Nu este instituţie publică în care corupţia să nu fie literă de lege. Tot ceea ce ţine de sistemul public actual, cu ramificaţii semnificative în sfera privată, nu mai are nicio legătură cu statutul de funcţionare. Bugete uriaşe au fost delapidate prin sita acestor reţele de specialişti, consilieri, oameni de casă până au fost epuizate în marea lor parte. Vagi proiecte pe hârtie au consumat atenţie, fonduri, cicluri electorale.
În mod făţiş, în acest moment, ţara este condusă de oameni care se solidarizează cu fulminante cazuri de corupţie, ei înşişi fiind asimilaţi acestora. Este o clasă politică formată din personaje care nu mai au niciun motiv să vorbească în numele societăţii, pe care au adus-o în colaps. Guvernul, însuşi PSD-ul trebuie să facă un pas în spate, pentru a nu complica şi mai mult lucrurile.
Oamenii aceştia care au distrus viaţa sindicală, au anexat mediile intelectuale imposturii administrative, care menţin centralismul, cu un trecut legat de fosta Securitate şi activele PCR, statuându-se drept siniştri arhitecţi sociali, se află exact în situaţia torţionarilor. Cei care i-au urmat şi încurajat, începând din 1990, nu vor să accepte că asemenea prestaţii sunt reale. Sistemul pe care l-au constituit şi l-au cosmetizat în democraţie este unul concentraţionar. Faptul că ei înşişi devin victime ale acestuia nu constituie o garanţie că lucrurile se aranjează corect. Sistemul este nociv, modul de viaţă şi societatea românească au nevoie de reglaje superioare celor aplicate de lupta anticorupţie supravegheată. În esenţa lor, incriminatele cazuri de corupţie au drept miză şocul emoţional. Libertatea de mişcare a marilor infractori economici este neatinsă după câteva săptămâni de anchete. Sistemul cu o justiţie continuu şubrezită îşi salvează echipa, nimeni nu merge pe urma averilor ilegale spre a le confisca în logica unei minime justiţii.
Intermediarii formează un lanţ trofic imposibil de anihilat. Nimic nu a scăpat, în România, acestui sistem de relaţionare. Ei pot fi găsiţi peste tot, sub masca celor mai implicate autorităţi. Însuşi mediul decizional, în mod dramatic, este compromis în totalitate. Această criză nu va putea fi ţinută la nesfârşit în frâu de justiţie şi parchet, fiind nevoie de reforme a căror absenţă este cauza situaţiei. Până atunci, confiscarea extinsă a averilor ilicite va trebui să acompanieze obligatoriu măsurile judiciare. În caz contrar, aceste averi vor genera aceiaşi politicieni.
Autor: Ioan Vieru
Sursa: Amonimus.ro, preluare dupa: cotidianul.ro