Invocăm permanent nevoia unor schimbări urgente, care nu mai permit nicio amânare. Însă ele nu au cum să se declanşeze şi nici nu există suportul declanşării lor. Mediul instituţional, în majoritatea lui, funcţionează anticonstituţional, împotriva legilor elementare. Legi, instituţii, personal se mişcă pe orbita unui sistem unde niciun vinovat oficial nu plăteşte pentru greşeli, pentru că nu există un cod al onorabilităţii. Nota de plată o achită invariabil, multiplicat, victimele. Toate guvernele, inclusiv cel actual, au promis că vor rezolva acest istoric blocaj. Dacă nu s-a făcut nimic nici măcar la suprafaţă, acesta este un indiciu că lucrurile sunt de o gravitate de neînchipuit.
Monolitul absurdităţii şi conservării prin toate mijloacele legislative ale acestuia a atins apogeul. Precum statul comunist ajunsese în imposibilitatea generală de a mai fi fost suportat, inclusiv de către fosta Securitate, cel actual se aliniază unor caracteristici similare. Faptul că un fost prim-ministru, miniştri au ajuns la închisoare pare a se întoarce împotriva democraţiei şi mai mult, printr-o culpabilizare a acesteia. Visceralitatea puterii politice româneşti, prin conectarea sălbatică la resursele publice şi la deciziile arbitrare, face imposibilă orice punere în discuţie a dificultăţilor curente inacceptabile într-o ţară europeană. Competenţa este configurată, din nou, pe aceleaşi baze ale surogatului politic iresponsabil. Sub masca unor presupuse abilităţi profesionale nu se află decât un parvenitism sistemic. În aceste condiţii, funcţionarii publici nu pot dobândi autoritatea şi competenţa necesară, pentru că sistemul pe care îl reprezintă este profund incorect. Atâta vreme cât legile, climatul public sunt asediate de abuz, de incorectitudinea care gestionează neutralizarea, nu există ieşire.
Campania electorală glorifică în fapt nişte inamici publici care vor, cum altfel, să fie chiar în fruntatea Statului, exact acolo. Despre reformă ei nu au nicio idee, pentru că nu au psihologia şi raţionamentele necesare. Nu ar fi deloc nelalocul ei o agresiune mediatică care dezgolească aceste statui ale dezastrului spre care încă se mai îndreaptă milioane de oameni. Cazul României este unul alarmant. Votul electoratului pare absorbit de personajele legate de corupţie, de mediocritatea produsă de sistemul handicapant. Mentalitatea indusă de corupţie sugerează că nu există altă soluţie, ea reprezentând supravieţuirea istorică aici la Porţile Orientului. Programele dominate de flexibilizările şi volutele tenebrei actuale sunt, din start, antipopulare. Rigoarea, decenţa, puterea şi corectitudinea legii nasc adevărată panică socială. Societatea românească se stratifică tot mai intens pe aranjamente care o fac total nefuncţională şi antipatică. Predomină cu evidenţă un fals instinct de supravieţuire, extrem de activat, reflexe dobândite, în defavoarea asumării societăţii deschise, responsabile. Subminarea este dominanta comportamentală a mediei societăţii actuale, aceea care este conectată fraudulos la tezaurul social de orice tip, uzurpându-l. O lume tot mai concentraţionară cu victime clare, de la tineri la seniori, pe umerii cărora triumfă longevivi specialişti de toate felurile.
Oamenii de ştiinţă şi de artă, tehnicienii tuturor domeniilor nu pot găsi încă în România un spaţiu minimal de manifestare decât cu preţul unor implicări colaterale degradante. Vidul instalat a făcut în aceşti ani sute, mii de victime, devenind ceva obişnuit. Proiectele reformiste ar trebui conexate unui civism activ, declanşator al unei revoluţii legislative obligatorii. Speranţa că un preşedinte singur poate înlocui reacţiile societăţii este o iluzie care vine din comunismul propagandistic. Însă un preşedinte legat de corupţie reprezintă ceva de neînchipuit pentru România. Societatea românească trebuie să-şi acordeze vocile şi să impună soluţiile care se impun acum şi aici.
Aplaudarea inamicilor publici în drumul lor spre cucerirea puterii printr-un vot absolut propagandistic dovedeşte o gravă maladie socială. O parte dintre români par a fi marcaţi de o epidemie a iresponsabilităţii care presează tot mai mult, insuportabil. Unii, cei mai mulţi, o fac interesat, alţii striviţi realmente de un sistem degradant. Inamicii publici sunt tot mai mulţi, sistemul public actual producându-i într-o libertate garantată constituţional.
Autor: Ioan Vieru
Sursa: Cotidianul