Interesul profesional pe care profesorul Medaille il manifesta fata de Romania este dublat de ratiuni sentimentale: bunica sa, Bella Dorman, s-a nascut in Bucuresti. Iata in continuare interviul pe care John Medaille a avut bunavointa sa mi-l acorde in exclusivitate pentru „Ziarul de Duminica”.
Nici teoriile economice socialiste, nici cele neoclasice nu descriu complet economia reala
– Domnule Profesor, in ultimii douazeci de ani, in Romania, „capitalismul dezastrului” (Naomi Klein – a se vedea, pentru sintagma „capitalismul dezastrului”, articolul cu acest titlu din numarul 18/2009 al Ziarului de Duminica) a coabitat de minune cu interventionismul masiv al statului postcomunist si cu practici economice de tip mafiot. Fostii securisti si birocratia bolsevica s-au convertit brusc, ca la comanda, la ideologia neoliberala a „pietei libere”. Marile corporatii si politicienii autohtoni au mers mana in mana in actiunea de falimentare a economiei nationale si de transformare a Romaniei intr-o „tara bananiera de top”. Coabitarea dintre capitalismul neoliberal, socialismul etatist si practicile mafiote este o „exceptie romaneasca” sau exprima disfunctionalitati structurale ale unor modele economice si politice aplicate, cu aceleasi rezultate dezastruoase, si pe alte meleaguri?
– In cartea ei „Doctrina socului. Nasterea capitalismului dezastrului”, Naomi Klein reduce intreaga problema la o conspiratie urzita de Scoala de la Chicago si de economistii scolii austriece. Altii privesc asemenea disfunctionalitati ca pe niste esecuri sistemice ale capitalismului insusi. Disfunctionalitatile sistemice provin din faptul ca nici teoriile economice socialiste, nici cele neoclasice nu descriu complet economia reala. Ele contin unele adevaruri, dar nuAdevarul. Drept urmare, persista o necunoastere profunda a modului cum opereaza in mod real o economie, necunoastere pe care un anumit grup o poate exploata in propriul avantaj. In statele comuniste, acest grup l-au format managerii comunisti, cadrele de partid si de stat care pretindeau ca actioneaza in numele proletariatului, dar de fapt lucrau pentru ei insisi; in statul capitalist, acest grup este format din managerii marilor grupuri corporatiste, care declara ca opereaza in numele pietei libere, dar de fapt actioneaza pentru a-si asigura propriile avantaje. In ambele cazuri, ceea ce ii permite conspiratiei sa actioneze fara sa intampine opozitie este lipsa unei descrieri adecvate a economiei reale si ignoranta nascuta ca urmare a acestei lipse.
Unii ar putea sa-mi reproseze ca termenul „conspiratie” este prea tare, intrucat implica mai multa inselaciune si coordonare formala decat ar putea justifica faptele. Nu vreau sa ma opresc asupra termenului, asa cum o face Naomi Klein, as dori doar sa evidentiez doua lucruri. Primul: atat managerii comunisti, cat si cei capitalisti au descoperit repede ca sistemele lor nu functioneaza in folosul public, asa cum se propovaduia; au inteles ca, fara prea mult efort, poti sa faci sistemul sa opereze in interes personal. Al doilea lucru: in ambele sisteme exista intr-adevar un numar de institutii coordonatoare bine finantate. Naomi Klein i-a amintit pe „Baietii din Chicago”, dar reteaua este mult mai larga, implicand o serie de „think tank”-uri copios subventionate si controlul asupra unor birocratii guvernamentale. Oare situatia era cu mult diferita sub comunisti? Nu cred. In ambele cazuri, marea problema este ca un grup de manageri, cvasipublici sau cvasiprivati, a preluat din mainile adevaratilor proprietari controlul asupra „comenzii la varf” in economie si asupra mijloacelor de productie; acest grup a fost in ambele cazuri destul de mic pentru a fi capabil sa-si consolideze controlul atat din punct de vedere formal, cat si informal. Este interesant de amintit ca in ambele cazuri a fost folosita o retorica ideologica pentru a justifica situatia respectiva, dar retorica a avut prea putina legatura cu realitatea: „piata libera” nu-i libera, iar lucratorii n-au ajuns niciodata sa devina si adevarati proprietari. Drept urmare, a fost si este usor pentru birocrati sa se miste nestingheriti de la un sistem la celalalt sau catre orice alt sistem intermediar. Securistii au devenit cu usurinta capitalisti, iar managerii capitalisti, sprijiniti de stat, au obtinut cu usurinta avantaje. Ceea ce s-a intamplat, ceea ce se intampla nu este surprinzator, se repeta de la o tara la alta.
