Io rămân în Regiunea România!

Azi nu m-am uitat în desenul schimbător și mișcăcios al televizorului. L-am deschis pe seară, să ascult buletinul meteorologic. Am nimerit într-o dispută, când vioaie, când jenată, care antrena personalități diverse și înalte toate – un academician, Dinu C. Giurescu, un profesor universitar, Cristian Pârvulescu, vicepremierul în funcție, Liviu Dragnea și, ca arhitect al emisiunii, mă rog, moderator, vechiul meu amic Radu Tudor. Se certau politicos pe chestiunea regionalizării. Dragnea trasa pe hartă România viitorului, alcătuită, înțeleg, din opt regiuni, fiecare cuplată la cișmeaua cu gologani a Uniunii Europene. Banii sunt și acum dar nu-i putem suge din seifurile de la Bruxelles fiindcă ventuzele noastre absorbante au fost prea pipernicite, mici, județene. Cum ne desprindem în opt regiuni, mari și late, mai mari și mai late decât România în întregul ei, atâta vreme cât ele absorb ce n-a izbutit țara toată, cu guvern, parlament, ministere și academii, cum dăm de prosperitate. Autostrăzile n-au fost făcute fiindcă desenul se izbea de granița județelor și acolo creionul devenea bont. I se tăia vârful. Ne regionalizăm, explică entuaziast Dragnea și eram gata, gata să-l cred, devenim europeni doldora de gologani. Nu ne regionalizăm, rămânem papuași și crocodili și piei roșii. Așa o fi!

Am prins vreo două întrebări de la academicianul Giurescu, abia rostite sub tirul tânăr și înaripat al domnului Dragnea, care părea născut cu regiunea de gât. Cum va fi cu resursele, cine negociază cu mai marii lumii subsolul și energia? Regiunea Est Vest sau regiunea București sau Răsărit Miază Noapte au autonomie legislativă și Kovesi lor? Ce se va petrece cu regiunea România? Va mai avea personalitate juridică, armată proprie, tradiții sau se va exprima pe bucăți? Oricum noi suntem o bucată. Mare dar neluată în seamă. Dacă ne mai rupe și-n paișpe se mai uită cineva la noi?
Europa toată, înțeleg, se va frânge în regiuni. Încet, încet, aceste regiuni, cu monedă unică, euro, vor avea și capitală unică. Să zicem Pocreaca, în România, dacă va fi prin tragere la sorți. Sau, dacă nu va fi prin tragere la sorți, Berlin, sau Frankfurt sau… Iar dacă nu va fi Berlin, atunci sigur va fi în altă parte, să zicem la Berlin!

Când eram mai tânăr am auzit un banc pe care inițial nu l-am priceput. Cică, după încheierea celui de al doilea mare război mondial, mâna lui Stalin, desenând harta Poloniei, a trecut cu creionul prin bătătura unui amărât de polonez. Granița dintre Rusia și Polonia trecea fix nu numai prin curtea lui, ci și prin odaia în care dormea. Mă, zice comisia, că și atunci era o comisie, mă, zice democratic șeful comisiei, tu unde vrei să trăiești, în Polonia sau în Rusia? Că mutăm nițel granița, pe după colțul casei. Na, să pricepi și tu că puterea sovietică e democratică, te lăsăm să optezi. Io, zice polonezul, scărpinându-se în scăfârlie, am auzit că-n Rusia sunt niște ierni groaznice și e frig de înțepenești. Așa că, stimați tovarăși, rămân în Polonia. Mă gândesc, fără să mă uit până la capăt la emisiunea cu regionalizarea regiunii România, că eu rămân aici. Adică în regiunea România. Nu e nici prea mare și nici prea mică pentru a absorbi fonduri. Absorbția e până la urmă o chestiune nu de dimensiune, ci de temperament.

Autor: Lucian Avramescu
sursA: jurnalul.ro