Ceea ce se cunoaște în toată lumea civilizată, că victimele abuzurilor sexuale tac de rușine sau de teamă, în România e interpretat pe dos!
O fată de 10 ani și 8 luni dintr-un mic sat de lângă Deva este violată, în mod repetat, de mai mulți bărbați adulți. Din cele trei curți de judecată românești, printre care și cea mai înaltă din caz, Curtea de Apel Alba, care dă sentința definitivă, două instanțe susțin că fata de 10 ani putea refuza actul sexual! În opinia judecătorilor, consemnată negru pe alb, faptul că fata n-a reclamat familiei e un semn că ea a consimțit să facă sex.
„Victima nu le-a spus părinților ei despre presupusul abuz” Iată citatul exact, care probează cum au judecat cazul magistrații din Alba Iulia. „Pe baza acestor mărturii și a faptului că victima nu le-a spus părinților ei despre presupusul abuz, instanța a ajuns la concluzia că actele sexuale au fost întotdeauna inițiate de reclamantă și a respins teoria conform căreia victima ar fi fost în imposibilitatea de a-și exprima voința”.
În realitate, conform probelor de la dosar, fata suferea de stres posttraumatic. Asistăm la învinovățirea victimelor. Asta în timp ce constatările expertizei medico-legale psihiatrice „nu au fost menționate sau dezbătute în nici una dintre cele trei instanțe”, remarcă CEDO. Medicii au concluzionat că fata fusese amenințată de mai mulți violatori, „unul dintre ei m-a violat în hambar și mi-a spus că mă taie cu cuțitul dacă spun cuiva”.
„Minora vorbește rușinată despre cele întâmplate. Aceasta are amintiri vii legate de evenimente. (…) Declară că nu a spus nimănui mai repede despre incidente deoarece se temea pentru siguranța ei și a membrilor familiei ei” Expertiza medico-legală psihiatrică – Serviciul Județean de Medicină Legală Hunedoara Violurile au loc în 2008-2009. Sentința definitivă de la Alba Iulia vine în 2011. Dar victima nu cedează. În 2016 statul român este învins la CEDO de către fata din micul sat hunedorean. Pornind de la acest caz, cererea nr. 61495/11, prin Hotărârea din 15 martie 2016, CEDO amintește României că are obligația de a-și apăra copiii. Ce răspunde statul? România știe că, în cazurile de abuz sexual, victimele se tem să-și reclame făptașii Curtea europeană atrage atenția statului român că, pe baza practicii psihologice și juridice, nu poți trage concluzia că, dacă victimele nu au vorbit, abuzul nu a avut loc.
În cazul abuzurilor sexuale împotriva minorilor, tăcerea nu este o probă defavorabilă victimelor, ci un simptom constant întâlnit la cei molestați! „Este recunoscut faptul că, de obicei, copiii au mari dificultăți în a spune cuiva că au fost abuzați sexual, deoarece de foarte multe ori aceștia sunt agresați de o persoană din cercul lor social sau apropiată de familie sau pentru că sunt amenințați”, scrie în Convenția Consiliului Europei pentru protecția copiilor, semnată de România la Lanzarote pe 25 octombrie 2007.
Ceea ce, în toată lumea civilizată, poate fi semn că victimele ascund ceva, de spaimă sau de oroare, la noi este interpretat drept dovadă că fetele minore au consimțit să facă sex cu agresorii! Se numește învinovățirea victimelor. 12 sentințe judecate identic! În apărarea sa, România prezintă la CEDO: 12 sentințe în care se întâmplase la fel ca în cazul fetei de lângă Deva. 4 verdicte în care judecătorii recunosc violul. 16 cazuri în care apar cuțite sau amenințări fizice recunoscute și care i-au făcut pe judecători să decidă că nu e consens.