Proprietatea garanteaza libertatea unei persoane
– In cartea dumneavoastra „The Vocation of Business: Social Justice in the Marketplace” si in numeroase articole promovati distributismul drept „calea viitorului”. Ce este distributismul? Prin ce se diferentiaza el si de capitalism, si de socialism – vreau sa spun de capitalismul si de socialismul real, nu de cele din manuale si din discursurile propagandistice. Ce trasaturi ale distributismului il recomanda pe acesta drept modelul economic si politic (implementabil) al viitorului?
– Ca sa putem deosebi distributismul de socialism si de capitalism, trebuie mai intai sa descoperim diferentele dintre socialism si capitalism. Prima noastra constatare este ca diferentele nu sunt mari, nici in practica, nici in teorie. La nivel teoretic, si socialismul, si capitalismul absolutizeaza proprietatea. Pentru unul ea este buna in mod absolut, pentru celalalt este raul suprem. La nivel practic, insa, aceasta diferenta conteaza prea putin, deoarece in ambele cazuri proprietatea dispare in meandrele birocratiilor publice si private. In practica, socialismul se transforma in capitalism de stat, „aparatcikii” devenind adevaratii proprietari, iar capitalismul devine socialism privatizat, caci profiturile sunt privatizate, iar pierderile sunt socializate.
Proprietatea este relatia economica de baza. Toate celelalte fenomene economice depind de modul de distribuire a proprietatii. Puterea vine odata cu proprietatea, iar daca stii cine poseda formele dominante de proprietate in societate, stii cine stapaneste statul. Fara democratie economica, democratia politica este limitata – asta in cel mai bun caz – sau e de-a dreptul o inselatorie, in cazul cel mai rau. Prin proprietate intelegem, desigur, „proprietatea productiva”, mijloacele de productie. Distributismul considera ca oamenii pot fi liberi doar atunci cand in marea lor majoritate poseda pamant si/sau unelte. Putem vorbi de libertate economica doar in situatia in care taranul are pamant si mijloacele necesare ca sa-l lucreze, mecanicul – propriile lui unelte, iar muncitorul din fabrica stapaneste o parte din locul sau de munca. Doar daca exista o astfel de libertate politica si economica, doar atunci putem vorbi de „piata libera”. O asemenea libertate nu are numai un caracter moral, ea exprima si o realitate economica: doar in conditii de libertate economia poate fi stabila si prospera pe termen lung, fara sa depinda de interventia masiva a statului.
Cand economia este controlata de o elita, fie in numele unui grup difuz de actionari, fie in numele partidului si al poporului, nici actionarii si nici poporul nu vor avea de castigat, ci doar elita, iar aceasta elita va exercita intotdeauna administrarea in functie de propriile ei interese. Comunismul s-a prabusit deja, iar, in ultimii saizeci de ani, capitalismul a depins de ajutoarele masive acordate de stat. Cu fiecare noua criza a capitalismului, se mareste interventia statului in economie, pana cand sistemul se va prabusi sub propria greutate – un fenomen la care asistam, se pare, chiar in momentul de fata.
