Site icon gandeste.org

In dosarele penale ajung documente si probe utrasecrete la care cei anchetati au acces mult prea tarziu pentru a se mai putea apara!

Public in premiera absoluta dovada ca, in dosarele penale, ajung documente si probe utrasecrete la care nu au acces cei anchetati. Ci doar procurorul si judecatorul. Mult prea tarziu pentru a se mai putea apara, victimele afla ca au fost investigate in taina.



Iata, avem o incheiere judecatoreasca din 18.12.2012. Este semnata de magistratul Laura Andrei, la acea data presedinte al Tribunalului Bucuresti. Conform acestei incheieri, se confirma faptul ca, in rechizitoriu, au fost utilizate informatii clasificate SRI.

Culmea este ca judecatorul nu isi exprima niciun fel de surprindere sau opozitie la o fapta vadit ilegala. In dosarul cauzei, procurorul DNA Gheorghe Popovici a prezentat informatii secrete, rezultate in urma punerii in aplicare a mandatului de securitate nationala nr. 006106/19.10.2012. Conform acestuia, mai multe persoane au fost supuse unor intruziuni majore si unor limitari temporare in exercitarea unor drepturi. Uluitor este ca, la data respectiva, aceste persoane, urmarite telefonic si ambiental, nu fusesera inca supuse urmaririi penale. Abia dupa doua luni a aparut un mandat de securitate nationala in acest scop.

In mod inexplicabil, fara precizarea temeiurilor de legalitate, Inalta Curte de Casatie si Justitie a desecretizat respectivul mandat la data de 07.03.2013, deci dupa cateva luni bune. Astfel incat, sub o aparenta legalitate,  convorbirile rezultate din exploatarea mandatului strict secret executat de catre ofiterii SRI sunt introduse in dosarul cauzei de catre procurorul DNA.

Prin urmare, judecatorul Laura Andrei sesizeaza aceasta situatie la pagina 261 din incheiere, consemnand urmatoarele: “vazand si nota clasificata care cuprinde rezultatul punerii in aplicare a unui mandat de interceptare”. Cu toate acestea, nu se mira nici ca persoanele judecate au fost iterceptate telefonic si ambiental cu mult inaintea aparitiei unui mandat si nici ca mandatul a fost declasificat abia dupa data de 07.03.2013 de catre ICCJ, instanta judecatoreasca superioara Tribunalului Bucuresti si care a avut acces direct la document si la nota clasificata.

Uluitor este ca, in aceste conditii, judecatorul Laura Andrei nu respinge probele care, in mod vadit, au fost obtinute in afara urmaririi penale, in baza unor acte premergatoare. Si nici nu ii cere socoteala procurorului care a incalcat in mod flagrant legea. Sa ne mai miram, in aceste conditii, ca aceeasi judecatore, Laura Andrei, a omis sa sesizeze organele in drept pentru a cerceta si sanctiona o incalcare flagranta a legilor care, iata, se constituise proba intr-un dosar?

In cele ce urmeaza postez documentele.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu

Exit mobile version