul Guvernului, despre care se crede că s-au decis să dezvăluie ce-au văzut sau chiar ce au făcut în chip ilegal. Cei trei sunt însă simpli cetățeni, nici măcar jurnaliști, pentru a se crede că au aflat ceva din surse. La fel de bine, cei trei erau îndreptățiți să depună un denunț împotriva unei aselenizări din viitor.
  2. Denunțul lor a picat la țanc într-un context de Război politic între Klaus Iohannis și Sistem, pe de o parte, și Guvern și PSD, pe de altă parte. Se poate suspecta că gestul lor n-a fost urmarea unei revolte cetățenești, ci efectul străvechiului truc al DNA prin care se ticluiește un denunț pentru a găsi motiv de anchetare penală din motive de răfuială politico- mafiotă.

Acestea sunt însă doar ipoteze.
Sigur e că denunţul împotriva OUG a beneficiat de un imens tărăboi mediatic. Deoarece în zilele respective, PSD şi Guvernul se aflau sub artileria străzii, a lui Klaus Iohannis şi a partidelor prezidenţiale – PNL şi USR – mai toată lumea a înscris denunţul în spaţiul bătăliei politice.
Denunţul însemna o premieră în istoria României.
Prin el se cerea anchetarea de către un Department al Parchetului – DNA – a unui act ţinînd de competenţa Guvernului desemnat în chip democratic.

E la mintea cocoşului că, urmarea votului din 11 decembrie 2016, Guvernul Sorin Grindeanu putea da din punct de vedere constituţional orice Ordonanţă de urgenţă.
Singura raportare posibilă a actului se face la Constituţie.
Altfel spus, în cazul OUG, singura acuzaţie posibilă era cea de încălcare a competenţelor date de Constituţie.
CCR, sesizată de CSM la presiunea anticonstituţională a lui Klaus Iohannis, a decis că din punct de vedere constituţional Guvernul avea dreptul să enunţe OU.
Cu toate acestea, prin Comunicatul din 2 februarie 2017, DNA anunţă c-a luat în serios denunţul tiribombistic şi a deschis o anchetă în rem sub suspiciunea că Ordonanţa a fost făcută în interesul personal al lui Liviu Dragnea.

Mulţi ziarişti au rămas stupefiaţi de iniţiativa DNA.
Eu am considerat şi pe drept cuvînt că DNA comite un abuz incredibil:
Supunea unei anchete penale un act realizat de Guvernul democratic ales!
Spre deosebire de aceşti jurnalişti, eu însă nu m-am năpustit asupra luării în serios de către DNA a denunţului celor trei persoane.

La o emisiune România 9 de la TVR 1, realizată de Ionuţ Cristache, am ţinut să-mi justific prudenţa.
Potrivit Comunicatului din 2 februarie 2017, DNA suspectează că întocmirea şi adoptarea Ordonanţei s-au făcut la presiunea lui Liviu Dragnea, care şi-a folosit influenţa de președinte al PSD pentru a impune acest act, deoarece îi servea în treburile sale cu Justiția.
Dacă DNA a deschis o anchetă în această chestiune – am zis în studio – înseamnă că pe lîngă denunţ DNA are şi indicii serioase privind implicarea lui Liviu Dragnea în decizia Guvernului.
Nu resping ipoteza că Liviu Dragnea şi Florin Iordache au fost interceptaţi şi că – am susținut asta şi la interviul cu Victor Ponta de la România Tv – stenogramele interceptărilor îl surprind pe Liviu Dragnea zicîndu-i lui Florin Iordache, dar şi premierului, să pună la cale Ordonanţa 13 ca să poată fi el salvat.