Singurul mod de a deposeda elitele de putere este sa le privezi de posibilitatea de a mai controla proprietatea. Acest lucru se va intampla, intr-un fel sau altul, fie printr-o actiune ordonata, fie in urma unui dezastru. Oricum, viitorul nu apartine vastelor grupari corporatiste, iar o revenire la socialism este improbabila. Viitorul se va gasi altundeva. Eu cred ca viitorul nu se afla de partea „globalizarii”, care se dovedeste a fi un sistem de subventii incrucisate, menite sa ascunda imense disfunctionalitati si ineficiente, ci de partea democratiei. Atentie, insa, nu va fi o democratie conceputa in mod restrans, doar in termeni politici, va fi o democratie economica, de care va depinde cea politica. Sa revenim insa la „absolutismul” proprietatii, conceput in termeni capitalisti sau comunisti, mentionand, in spiritul celor dintai, ca proprietatea este un bun, dar, ca toate bunurile, nu este nelimitata. Proprietatea garanteaza libertatea unei persoane, dar, din moment ce se gaseste in cantitati limitate, acumularea ei in cateva maini (publice sau private) duce la limitarea libertatii si, in cele din urma, la distrugerea ei, asa cum a remarcat Marx.
Recurgand la cateva formule lapidare sau, mai bine zis, la cateva aforisme, as afirma ca trebuie sa fim proprietari, nicidecum sa fim luati in proprietate. Sau, cum a scris Dmitri Kleiner, „proprietatea in mainile celor care muncesc inseamna libertate, cei care muncesc in mainile proprietarilor inseamna sclavie”. Sau sa remarcam, impreuna cu un mucalit, ca „proprietatea este precum balegarul: folositoare cand este imprastiata, urat mirositoare odata ce a fost adunata intr-o singura gramada mare”. In esenta, acesta este distributismul.
Capitalismul de tip „laissez-faire” este un sistem mereu invocat, dar care nu a existat niciodata
– Unii intelectuali romani obiecteaza ca distributismul nu este o doctrina economica reala, ci doar expresia unei melancolii starnite de un trecut romantic, agrar si preindustrial. Exista voci foarte influente care sustin ca distributismul este, ca majoritatea ideilor referitoare la „a treia cale”, o forma de fascism care nu permite dezvoltarea unei „societati deschise” si care poate genera „tribalism etnic”, politici reactionare, inapoiere intelectuala si economica. Este distributismul reactionar? Are distributismul o parte intunecata?
– Sunt acuze stranii, datorate problemelor pe care le are stangismul ori de cate ori intalneste traditii locale. Stangismul se pretinde a fi „tolerant”, cand de fapt nu face, tot timpul, altceva decat sa excluda. Iata cum stau de fapt lucrurile: stangismul incearca sa recreeze fiecare loc dupa chipul si asemanarea sa, de obicei chipul unei suburbii americane si asemanarea cu „omul corporatist”. Stangismul este de fapt un fel de provincialism cosmopolit, care incearca sa stearga orice diferenta culturala, locala si lingvistica. Iar reactia pe care o intalneste este „tribala” si deseori extrema – asa reactioneaza oamenii in momentul in care felul lor de viata este atacat. Spre deosebire de stangism, distributismul incurajeaza familia si comunitatea locala si respecta diferentele de cultura, de limba si de religie. Distributismul este „agrarian” nu in sensul ca vrea ca lumea sa se intoarca la tara (eu in mod sigur nu doresc asta), ci in sensul restaurarii unei relatii adecvate dintre oras si sat. Orasul trebuie sa se sprijine in primul rand pe regiunea rurala din jurul lui, pe gospodariile taranesti invecinate. Acest fapt nu numai ca intareste economia si cultura locala, dar este si eficient din punct de vedere economic. De exemplu, am aflat ca, datorita sistemului de subventii incrucisate cunoscut sub numele de „globalizare”, untul olandez este mai ieftin pe piata din Nairobi decat untul kenyan. Cand taranul bantu intra in competitie cu fermierul olandez, se petrec lucruri neasteptate, printre care o lupta acerba pentru resursele locale, in continua scadere, din zonele nesubventionate. Din cauza privatiunilor tot mai mari, diferentele tribale tind sa se exacerbeze, pana ating nivelul unor confruntari sangeroase. Dar vina este oare a triburilor africane sau a unui sistem care le-a fost impus din afara? Cred ca nu trebuie sa mergem in Africa pentru a gasi situatii similare, aceleasi anomalii se pot intalni la Cluj, Brasov sau Bucuresti.
