Inselati de o mie de ori intr-o zi

Inca o dimineata ploioasa si rece. Genul asta de vreme arunca o lumina vinetie pe tot spectacolul publicitar al lumii moderne. Cat de sinistre sunt toate zambetele astea false, de pantece pline, de egouri supradimensionate, din  reclamele stradale, de pe blocuri, din vitrine, pe o vreme ca asta. Cat de trista este fericirea promisa de naratiunile plimbate pe autobuzele pline cu oameni plictisati si deprimati de viata lor jalnica. Acum 20 de ani ne invinovateam ca atunci cand iesi pe strada, in metrou sau in tramvai, romanii sunt tristi, pentru ca cei care fusesera in Occident ne spuneau ca, acolo, oamenii nu au fetele astea posomorate. Douazeci de ani mai tarziu,  nu mai aratam posomorati, am invatat sa mascam dezorientarea care ne copleseste cu aparenta unor oameni preocupati. Am invatat si noi sa ne inselam si sa inselam. Acum suntem dezorientati, deprimati si precocupati in acelasi timp.

Ca orice roman sincer, neintegrat si neadaptat la drama prezentului futurist,  si ca orice om de bun simt, merg tacut cu capul in jos, cu gandurile in subterane  si incerc sa nu insel pe nimeni cum ca sunt fericit. Pe trotuar sunt gramazi de frunze peste tot si sunt recunoscator naturii ca mai acopera gunoaiele si cacatii de caine. Ma intreb, la cat de mult a evoluat  piata animalelor de companie, cat o sa mai dureze pana scot astia  niste pampersi de caine?  In timp ce driblez darele lasate de un norocos, ma infioara un gest publicitar de constiinta, de pe un pachet de tigari jilav – „fumatul ucide”. Pentru cateva momente, ca nefumator si ca om ce nu trebuie sa-i puna constiintei patura in cap, sunt lovit de acest mesaj.  Iata eroismul postmodernitatii.  Cine spunea ca omul modern e fricos? Uite cum infrunta in momentele lui cele mai relaxate, atunci cand sta la o cafea cu pachetul de tigari asezat langa mobil,  perspectiva mortii.   Omul modern este  atat de disperat dupa fericire, dupa placere, ca nu-i mai pasa de moarte. In era consumerista,  pentru el moartea inseamna abstinenta,  sevraj,  infinitul clipei in care creierul lui flamand de dopamina, nu mai are are ce  rumega.  La urma urmei, daca fumezi moartea nu e sigura, poate mori de altceva, dar placerea este  sigura, este palpabila, recompensa imediata, ce-i in mana nu-i minciuna. Nu risca nimic. Poate ca pana la urma toata treaba asta cu „fumatul ucide” este tot o inselatorie de marketing- o psihologie intoarsa pe dos.

Omul modern este inselat de o mie de ori pe zi de industria de marketing si  de victimele acestei industrii, asa incat el nu mai crede in nimic, nici in bine, nici in rau, nici in semenul sau si nici macar in el. Crede doar in placere. El stie sa judece in functie de placere. El nu mai vrea si nici nu mai poate  sa judece intre moralitate si imoralitate, dar promite-i placerea fara sa i-o oferi si vei vedea ce aspru si impartial judecator este si cat de bun cunoscator este si cat de fin poate clasifica placerea pana la cele mai mici nuante.

Trec strada si abia scap sa nu fiu lovit de o masina, ma intorc suparat si arat spre asfalt dungile zebrei care au fost  candva si acum sunt sterse cu desavarsire. Imi dau seama ca sunt in aer. Desupra trecerii de pietoni, intre doi stalpi, se leagana patru bannere,  cu presedinti fericiti, unul peste altul. Zambesc  si eu, fara sa vreau. Romania este, pana la urma, tara cea mai frumoasa in care te poti mantui.

Sursa: Evita colapsul/omenirea in pragul colapsului