Erwin face parte din comunitatea de origine germană din România iar spiritul tipic nemțesc bazat pe ordine și corectitudine în opoziție cu practicile fanariote locale l-a transformat într-un protestatar împotriva sistemului, demisionând din funcția de consilier local după ce a descoperit abuzurile flagrante ale administrației locale. După ce s-a implicat direct în conducerea orășelului Codlea de lângă Brasov, s-a umplut de scârbă și lehamite și s-a radicalizat cu mult peste gradul de toleranță comun asumându-și lupta civică împotriva nesimțirii clasei politice românești actuale. Exemplul lui Erwin a devenit contagios și acum se radicalizează și alți români alături de ”neamț”, din alte zone ale țării.
Cheltuirea aberantă a banului public de către administrația USL și gestionarea falimentară a localității a generat o mișcare de boicot fiscal, de împotrivire față de plata în bani a taxelor. În schimb cetățenii sunt hotărâți să-și achite contribuția față de bugetul local prin muncă, astfel încât să fie evitată mătrășirea banilor de către autoritățile corupte.
Ieri, la Băiculești a avut loc lansarea unui manifest și a unui proiect de acțiune inedit împotriva corupției autorităților locale cu susținerea atât a lui Erwin Albu cât și a lui Nicușor Dan, candidatul independent la primăria Bucureștiului ce a avut curajul să înfrunte întreg spectrul politic actual, obținând un scor mai mult decât onorabil și cel puțin o victorie morală la alegerile recente. Câțiva jurnaliști, o artistă, Maria Gheorghiu și reprezentanta unui ONG, Nicoleta Chiriță, coordonator de proiecte la „Centrul de resurse pentru participare publică”, s-au alăturat demersului „franțuzoaicei”. Concret, Simona Niculescu a cerut Consiliului Local să adopte o hotărâre, un cadru legislativ, prin care locuitorii comunei vor putea achita de taxe, impozite sau amenzi prin muncă în folosul comunității, pornind de la premiza că măsurile Codului Fiscal sunt anticonstituționale și că exproprierea, respectiv rechiziționare de către Fisc a caselor celor care nu-și pot plăti taxele, este ilegală atât din punct de vedere constituțional cât și din perspectiva legislației europene față de care legile românești sunt subsidiare.
În comunicatul de presă al organizatorilor întrunirii insurecționale de la Băiculești se afirmă următoarele: “Pentru a obține acest cadru legislativ, trebuie să strângem semnăturile a 5% din locuitorii comunei cu drept de vot. Comuna mai are surse de venit în afara impozitelor noastre (subvenții guvernamentale, buget județean) pe când noi, locuitorii, nu avem alte surse de venit, în special în aceste vremuri de intens șomaj. Suntem dispuși să tundem copaci, să măturăm străzile, să săpăm șanțuri, să dăm meditații, să facem contabilitate, dar cerem să ni se recunoască dreptul de a nu mai da bani administrației. Munca noastră tot bani reprezintă. Reprezintă chiar bani foarte mulți, altfel „aleșii noștri” ar fi putut îngriji mediul nostru de trai, fără a plăti sume enorme și nejustificate pentru aceste gesturi simple pe care noi suntem dispuși să le facem pentru bunăstarea tuturor. Dar în loc de a săpa șanțuri, de a face drumuri, de a curăța spațiile comune, banii se duc pe cheltuieli ce ne sunt absolut inutile”.
Trebuie precizat faptul că situația zonei este maro de tot deoarece ca urmare a gestionării dezastroase a banilor publici, comuna Băiculești se află la un pas de starea de insolvență. Inițiativa “franțuzoaicei” este cu bătaie lungă și vizează înființarea unei economii locale distributive pe model european, unde au apărut forme cooperatiste și chiar forme de monedă locală – programe finanțate chiar de Uniunea Europeană.
Zeci de localnici, din mai multe localități ale comunei, înțelepții satelor cum ar veni și un consilier local au venit la ședința convocată de Simona Niculescu, deși primăria și oficialitățile locale au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a nu participa nimeni la întâlnire. Gazda care a oferit locația, de la pensiunea Mara, a primit telefoane de intimidare de la poliție și apropiați ai primarului, iar la slujba de duminică, la bisericile din zonă, oamenii au fost contactați de reprezentanții comunali cerându-li-se imperativ să nu dea curs participării la ședință deoarece acțiunea împotriva taxelor ar fi “subversivă”.
