Iohannis nu este şi nu va fi preşedintele meu! El nu simte româneşte şi nu slujeşte România. Predecesorii lui postdecembrişti au procedat precum şefii de stat de la Casa Albă, de la Palatul Elysee sau din alte reşedinţe prezidenţiale „cu pretenţii” mai mari decât ale Cotroceniului. Au locuit în spaţiile amenajate şi destinate acestui scop, fără a face nazuri. Actualul chiriaş, nu! El vrea lux, vrea risipă, vrea plimbări peste mări şi ţări, vrea reşedinţe renovate cu milioane de euro din puţinii bani ai ţării. Vrea navetă săptămânală, vrea să-şi plimbe „prima„ pe terasa Turnului Babel de la Bruxelles şi să se auto-invite în cât mai multe palate ale planetei. Qui prodest? Nu naţiunii! Prin anii 80 ai veacului expirat, circula o snoavă foarte actuală şi valabilă pentru familia navetistă, umblătoare pe te miri unde:
„Ea către El: Mai-e-state…!
El către ea: Mai încet, că poate aude cineva. Nici chiar aşa!
Ea către El: Nu, măi, vroiam să spun că mai-e-state pe care nu le-am vizitat!”.
Şase luni de zile au fost mai mult decât suficiente pentru a demonstra, dacă nu întotdeauna intenţia de a-i sfida pe români, incompetenţa, în mod sigur! Încă de la „Primul pas”, „stângăciile” preşedintelui au fost la ordinea zilei, reuşind în timp record să surclaseze detaşat „performanţele” inedite ale campionului gafelor, „Yes-manul” de la externe de pe vremea guvernului Tăriceanu. A gafat „Pas cu pas” şi, dacă n-a gafat, a sfidat în mod conştient, nu doar bunul simţ, ci foarte grav, sentimentul naţional. Chiar de-ar fi fost numai gafe, tot ar fi fost suficient să fie chemat la ordine. De cine?, veţi spune. Să cheme la ordine pe oricare demnitar al statului, indiferent de poziţia pe care o deţine, este obligaţia Parlamentului României. Dar, prevăzător şi machiavelic, însuşi majestatea sa, Mutu-Klaus-Iohannis a avut grijă – incluzându-se pe sine – de membrii acestui forum naţional, majorându-le „renumeraţia”, gest ce ne oferă prilejul retrăirii în actualitate a celebrului dialog Tipătescu-Pristanda din „O scrisoare pierdută”:
„- Ruşine pentru ţara asta să suporte gugumăniile unui individ!… Ruşine pentru guvernul vitreg, care dă una din cele mai frumoase ţări ale planetei pradă în ghearele unui vampir!… […] Caraghioz!
– Curat caraghioz!… Pardon, să iertaţi, coane Iohannis, că întreb: bampir… ce-i aia, bampir?
– Unul… unul care suge sângele poporului… Eu sug sângele poporului!…
– Dumneata sugi sângele poporului!… Aoleu!
– Mişel!
– Curat mişel!
– Murdar!
– Curat murdar!
– Cu […] toată societatea moftologică a lor… degeaba, […] las plebea asta să urle ca un câine!
– Curat ca un câine!
– Începuseşi să-mi spui ce vă doare, pe voi, parlamentarii…
– Cum vă spuneam, coane Iohannis […], precum e misia noastră, greu de tot… Ce să zic? Famelie mare, renumeraţie mică, după buget, coane Iohannis. Încă d-aia nevastă-mea zicea: « Mai rugaţi-vă şi voi […] să vă mai mărească leafa, că vă prăpădiţi de tot!… » […] Statul n-are idee de ce face omul acasă, ne cere numai datoria; dar de, […] famelie mare, renumeraţie mică, după buget.
– Nu-i vorbă, după buget pare cam mică, aşa e… decât că voi nu sunteţi proşti; o mai cârpiţi, de ici, de colo; dacă nu curge, pică… Şi nu-mi pare rău, dacă ştiţi să faceţi lucrurile cuminte şi nu află D.N.A.-ul: mie-mi place să mă servească funcţionarul cu tragere de inimă… Când e om de credinţă… […] Nu mă uit dacă se foloseşte şi el cu o para, două…sau cu şefia S.R.I. ori S.I.E., mai ales un om cu o familie grea.
– Renumeraţie după buget, mică, sărut mâna, coane Iohannis!
Bine, bine, cu noile salarii pe care vi le-am aprobat aţi tras frumuşel
condeiul şi aţi tulit-o în concediu, prin ţările calde. I-aţi lăsat pe golani cu buza umflată şi cu buzunarele goale…
– Curat murdar!”
