Dimpotrivă, dacă personajul îşi foloseşte abilităţile numai spre a dobândi bani şi faimă, iar prin acestea , putere, am socotit ca el este marcat de ceea ce îmi place să numesc “prostia sprinţară”. Prin contrast, inteligenţa, după ferma mea convingere, trebuie neapărat marcată prin lumina sesizării răului, precum şi printr-o atitudine activă a individului, conturând, după situaţie, lupta sa împotriva acestuia, întregită prin compasiune manifestă faţă de victimele “durerilor lumii”. În contemporaneitate, când informaţia este inevitabilă, a întoarce capul de la acestea şi a nu uza de propria notorietate spre a încerca măcar lupta, constituie “firul roşu” al vigurosului handicap pomenit.
În opoziţie cu modesta mea opinie, de peste treizeci de ani însă, noţiunea de “inteligenţe multiple”, lansată de către psihologul american Howard Earl Gardner, nu face decât să umple spaţiul public cu “inteligenţi”.
O sumedenie de sportivi, actori, cântăreţi, condeieri, reporteri, afacerişti şi alţi talentaţi “de succes”, după ce şi-au folosit darul natural spre a câştiga notoriatete şi bani, cu toţii se umflă în pene graţie celor opt categorii de inteligenţă decretate de Gardner: inteligenţa verbal-lingvistică, logico-matematică, corporal-kinestezică, ritmic-muzicală, vizual-spaţială, interpersonală, itrapersonală şi naturistă.
Consecinţa imediată a fost ridicarea necondiţionată a acestor indivizi – unii absolut onorabili până atunci, dar având numai “viziunea vizuinii “– la rangul de conştiinţe publice, capabile şi “obligate” să ofere modele de viaţă, demne de a sfătui, ba chiar de a conduce societatea.
Dacă unii oameni, dăruiţi cu câteva dintre aceste categorii de “inteligenţă”, pot fi sau sunt inteligenţi, mulţi talentaţi de vârf se află însă departe de aceasta, oricâte diplome, medalii şi aplauze le-ar consfinţi aplicaţiile.
La această oră, sportivii de succes se află în topul băgăreţilor sau al băgaţilor în seamă. Fie că o fac din proprie iniţiativă, fie că se lasă manipulaţi în schimbul plăţilor şi tentaţiei de a dovedi că nu sunt numai nişte excelente trupuri atletice, mulţi dintre ei candidează la funcţii publice, reprezintă ţara în diverse “ambasade” spirituale, sunt prezenţi în reclamele de pe micul ecran şi, în general, în tot locul unde trebuie văzuţi. Bineînţeles că, pe lângă toate, vorbesc cu sârg în microfoane.
Fireşte că, printre sportivii recunoscuţi există şi oameni la locul lor, care, dovedind bun simţ, se mulţumesc să rămână în propria conştiinţă şi în cea publică exact ce au fost: glorii ale terenului de fotbal, ale ringului de box sau, de pildă, ale ambarcaţiunilor cu vâsle. După retragerea din competiţii trăiesc discret şi, dacă presa îi caută, pot fi văzuţi fie antrenând, la cluburi, noua generaţie, fie muncind în cu totul alt domeniu, având pretenţii adecvate timpului şi locului, adică ţării. Prea numeroşi sunt însă ceilalţi.
Din trioul sportiv ai cărui membri cred că reprezintă peste hotare România – format dintr-o nepământeană gimnastă , un fotbalist ca argintul viu şi un bun tenismen cu apucături de claun -, ultimul se detaşează prin neobositul său contorsionism public. Între numeroasele sale căsnicii şi prezenţe modene, a candidat la primăria capitalei, a susţinut candidaturi pentru Parlament şi, cu orice prilej, ia parte la talk-showuri de televiziune. Anost, sec de te seacă, banal până la întunecos în mesajul rostit – scos ca cu cleştele de moderator-, îşi reduce reuşitele verbale la mici izbucniri golăneşti, amintind de sturlubăticiile ieftinuţe, la limita obrăzniciei, practicate cândva pe teren.
Într-unul dintre interviurile sale, când reporterul îl întrebase despre amintirile pe care le păstrează în urma iubirii sale din tinereţe cu Diana Ross – apreciata actriţă şi cântăreaţă de soul, pop şi jazz, câştigătoare a 12 premii Grammy – tot ce a putut îngăima tenismenul, râzând înfundat, a fost că aceasta “rămânea foarte des gravidă”. Un adevărat gentleman…
Nu demult, tot el se mâniase pe România şi, “generos”, declarase presei că se va muta în Rusia, spre a nu mai plăti impozitele în ţară, urmând modelul altui talentat ce nu ştie să îmbătrânească decent, actorul Gérard Depardieu (va urma).
Autor: Nicolae R Dărămuş