După Comunicatul din 2 februarie 2017, DNA a declanşat o anchetă spectaculoasă.
Un spectacol menit a făuri și consolida imaginea unui Guvern atît de corupt încît a fost capabil să adopte ditamai Legea (Ordonanța de Urgență e practic o lege) pentru a favoriza niște penali.
Au fost convocaţi ca martori: ministrul Afacerilor Externe, Ministrul Afacerilor Interne, Secretarul general al Guvernului, ministrul Relaţiei cu Parlamentul, doi secretari de stat.
Convocarea miniştrilor să dea cu subsemnatul în faţa unui procuror DNA s-a constituit într-un act de făţişă demonstraţie a Puterii sale absolute din partea Codruţei Kovesi.
Iată, spunea Spectacolul mediatic, eu, Codruţa Kovei sînt a mai tare din Balcani!
Ce dacă e vorba de Guvernul unei țări?
Ce dacă e vorba de Guvernul unei majorități zdrobitoare ivite din alegeri libere și corecte desfășurate cu două luni în urmă?
Noi suntem DNA!
Iar eu sunt șefa DNA și de nimeni și nimic nu-mi pasă!
Chem miniştrii la DNA cînd vor muşchiuleţii mei (fiind vorba de o cucoană, Codruţa Kovesi n-are muşchi, ci muşchiuleţi, chiar dacă în facultate a jucat baschet în loc să înveţe Drept!)
Ancheta duduia din toate motoarele.
Se profila convocarea lui Liviu Dragnea şi a lui Sorin Grindeanu.
Spectacolul m-a făcut să cred că DNA are indicii serioase că OU a fost rezultatul unei presiuni din partea lui Liviu Dragnea.
Trebuie să fii descreierat de puterea deţinută ca să-ţi îngădui astfel de momente – anchetarea Guvernului pentru o Ordonanță de Urgență – fără a avea indicii serioase că realizarea și adoptarea Documentului au fost acțiuni ale unui Grup Infracțional Organizat.

Luni, 27 februarie 2017, DNA ne anunţă c-a fost clasată cauza privind afacerea de corupţie în adoptarea OUG 13.
De ce?
Fapta nu există.
Pur și simplu.
Prin urmare, DNA clasează cauza şi, pentru a mai drege busuiocul născocește niște așa zise fapte penale, ținînd de Parchetul General, în adoptarea OUG, pentru a putea trimite dosarul la Parchet.

Cum adică?
Timp de o lună, România a oferit spectacolul anchetării unui Guvern de către DNA pentu fapte de corupţie.
În tot acest timp, imaginea miniştrilor convocaţi la DNA, manipulările Diviziei Presă a Binomului, declarațiile Codruței Kovesi și ale lui Klaus Iohannis au întreţinut suspiciunea unui act adoptat de Guvern printr-o afacere de corupţie.
Altfel spus, potrivit anchetei de o lună, Guvernul României a fost suspectat public de a fi adoptat o OU dinadins pentru a rezolva interesele coruptului Liviu Dragnea.
Acum DNA vine şi ne spune că s-a înşelat!

Caracterul senzaţional al ştirii e dat de faptul că DNA recunoaşte implicit, hoțește, c-a fost un abuz.
Un abuz confirmat public de Decizia CCR.
Se pune întrebarea:
Cum de a declanşat DNA o anchetă cu astfel de semnificaţii grave – suspectarea Guvernului de a fi în întregime corupt – fără să fi avut ca punct de plecare altceva decît denunţul halucinant a trei persoane din afara Guvernului, de fapt, simpli cetăţeni de pe stradă.
Dacă eu depun un denunţ împotriva Codruţei Kovesi plecînd de la Dezvăluirile despre ea din dosarul Black Cube, mă ia cineva în serios dacă nu prezint şi alte probe decît spusele lui Daniel Dragomir?
Și cum răspunsul trimite la un Abuz, unul dintre cele mai mari din istoria României, avîndu-și cauza în credința că DNA e stat în stat, se pune întrebarea:
De ce nu demisionează Codruța Kovesi?
Cine să-i ceară demisia?
Divizia Presă a Binomului SRI-DNA? Presa așa zis independentă, paralizată la gîndul c-ar putea s-o supere iremediabil pe Lulutza?
Liderii PSD, fericiți c-a mai trecut o zi fără a fi convocați la DNA ca să dea socoteală de averile dobîndite prin jefuirea avuției naționale?

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Ion Cristoiu Blog

Exit mobile version