Site icon gandeste.org

Inceputul sfarsitului recesiunii? Ce sanse avem sa iesim din criza in 2009

Rezultatele economice din Statele Unite, Germania si Franta anunta o posibila iesire mai rapida din criza, inca din acest an, dovada ca indicele increderii in economia mondiala a atins in aceasta luna cel mai inalt nivel din ultimele 22 de luni. Scepticii cred insa ca semnalele sunt false, iar recesiunea se va intinde pe cel putin 2 ani de acum incolo, potrivit DailyBusiness.ro.

Principalele “motoare” ale Uniunii Europene, Germania si Franta, au anuntat, joi, o crestere economica similara, de 0,3%, in trimestrul 2, fata de T1.
Vestea a depasit si cele mai optimiste estimari ale analistilor, care se asteptau ca evolutia produsului intern brut (PIB) din cele doua tari sa confirme adancirea recesiunii.

Rezultatele au venit dupa ce, cu o seara inainte, conducerea Federal Reserve, banca centrala americana, anunta ca se vad primele semne de revenire economica, fapt ce a starnit entuziasmul investitorilor de la bursa.

China, cea mai mare putere emergenta, a anuntat, la randul sau, ca activitatea economica incepe sa isi revina, dovada ca PIB-ul sau a crescut cu 7,9% in al doilea trimestru, dupa avansul din primele 3 luni ale anului, de 6,1%.

Noile semnale privind temperarea recesiunii vin sa contribuie la cresterea increderii in economia mondiala, sentiment care, spun expertii, poate fi fundamental pentru revenirea din criza.

De altfel, indicele increderii in economia mondiala, calculat de Bloomberg, a atins in aceasta luna cel mai inalt nivel din ultimele 22 de luni, de 58,12 puncte, de la 39,13 puncte in iulie.

“Avem cea mai mare politica de stimuli monetari si fiscali din istorie, la nivel mondial, si incepem sa-i vedem rezultatele. Probabil urmatoarea dezbatere va fi despre cat de puternica si de sustenabila este revenirea”, a declarat Kounis.

Zilele trecute, Paul Krugman, laureatul Premiului Nobel pentru economie, a declarat, la randul sau, ca economia mondiala a intrat intr-o perioada de stabilizare, dupa cea mai grava recesiune mondiala de la cel de-al doilea Razboi Mondial. Situatia este comparabila cu “deceniul pierdut” prin care a trecut Japonia in anii 1990, a precizat Krugman.

sursa: DailyBusiness.ro

Exit mobile version