„Douăsprezece hotărâri judecătorești interne, pronunțate între 2009 și 2013, urmează abordarea conform căreia capacitatea de a-și exprima consimțământul valabil din partea unei victime a agresiunii sexuale care este minoră se determină în conformitate cu circumstanțele particulare ale fiecărei cauze în parte”, spune România. Cu alte cuvinte, nu se prezumă că o fată de până la 14 ani e insuficient de matură ca să-și ofere acordul pentru un act sexual, ci se interpretează de la caz la caz. Iar în situația în care nu au spus nimic părinților, au fost păcălite să meargă în locuri izolate sau nu au vânătăi, acest lucru acționează împotriva victimelor și în favoarea agresorilor!
„În majoritatea acestor cauze, s-a considerat că victimele – cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani – au consimțit la acte sexuale cu bărbați mai în vârstă – inclusiv sex anal și oral – în baza unor elemente precum faptul că nu le-au spus nimic părinților, nu au țipat după ajutor ori au fost de acord să însoțească făptuitorii în diversele locuri în care au avut loc actele” Argumente din cele 12 dosare aduse de apărarea României la CEDO CEDO: Judecătorii au dat greutate mai mare cuvântului inculpaților decât spuselor victimei Când analizează cazul fetei abuzate sexual la 10 ani și 8 luni, CEDO observă cum judecă justiția noastră agresiunile împotriva fetelor minore.
„Fără să explice de ce, instanțele interne au ales să acorde o pondere mai mare declarațiilor date de inculpați și de cele două martore din familia lor, concluzionând astfel că reclamanta a fost cea care l-a provocat pe J.V. să facă sex cu ea” CEDO Că nu acordăm credit victimelor, este ceva ce noi, ca români, vedem că se întâmplă peste tot, nu doar în fața curților de judecată. De ce ar mărturisi victimele, dacă sunt crezuți agresorii?! „În plus, instanțele interne nu au demonstrat o abordare adaptată la copil în cadrul examinării faptelor cauzei și i-au atribuit reclamantei fapte care, în realitate, corespundeau posibilei reacții a unui copil la un eveniment stresant, ca de exemplu neinformarea părinților”, atrag atenția judecătorii Curții Europene. În unanimitate, CEDO a acordat fetei o despăgubire de 9.000 de euro, considerând că statul român și-a încălcat obligațiile față de victimă, atunci când a judecat infracțiunile împotriva sa. „O populație expusă persecuției, crimei și morții”
Peste 500 de pedofili, găsiți vinovați prin sentințe definitive, își execută pedepsele în libertate în România. Alte mii și le-au ispășit deja, tot fără vreo zi de închisoare. La 80% dintre ei, instanțele nu au considerat agresiunea drept viol, ci drept „act sexual cu un minor”. Ca să dovedească faptul că fetele de 10-14 ani au consimțit, s-au folosit argumente de genul: nu au țipat, nu au spus părinților, au fost îmbrăcate provocator sau i-au însoțit pe bărbați fără să realizeze ce va urma. Nu e doar o justiție clasificată pe gen, o justiție bazată pe dominația masculină, ci e mai mult de atât. E felul în care se exercită puterea, politică, executivă sau judecătorească în România și, tot mai des, în multe locuri din lume.
„Dacă considerăm că politica înseamnă ființe umane guvernate de alte ființe umane, și existența individului în comunități pe care nu și le poate alege, atunci politica este distincția dintre o populație a cărei existență este susținută, încurajată și protejată și o populație expusă persecuției, crimei și morții”, observă scriitorul francez Edouard Louis.
Un singur caz de abuz sexual asupra unui copil dintr-un cătun hunedorean a scos la iveală o politică de stat, ilustrată în 12 dosare asemănătoare. 12 situații în care autoritățile au abdicat de la obligația protecției copilelor de 11-14 ani și le-au expus, pe ele și pe toate celelalte fete, suferinței fizice și umilinței psihice.
Autori: Răzvan Luțac, Mirela Neag, Cătălin Tolontan, Adriana Oprea
Sursa: Libertatea.ro