Iohannis, acelaşi scenariu. Este România egală cu Sibiul?

contribuitor

10 years ago

Preşedintele ales în noiembrie 2014 şi cei care îi fac agenda par să copieze scenariul aplicat cu succes la Sibiu în perioada în care Klaus Iohannis era un primar cu Dacia 1310, fără un costum de doamne-ajută, fără discurs, incapabil să relaţioneze public, dar decis să îşi elimine concurenţa.

Primul eliminat a fost unul din liderii de atunci ai PD, viceprimar care îi punea în pericol realegerea din 2004, aşa că, în iarna lui 2002, după o înţelegere cu organizaţiile locale PDSR (actualul PSD) şi PD, au forţat demisia lui Gheorghe Tuluc. Au urmat şi alţii despre care am mai scris, apoi instalarea în toate funcţiile cheie a unor slugi obediente, dependente de primarul model.

Un alt scenariu folosit la Sibiu a fost permanentul pericol la adresa “liderului suprem” local. Aşa s-a ajuns la apariţia unor pachete şi scrisori anonime, lipsite de vreun pericol, care soseau pe adresa FDGR. De aici până la detaşarea unor echipaje de poliţie locală 24/24h în faţa porţii şi în spatele curţii primarului, nu a mai fost decât un pas.

Cine să îl ameninţe pe alesul preşedinte, câtă vreme românii l-au votat şi acceptat ca învingător, dar mai ales de cine şi de ce se teme Iohannis?

Dacă PSD nu va înţelege cât mai repede că este parte dintr-un scenariu, că guvernarea pe care se luptă să o ducă până la final de mandat este dusă pas cu pas în cadrul unui proiect controlat de Iohannis, riscul opoziţiei va deveni certitudine pentru multă vreme, după 2016.

Iohannis şi cei care se află în spatele lui reprezintă gloria cinismului, autovictimizarea când nimeni nu te pune în pericol, specia rară umanoidă lipsită de emoţii în faţa obiectivelor. Am mai spus, preşedintele preferat de majoritatea alegătorilor români nu are nici cea mai mică legătură cu poporul care l-a ales, fiind incapabil să înţeleagă mecanismele de ordin emoţional şi factual ale acestuia. Chiar dacă pare să reacţioneze mai greu, poporul român va ajunge la concluzia corpului străin prezent în spectacolul cotidian.

Mandatul guvernamental al cabinetului condus de Victor Ponta ar putea fi trecut în cartea recordurilor, cu o rată de rezistenţă chiar mai mare decât a guvernului Tăriceanu care a rezistat sub presiunea preşedintelui Traian Băsescu. Actuala guvernare rezistă în ciuda atacurilor furibund-isterice ale unei opoziţii corupte şi bolnave de putere, în ciuda atacurilor subtile dar tot mai evidente ale preşeditelui Iohannis, dar mai ales în ciuda loviturilor devastatoare date, în numele anticorupţiei, de DNA.

Pentru rezistenţa unui guvern hărţuit permanent de o haită înnebunită, singura explicaţie o găsesc exclusiv în prezenţa unui scenariu controlat de Iohannis, cunoscut din perioada în care se afla la Sibiu, în funcţia de primar.

Prin “gloanţele” oarbe lansate public şi preluate de o presă tot mai puţin dispusă la scepticism şi minimă logică, Iohannis a redus clasa politică românească la sunetul cătuşelor. Repet, singurul curat şi imun pare să fie preşedintele ţării, deşi instanţele de judecată din România au dispus că se face vinovat de preluare ilegală de imobile din proprietatea statului.

Însă, cred că este problema PSD şi chiar a noului PNL isterizat după fuziunea cu PDL să înţeleagă că sunt parte într-un proces de discreditare a României. Proces realizat prin intermediul instituţiilor statului, altfel spus, cu bani publici, fiecare român contribuind la distrugerea ţării.

Isteria anticorupţie, tinde să devină malignă, niciunul dintre politicieni nefiind capabil să se opună spectacolului grotesc la care este supus Parlamentul şi Guvernul. Paralizia totală este singura formă de răspuns a celor care ar trebui să apere imaginea României, ţară care nu este 100% coruptă la nivel politic, ţară în care nu doar cu cătuşele se poate face ordine, chiar înainte ca vreo instanţă să se poată pronunţa asupra unei vinovăţii.

Dacă singura voce ridicată oficial împotriva abuzurilor DNA a rămas preşedintele Senatului României, înseamnă că sistemul democratic la Bucureşti este în gravă suferinţă. DNA nu este altceva decât o altă instituţie a statului, însă aceasta a ajuns să aibă comportamente abuzive, totalitare, mascate de ceea ce ne place să spunem, de multe ori fără acoperire, că înseamnă lupta anticorupţie.

Dacă actuala conducere a DNA se eprimă în ultima perioadă cu un exces de zel greu de înţeles, aceeaşi conducere DNA poate fi trasă la răspundere pentru complicitate, până la data alegerilor din noiembrie 2014. Avalanşa de dosare vechi de cinci-zece ani vorbeşte despre o tăcere complice pe dosare care ar fi trebuit să fie prelucrate cu mult timp în urmă.

Dar, revin. Avalanşa luptei anti-corupţie care sufocă România, devine un fenomen care din necesitate a ajuns să dăuneze şi să agraveze realitatea ţării, generând teamă şi lipsă de încredere chiar şi la nivelul partenerilor externi. Nu poţi avea încredere într-un sistem de justiţie care arestează înaintea unei sentinţe, doar pe baza unor delaţiuni verificate sau nu în realitate.

Acest fenomen similar unui tzunami foloşeşte exlusiv preşedintelui Iohannis şi celor care îl slujesc acum cu obedienţă şi dispreţ pentru România. Iohannis are darul de a se folosi de cei din jurul său, pentru ca apoi să îi execute, fără remuşcare, atunci când misiunea a fost încheiată. Însă acest model nu aparţine românilor.

De la înălţimea funcţiei şi cu zâmbetul scrâşnit, Klaus Iohannis trebuie să înţeleagă că România este mai mult decât micul oraş rural numit Sibiu, unde a aplicat şi speculat cu succes scenariul neamţului perfect, soluţie magică.
La rândul lor, PSD şi partenerii de coaliţie trebuie să înţeleagă scenariul în care au fost incluşi şi sunt dirijaţi să joace prin armele de şantaj ale falsei justiţii promvoate prin abuzurile DNA.

Sper ca politicienii români să înţeleagă că acest spectacol nu mai poate continua, că pagubele pe termen lung sunt greu de calculat, iar teama odată indusă în societate cu greu va mai fi eliminată la nivel de individ, oricât de iubit sau ales va fi preşedintele specialist în a-i întărâta pe toţi împotriva tuturor.

Sursa: Dan Tomozei