In ceea ce priveste „romantismul”, nimic nu este mai romantic decat capitalismul de tip „laissez-faire”, un sistem mereu invocat, dar care nu a existat niciodata. Distributistii pot sa indice practici economice de lunga durata si larg raspandite, care au fost si sunt incununate de succes; capitalistii pot sa indice doar o ideologie, o poveste de adormit copiii. Cat despre „fascism”, nu stiu la ce va referiti: cuvantul si-a pierdut interesul istoric si a devenit un simplu termen prin care se desemneaza „orice sistem care nu-mi place” sau „orice sistem care nu-i destul de stangist”.
Distributismul si nu capitalismul sustine piata libera
– Distributismul nu-l proslaveste pe „Homo economicus”, asa cum o fac materialistii „pietei libere” si socialistii. Nu este aceasta o „tradare” a pietei libere?
– Nu uitati ca „piata libera” este un termen al retoricii capitalismului, dar nu si o realitate. Capitalismul restrange piata libera in aceeasi masura in care o face socialismul. Este un adevar pe care ni-l spun teoriile economice neoclasice, nu trebuie sa recurgem la distributism ca sa-l aflam. Toate calculele „pietei libere” sunt bazate pe ipoteza „numarului mare de firme”. Cu alte cuvinte, se presupune ca productia provine de la un numar atat de mare de firme, incat nici una – sau nici o combinatie de firme – nu are puterea de a impune pretul pe piata; ca toate se conformeaza pretului, in loc sa il faca. Aceasta situatie nu corespunde realitatii productiei capitaliste, in care fuziunile si consolidarile limiteaza numarul firmelor pentru a le spori puterea de a impune pretul. Drept urmare, „piata libera” este infranta. Ce vreau sa subliniez: nu putem sa confundam capitalismul cu piata libera; sunt lucruri care se opun, nu se presupun. Se pleaca de la urmatoarea premisa: daca nu exista control al statului asupra intreprinderilor, inseamna ca avem piata libera. Aceasta premisa nu este corecta din doua puncte de vedere. Primul: odata ce s-a consolidat puterea celor care pot sa impuna pretul pe piata, piata libera s-a evaporat. Al doilea: aceste firme functioneaza cu subventii si protectie de la stat, asa ca este gresit sa le numim firme „private”.
Distributismul restaureaza piata libera, validand din nou ipoteza „numarului mare de firme”. Pentru ca acest lucru sa se aplice intr-adevar, mijloacele de productie trebuie sa fie larg raspandite la toate nivelurile societatii. Aceasta este conditia insasi a distributismului. Asa ca, in realitate, distributismul si nu capitalismul sustine piata libera si in acelasi timp depinde de ea.
Oamenii au fost invatati ca joburile sunt un fel de cadou
– In zilele noastre oamenilor nu le prea pasa daca detin sau nu o proprietate productiva. Mi se pare ca nu-i deranjeaza conditia de „sclav fericit” atata timp cat au posibilitatea de a consuma. Mai este proprietatea productiva un ideal? Cum ar putea distributismul sa restaureze demnitatea micii proprietati distruse de colectivismul comunist si de „statul managerial” modern? De exemplu, romanii au invatat sub comunism ca „destept” este cel care „se descurca” recurgand la metode ilegale. Iar sub capitalism, multi manageri romani au invatat repede sa „sifoneze” avantaje ilegale din curtea companiilor transnationale in propria curte. De ce sa-ti bati capul sa fii proprietar, cand lucrand la stapan te poti bucura de aceleasi avantaje materiale?