Revenind în actualitate, la sobrietatea şi la gravitatea faptelor, conform prevederilor legislative, se impune prezentarea Preşedintelui României în faţa Parlamentului României, ca să dea explicaţii pentru actele anti-naţionale comise, dar şi pentru că niciuna dintre vizitele sale nu a fost urmată de un raport în faţa poporului român, măcar să ştie şi acesta pe ce cheltuie banii alesul Facebook-ului. Punându-l faţă în faţă pe Klaus Iohannis cu mult şi pe nedrept hulitul Nicolae Ceauşescu, acesta din urmă, comunica naţiunii, de fiecare dată, ce beneficii a avut deplasarea sa şi a delegaţiei pe alte meleaguri. Iohannis nu se dezminte: este şi face pe mutul. Nu am fost, nu sunt nici pe departe fan al „timonierului” care a adus mari prejudicii României, transformând-o în colonie sub ocupaţie străină, dar sunt obligat să-i dau dreptate în cel puţin două cazuri inacceptabile pentru un Preşedinte al României, fapte comise de actualul chiriaş navetist Cotroceni-Sibiu:
– nu se poate uita că prima măsură după venirea lui Poroşenko la putere a fost să anuleze statutul limbii române ca limbă regională, în Ucraina, iar când proaspătul Preşedinte al României a mers în Ucraina (sub misiune), nu l-a interesat deloc soarta românilor de pe pământul românesc aflat sub cizma ucraineană. I-a ignorat, i-a sfidat, a pupat papucii lui Poroşenko şi… dus a fost;
– Iohannis a beneficiat de voturile românilor din stânga Prutului, dar i-a minţit cu neruşinare pe tinerii unionişti entuziaşti care au luat drumul Ţării în picioare. Duminică, 5 iulie 2015, imediat după Marea Adunare Națională de la Chişinău, tinerii au mers pe jos cu drapele tricolore în mâini, pentru a ajunge la Prut și, mai apoi, în Țară. După ce, cu ipocrizie s-a arătat foarte „impresionat” de drumul parcurs de tinerii de la Chişinău la Bucureşti, Preşedintele României şi-a exprimat regretul că nu va fi „în Ţară” pentru a-i primi la Palatul Cotroceni. A plecat pe uşa din spate în obişnuita şi anormala navetă săptămânală, fără însă a neglija să reprogrameze ruta avionului, adăugându-i o escală – după afirmaţia sa – „în afara ţării”, adică la Sibiu. Deci Preşedintele consideră că Sibiul nu este în România! Grav, domnule Iohannis! Să se fi datorat fuga trasă la Hermannstadt faptului că prima doamnă îşi lăsase poşeta preferată (pe care vroia s-o poarte la recepţia Regelui Spaniei) într-una din casele fostului primar? Cine ştie? În timp ce la Cotroceni tinerii sperau să-l vadă pe Vodă, acesta, împreună cu consoarta îmbrăcată în haine de mii de euro, hopa-sus în aeroplan spre Spania. O altă vizită inutilă, folositoare României precum frecţia la piciorul de lemn! Oricât s-ar strădui, Regina Marii Britanii nu-l va purta pe actualul şef al statului în caleaşca regală ca pe Nicolae Ceauşescu!
Pentru praf în ochii lumii, la reşedinţa prezidenţială din Bucureşti a lăsat doi argaţi să-i întâmpine pe tinerii români basarabeni. După atâta drum străbătut pe jos, pentru entuziaştii unionişti, nu s-a găsit nici măcar scaune. Ca apogeu al umilinţei, tinerilor români din stânga Prutului le-a fost oferită podeaua încăperii pe post de fotolii. Aşa a fost ordinul! Ruşine, domnule preşedinte! Al altora, nu al meu! Măcar pentru drumul luat în picioare meritau mai multă atenţie şi chiar dacă Parlamentul României este în vacanţă, domnul Tăriceanu, Sgonea sau alt „ales al neamului” puteau să-şi deplaseze costumele pentru a arăta acelor tineri că voinţa lor contează! Aceşti tineri şi alţii ca ei sunt viitorul Ţării şi vă reamintesc, domnule Preşedinte al României, cuvintele lui Ştefan, adaptate momentului: „Oh! pădure tânără!… Unde sunt moşii voştri? Presăraţi… la Orbic, la Chilia, la Baia, la Lipnic, la Soci, pe Teleajen, la Racova, la Războieni, la Călugăreni, la Rovine, la Plevna… Unde sunt părinţii voştri? La Cetatea-Albă, la Cătlăbugi, la Scheia, la Cosmin, la Lenţeşti, la Mărăşeşti şi Oituz, la Odesa, la Cotul Donului, la Stalingrad şi în munţii Tatra… Unde sunt… bătrânul Manuil şi Goian, şi Ştibor, şi Cânde, şi Dobrul, şi Juga, şi Gangur, şi Gotcă, şi Mihai Spătarul, şi Ilea Huru comisul, şi Dajbog pârcălabul, şi Oană, şi Gherman, şi fiara paloşului… Boldur?… Unde este Mareşalul Antonescu, unde este mult-hulitul prim Preşedinte al Ţării? Pământ!… Şi pe oasele lor s-a aşezat şi stă tot pământul României ca pe umerii unor uriaşi! România n-a fost a strămoşilor mei, nu este a ta – domnule Iohannis – şi nu e a noastră, ci a urmaşilor noştri ş-a urmaşilor urmaşilor noştri în veacul vecilor!… ”. Dacă Adrian Păunescu spunea: „Aș vrea să fiu noroiul de pe bocancii soldatului român care a făcut Unirea”, cei care i-au umilit duminică, 12 iulie 2015, pe tinerii veniţi de la Chişinău în Capitala României nu valorează nici măcar praful de pe încălţările lor, iar un Preşedinte care nu respectă Poporul şi Neamul Românesc, nu merită respect! Nu merită să-i fie căpetenie! Eu nu l-am votat, NU este Preşedintele meu!
Autor: Ion Măldărescu
Sursa: Ziarul Natiunea