In anumite domenii ale activitatii umane, conteaza extraordinar de mult precizia masurarilor, prognozelor si actiunilor. In farmaceutica, o eroare de cateva zecimi de procent in compozitia unui medicament complex poate duce la complicatii grave, in ingineria civila, erori microscopice pot provoca prabusirea constructiilor, iar in metalurgie, in cazul unor aliaje, o eroare neinsemnata care altereaza cu o zecime de procent mixul metalelor poate insemna diferenta intre un produs de calitate exceptionala si un rebut inutil. Exemplul din metalurgie nu este intamplator. La carma finantelor tarii noastre se afla un metalurgist pentru care dorinta de a obtine precizie maxima in tot ce face ar fi trebuit sa-i intre in sange. Se pare ca nu a fost sa fie. Poate domnul Pogea crede ca finantele nu necesita un grad de exactitate foarte mare, iar evaluarile economice se pot face in forma de blablauri neangajante.
Noi avem convingerea ferma ca fotoliul ministrului de finante ar trebui sa apartina unei persoane care a lucrat in sistemul bancar privat, in cazul ideal in zona de tranzactii cu instrumente de credit. O persoana cu o astfel de experienta ar fi stiut sa aprecieze diferentele de sutimi de puncte procentuale intre diferite moduri de finantare a statului si atunci cand ar fi vorbit despre perspectivele economiei, ar fi facut-o intr-un mod mai responsabil.
In sectorul financiar privat, exista un concept foarte util, in ciuda unor limitari pe care le are, ne referim la benchmarking. In termeni simpli, pentru a putea evalua obiectiv performanta unui manager de active (si a oricarui finantist de altfel) este necesar sa alegem un indice sau un nivel de referinta. Astfel, o chestiune subiectiva de evaluare a performantei se transforma intr-o procedura aproape mecanica: daca nivelul de referinta este depasit atunci este bine, daca performanta este sub nivelul de referinta, atunci este rau. Este o metoda de evaluare directa care nu presupune posibilitatea de utilizare a trucurilor politice: apartenenta la vreo gasca, dorintele unui grup de interese sau necesitatea de a mai scoate niste bani pentru a sustine campania unei anumite domnisoare independente. Nu incercam sa spunem ca metoda este infailibila, dar in mod cert este mult mai buna decat o totala lipsa de analiza a performantei cu care ne confruntam in cazul guvernului Boc.
In lumea finantelor, daca performanta unui manager a cazut cu 3-4% sub indicele sau nivelul de referinta, incepe sa se prefigureze riscul ca managerul va ramane fara avansare, fara bonusuri, iar sefii ii vor monitoriza indeaproape toate actiunile. Daca este depasit nivelul de minus 5% fata de indicele sau nivelul de referinta, managerul se confrunta cu posibilitatea reala de a-si pierde job-ul. La un minus 7%, cel mai probabil riscul pierderii job-ului se transforma instantaneu in realitate. Desigur, exista institutii financiare cu standarde mai laxe de performanta, insa aceste institutii nu supravietuiesc mult timp.
Daca aplicam o asemenea metodologie in cazul domnului ministru Pogea, lucrurile nu stau deloc bine. La inceputul anului, prognoza de crestere economica pentru 2009 – pe care si-au insusit-o guvernul Boc si domnul Pogea – a fost de plus 2,5%. Este logic sa consideram aceasta estimare de la inceput de mandat drept un nivel de referinta.
In cateva luni, Pogea a ajuns la concluzia ca situatia nu este deloc buna si ca sansele de crestere a economiei sunt substantial mai mici decat s-a anticipat. Dupa o analiza aditionala, prognoza a fost revizuita la “crestere economica zero”. Deci, se poate constata ca, din start, echipa condusa de Pogea a evaluat gresit atat expunerea la riscurile macroeconomice internationale pe care o are economia Romaniei, cat si capacitatea organizationala a guvernului de a face fata fenomenelor generate de criza. Daca la inceputul perioadei de referinta, un finantist este cu 2,5% sub nivelul de referinta, atunci cu o probabilitate inalta lucrurile nu vor merge bine nici in continuare.
Asta s-a si intamplat. Dupa erori de analiza, echipa lui Pogea nu a avut coloana vertebrala sa puna piciorul in usa si sa insiste asupra aplicarii unei politici de cheltuieli responsabile si utilizarea unor estimari realiste ale veniturilor bugetare in vederea evitarii unui colpas financiar pe termen scurt si mediu. Ca jurnalisti, suntem tentati sa catalogam un astfel de comportament drept lipsa de vointa politica. Ca economisti, nu putem cataloga comportamentul domnului Pogea altfel decat o totala lipsa de deontologie. La fel cum un bancher nu are dreptul sa-si minta clientul in legatura cu un credit propus, niciun ministru de finante nu are dreptul sa comunice populatiei niste estimari vadit eronate, referitoare la sanatatea economica a tarii.
In opt luni de mandat, Pogea a reusit sa faca un sir de evaluari gresite, sa organizeze o campanie de imprumut de la bancile private care mareste datoria publica cu 53 milioane de Euro pe zi (aproape 19 miliarde de Euro pe an), a girat semnarea conditiilor asociate imprumutului de la FMI si a incercat sa-i ajute pe mogulii imobiliari ai PD-L sa-si rezolve probleme financiare din contul statului prin “programul prima casa”. In total: zero programe eficiente si o inrautatire drastica a starii finantelor publice.
Din perspectiva de benchmarking, ministrul de finante a confirmat ieri ca scaderea economiei in 2009 va fi de 8% (este o evaluare prea optimista din punctul nostru de vedere). Daca ne raportam la tinta initiala de +2,5% atunci trebuie sa constatam ca performanta domnului Pogea se afla la un nivel cu 10,5% mai jos decat indicele de referinta. Conform tuturor standardelor din domeniu, un astfel de manager financiar trebuie concediat. Din pacate, stim ca acest lucru se va intampla prea tarziu.
sursa: cronicaromana.ro