– Aceasta este intr-adevar problema cea mai mare. Dar ea tine de cultura, nu de economie. Oamenii au fost invatati ca joburile sunt un fel de cadou oferit de marile birocratii, publice sau private, si ca trebuie sa se comporte in asa fel incat sa obtina aprobarea acestor birocratii. Apoi au mai fost invatati sa creada ca spiritul intreprinzator, creativitatea este o marfa rara, aflata doar in posesia catorva indivizi „deosebiti”, nicidecum o componenta de baza a personalitatii umane. Aceste prejudecati sunt intarite de toate barierele pe care statul modern le ridica in calea celui ce vrea sa porneasca o afacere. Numai completarea formularelor de obtinere a unei licente de functionare a firmei poate sa constituie o sarcina extraordinara – si cu aceasta operatie problemele doar incep. Desigur, reglementarile birocratice sunt in avantajul corporatiilor; pentru ele rezolvarea problemelor legislativ-administrative ocupa o mica parte din activitatea lor, pe cand pentru micul intreprinzator aceasta constituie o imensa povara. Iata de ce rezultatul hatisului legislativ, indiferent de intentia sa, este de a proteja corporatiile in fata competitiei create de intreprinderile mici si mijlocii, care sunt mai flexibile si mai eficiente. Interventiile guvernamentale favorizeaza coruptia si posibilitatea de a „fenta sistemul” fara a produce bunurile si serviciile necesare. Daca rasplatesti coruptia, atunci, desigur, coruptie vei avea. In cadrul marii corporatii (care este un fel de stat socialist) exista tot felul de oportunitati de a avansa in cariera prin mijloace politice si nu prin mijloace productive.
In mod surprinzator, problemele se dovedesc usor de invins odata ce oamenii isi descopera darul creatiei si al initiativei, dat de Dumnezeu. In locuri unde distributismul a fost testat pe scara larga, o lunga perioada de timp, precum in Mondragon (Spania), Emilia-Romagna (Italia) sau in firmele detinute de angajati din SUA si America Latina, oamenii si-au descoperit repede acest dar pe care Dumnezeu l-a dat in masuri diferite tuturor. Acelasi lucru este valabil pentru „fabricile fara sefi” din Argentina, unde muncitorii au preluat firme abandonate si au dovedit ca pot sa le administreze mai bine decat specialistii in management. Odata ce vechile inhibitii si mentalitati sunt inlaturate, altfel spus, odata ce problema culturala este rezolvata si se infrange rezistenta statului, rezolvarea problemei economice devine foarte usoara.
Toate piesele de care aveti nevoie sunt pe masa
– Domnule Profesor, in „A Treia forta: Romania profunda”, eu si Mircea Platon am propus distributismul ca model economic pentru o Romanie personalist-conservatoare. Multi dintre cititorii cartii noastre si-au exprimat interesul pentru distributism, intrezarit ca o cale pentru a imbunatati considerabil atat viata lor, cat si pe a celor din jur. Acestor oameni ce sfaturi sau sugestii le-ati da?
– Faceti ceva de folos pentru cel de langa voi. Uniti-va cu prietenii si cu vecinii pentru a face lucruri la o scara mai larga. Formati fratii economice de tip asociativ in domeniul productiei, marketingului si comertului cu amanuntul. Opuneti-va intruziunii guvernului si cereti incetarea subventiilor acordate marilor corporatii. In ziua de astazi, dispuneti de mai multe unelte productive decat va inchipuiti. In bucataria in care faceti mancare pentru familia dumneavoastra puteti sa gatiti pentru muncitori. Exista din abundenta unelte mecanice; in fiecare cartier sau localitate exista oameni cu unelte care s-ar putea uni ca sa formeze intreprinderi productive pornind de la un foarte mic capital. Incepeti cu putin si cresteti. Odata ce veti fi descoperit ca puteti sa faceti lucrurile la scara mica, veti afla ca puteti sa le faceti si la scara mai mare, ba chiar ca sunteti capabili sa fabricati lucruri extrem de complexe. Asa au procedat cei din localitatea spaniola Mondragon, cei din Argentina, cei din Italia si din multe alte locuri din intreaga lume. De fapt, Romania se gaseste intr-o situatie privilegiata, intrucat mica proprietate este inca larg raspandita. Micii proprietari trebuie sa-si dea seama ce vast potential au atunci cand se infratesc cu vecinii pentru a forma banci, infrastructuri de productie si distributie. Toate piesele de care aveti nevoie sunt pe masa. Cu exceptia uneia, cruciala: intelegerea propriei dumneavoastra puteri, a potentialului pe care il aveti, descoperirea propriei dumneavoastra libertati.
Autor: Ovidiu Hurduzeu
Sursa: Zf.ro