Autoritățile USL au reacționat isteric încercând intimidarea localnicilor
Primarul din Băiculești, Niculaie Dragnea, a ieșit cu spume în presa locală acuzând-o pe Simona Niculescu de instigare dar, în pofida autorităților locale, oamenii au venit și au dezbătut propunându-se chiar crearea unei organizații locale de acțiune și informare, cu intenția anulării mandatului aleșilor care au împins localitatea în faliment. Consilierul local prezent la ședință a confirmat din interior numeroase disfuncționalități, lipsa totală a transparenței decizionale, numeroasele încălcări ale legii nr. 215/2001 a administrației publice locale.
Pe fond, agresiva campanie de descurajare a prezenței locuitorilor comunei Băiculești la o întrunire ce avea drept scop informarea localnicilor asupra drepturilor lor, este o formă coercitivă de îngrădire a dreptului cetățenilor la informare, acțiune ce este împotriva oricărei legi iar primarul este pasibil de urmărire penală.
Conceptul muncii în folosul comunității nu este o noutate iar mișcarea împotriva taxelor aberante și a corupției autorităților este la nivel european și mondial una dintre cele mai puternice forma de revoltă socială. Ideea tinde să se împrăștie și în alte direcții ale Argeșului, în comuna Merișani, zonă unde pe vremuri s-a înfiripat haiducia și împotrivirea armată față de autoritățile samavolnice. Audiența subiectului în mediile online, inclusiv din afara României arată un interes sporit al românilor față de măsuri mai radicale împotriva abuzurilor guvernării socialiste.
Radicalismul contestării autorităților este prezent în toată Europa mai puțin la noi. Cu niște ani în urmă cehii s-au revoltat cu succes împotriva creșterii taxelor medicale, mai recent la Sofia studenții bulgari au ocupat cu forța facultățile și au cerut plecarea guvernului socialist mafiot Oresharski, iar în Marea Britanie zeci de mii de londonezi au ieșit pe străzi și s-au bătut parte în parte cu poliția care a folosit gloanțe de cauciuc pentru a protesta împotriva măririi taxelor de școlarizare și a reducerii cheltuielilor bugetare.
În Franța socialistă fermierii din Bretania, au ieșit luna trecută cu furie în stradă protestând față de intenția administrației președintelui francez Francois Hollande de a impune o taxă de mediu pentru camioanele care transportă produse agricole. Susținerea lui Hollande s-a prăbusit, sondajele recente de opinie arătând că el a devenit cel mai nepopular președinte al Franței. Premierul Jean-Marc Ayrault a declarat ulterior că suspendă deocamdata taxa în cazul camioanelor care transporta produse agricole iar președintele francez a dat inapoi și în cazul altor taxe, în fața opoziției publice. Hollande a recurs la majorarea impozitelor pentru reducerea deficitului bugetar, jupuindu-i de fapt tot pe cei săraci, dar forța străzii l-a obligat să renunțe la planul de creștere a impozitării depozitelor bancare, la câteva săptămâni după ce a cedat și în cazul unui nou impozit pe profitul companiilor.
În România sunt taxe chiar mai mari decât în Franța iar guvernul pesedist al lui Ponta este la fel de mafiot ca și cel bulgar, însă nivelul de mobilizare publică a românilor este net inferior celui din alte țări. Deocamdată acțiuni de tipul insurecției fiscale de la Băiculești sau de luptă civică cu autoritățile pe tiparul inițiat de Erwin Albu la Codlea sunt singulare însă atenția și focalizarea mass media pe fenomen și măsurile isterice ale autorităților locale arată teama guvernaților de extinderea fenomenului la scară națională.
Insurecția bunului simț de la Băiculești, mișcarea împotriva taxelor aberanta, ar putea fi un demers ce ar putea schimba la scară națională mentalitățile și modul de acțiune al românilor pe fondul eșecului total al clasei politice românești actuale.
Autor: George Roncea
Sursa: Curentul