Adulat de conducerea PNL, şi de însuşi preşedintele de onoare, M. Ionescu Quintus (umorist cu state vechi), ctitor de biserici, naţionalist de maidan, Gigi Becali a ţinut scena ocupată precum realizatorii tv, la revoluţie. Fiind prieten cu toată lumea politică, ceva îl lega de aceasta. Evident, nu viziunea pentru o societate mai bună. Ca el sunt toţi, fapt pe care l-a intuit probabil, ceea ce e atât de greu. Enorma publicitate făcută în jurul său, prin intermediul banilor, l-a transformat într-o voce periculoasă pentru toţi. Trimiterea lui la închisoare este un act preventiv nu pentru societate, ci pentru sistem.
Acest măscărici a fost tămâiat şi de feţe bisericeşti care au permis iconografierea sa sub aură sfântă. Trâmbiţându-şi meritele precum ultimul eretic, omul mergea la Athos confundând smerenia preoţilor cu plecăciunea în faţa personajului omnipotent. Făcând pe nebunul, se pare că a uitat cine este. Nu cred că la întâlnirea cu Traian Băsescu în altarul unei crâşme bucureştene a pus la cale înfiinţarea vreunei universităţi, spital, edituri. Sistemul îl punea la masă cu unul, cu altul, după mişcările bursei de valori specifice.
Se ştie bine, e un fapt universal, uriaşele sume de bani nu au nicio legătură cu activităţile legale. În felul său, Gigi Becali este o victimă a sistemului, prin care s-a drenat averea publică. Invocând providenţa, cu o lejeritate de impostor, drept sursă a imensei averi, nu s-a gândit să mărească numărul de camere al unor locuinţe pentru sinistraţi, limitându-se la bordeiul autohton. Omul acesta s-a comportat ca un şarlatan. Încă puţin, şi interpreta locul lui Petrache Lupu, neştiind că Dumnezeu se vede numai în sărăcie şi tăcere asupra faptelor de milostenie.
Securitatea s-a jucat prea mult cu viaţa societăţii româneşti, şi încă o face. Gigi Becali a fost împins în faţă drept om de opinie, în fapt, nenumărate injurii la adresa adversarilor sistemului, o simplă reglare de conturi la care multă lume a stat cu gura căscată. În spatele său, se-nţelege, era cineva. Cei care l-au vrut europarlamentar, mai nou parlamentar român. Dar votanţii unei asemenea caricaturi ar fi trebuit să înţeleagă un lucru elementar. Un om atât de bogat ca acesta, pe căi limpede ilegale, nu avea cum să le înţeleagă şi să le rezolve problemele. Erau din lumi diferite, antagonice.
Aducerea excesivă în prim-planul public a unor persoane, multe din lumea tenebroasă a fotbalului, arată capacitatea de exterminare a celor care au condus până acum România. Un experiment împins dincolo de limită, care a poluat pe termen lung societatea. În timp ce lumea intelectuală, problemele curente ale oamenilor, discutarea deciziilor politice au fost reduse în discuţiile publice, a fost livrat Gigi Becali drept adversar neîntrecut al puterii. În cazul său, religia a luat locul propagandei, făcând multe deservicii şi aşa puţinilor teologi care încearcă o aşezare corectă a lucrurilor în acest domeniu esenţial.
Să fim la capătul unui experiment? Nici vorbă. Suntem încă în plină ficţiune administrată sub asistenţă de specialitate. Întregi armate de profesionişti lucrează în continuare la alţi Gigi Becali. Securitatea română a degenerat precum miliţiile din Orient. Lupta pentru putere se dă exclusiv între acestea. Votul popular este o aparenţă, precum în comunism. Fiind sub arest, în context, Gigi Becali este un învingător. El va fi desigur graţiat într-un timp relativ scurt. Mobilizarea pentru această graţiere a început din secunda deciziei Justiţiei. Va fi un alt caz Năstase, un personaj infinit mai popular decât fostul prim-ministru. De fapt, în aceste cazuri închisorile sunt inutile.
Locul lui este şi nu este la închisoare. Prin el Justiţia vrea să-şi facă publicitate în numele luptei anticorupţie. Nu arestările vor rezolva ceva. Confiscarea averilor ar trebui să primeze cu celeritate. În mod suspect, condamnabil, despre decizii în acest sens nu auzim nimic.
Este o justiţie pe jumătate, dacă nu mai puţin, care poate fabrica eroi din nişte marionete care au subminat pe termen lung societatea. E vremea să se pună capăt acestei mascarade!
autor: Ioan Vieru
sursa: cotidianul.ro