Către societatea civilă din România, cu precădere a celor care se opun utilizării cianurilor de sodiu în procesarea maselor miniere din districtul Roşia Montană – Bucium de aproximativ 1,3 g / t aur exploatabile în cariere
Către toţi minerii din Roşia Montană – Bucium
Subsemnatul ing. Justin Andrei cercetător ştiinţific I pensionar, director ştiinţific al Institutului Geologic al României în perioada 08.01.1990 – 15.06.1999, domiciliat în Buftea, judeţul Ilfov (…) ţin să vă aduc la cunoştinţă următoarele.
1. În perioada august 2006 – decembrie 2012 am luat cu numeroase ocazii atitudine în scris, sub formă de memorii şi comunicări ştiinţifice sau emisiuni televizate, împotriva proiectelor companiei Roşia Montană Gold Corporation – Gabriel Resurses (RMGC – GR) de exploatare în patru cariere a mineralizaţiilor zise epitermale auro-argintifere de la Roşia Montană sub formă de diseminări, mai mult sau mai puţin uniforme şi resturi de filoane şi volburi rămase în urma exploatărilor în subteran din trecutul istoric.
Aspectele cele mai nocive ale proiectelor RMGC – GR constă în intenţia de a extrage aurul şi argintul din rocile mineralizate (dacite şi brecii puternic silicifiate) cu un conţinut în jur de 1,3 g/t Au, cu ajutorul unei variante arhaice, foarte poluante, a tratării acestor roci cu cianuri de Na. Reziduurile care ar rezulta în urma acestui proces, respectiv cianuri metalice, metale grele toxice (mercur, plumb, cadmiu etc.) precum şi arsen, ar urma să fie deversate într-un iaz de decantare plasat pe valea Corna, închis în partea aval de un baraj de greutate care, în final ar urma să atingă la coronament înălţimea de 185 m. Astfel iazul de decantare ar avea o capacitate de aproximativ 240 milioane de m.c. de slam deversat de uzina de cianurare. Conform proiectului RMGC – GR exploatarea celor patru cariere de la Roşia Montană ar dura 13 ani (în ultimii patru ani s-ar prelucra rocile mineralizate cu un conţinut mai sărac în jur de 0,8 g/t Au, care ar fi depozitate separat).
După aprecierile regretatului dir. Ştefan Răgălie, fost director al Institutului de profil al Academiei Române, precum şi ale mele, exploatarea celor patru cariere de la Roşia Montană ar dura maximum 7 ani, deoarece o caracteristică a mineralizaţiilor auro-argintifere de tip epitermal este scăderea, adesea accentuată, a conţinutului de metale nobile spre adâncime.Ritmul de exploatare a carierelor va fi de 13 milioane tone / an. În varianta unei exploatări de 13 ani ar rezulta o masă totală de de roci mineralizate de 169 milioane tone, iar în varianta mult mai probabilă de 7 ani 91 milioane tone.
Totuşi aşa cum am menţionat mai sus, capacitatea iazului de decantare este de 240 milioane tone de slam. De unde această diferenţa apreciabilă ? Evident din alte zăcăminte respectiv cele din zona dealul Frasin – Bucium Rodu, despre care proiectul RMGC-GR nu face nici o referire. Dacă ar face o asemenea referire ar trebui să explice de ce trebuie distruse vestigiile istorice antice de la Roşia Montană, dacă grosul activităţii miniere trebuie să se desfăşoare în zona Bucium. Din nou ne izbim de mistificările RMGC – GR, care pentru această companie constituie o practică obişnuită.
Revenind la problema iazului de decantare de pe valea Corna, proiectul RMGC – GR prevede că acest iaz ar acoperi în întregime satul Corna, inclusiv cimitirul. În acest fel RMGC – GR ar purta un război atât cu cei vii, cât şi cu cei morţi.
În afară de substanţele nocive sus-menţionate care infestează şlamul din iazul de decantare, trebuie să adăugăm şi acidul sulfuric. Acesta nu este expulzat din uzina de cianurare, dar se formează în iazul de decantare din fragmentele de pirita omniprezente în roca mineralizată, care este măcinată înainte de a fi supusă proceselor de extragere a aurului şi argintului. Iniţial în iazul de decantare nu există acizi. Dar de exemplu acizii humici prezenţi în sol, pot acţiona asupra piritei şi astfel se formează o cantitate minoră de acid sulfuric. Mai departe are loc un proces de tipul bulgărelui de zăpadă care se rostogoleşte pe o pantă, concentraţia de acid sulfuric crescând în mod progresiv.
Situaţia geologică a versanţilor iazului de decantare, cu încărcătură sa foarte nocivă, este extrem de nefavorabilă. Într-adevăr versantul estic este constituit din roci foarte poroase, respectiv un complex predominant grezos (gresii friabile în proporţie de aproximativ 80 %). Versantul vestic al iazului este alcătuit predominant din roci mai compacte respectiv argile marmare cu intercalaţii de gresii calcaroase şi de calcare. Dar ambii versanţi sunt traversaţi de un sistem des de falii, care ar permite infestarea masivă a acviferelor de adâncime.
Pentru a evita infiltraţiile în patul şi versanţii iazului de decantare RMGC – GR preconizează în ultima variantă a proiectului o izolare cu argilă compactă şi folii de plastic. Această operaţie care este un paliativ, nu era prevăzută în proiectul din 2006, ca fiind nerentabilă. Aşa zisa soluţie cu patul de argilă compactă este un bluf al RMGC – GR. Aceşti maieştri ai mistificării nu intenţionează să aducă de nicăieri cei peste 70 milioane m.c. de argilă necesari proiectului (nici nu ar avea de unde să procure pe o rază de de 100 – 150 km). Pur şi simplu vor să folosească rocile excavate de pe viitoarea platformă a uzinei de cianurare (argile cu intercalaţii de gresii calcaroase şi calcare) evident improprii.
În aceste condiţii în care acviferele de adâncime (nu numai nivelul freatic) vor fi poluate în mod grav, iazul de decantare va deveni o veritabilă “bombă ecologică” pentru toate localităţile plasate în aval, unda de poluare avansând lent dar implacabil până în bazinul Arieşului. Acest dezastru ecologic va stopa frumoasa dezvoltare a turismului, zootehniei, apiculturii şi chiar a industriei (de exemplu fabrica de mobilă din Câmpeni) din această parte a Ţării Moţilor. Într-un timp greu de evaluat unda de poluare va ajunge în Mureş, cu efecte uşor de prevăzut pentru ţările prietene din aval Ungaria şi Serbia.
Nu trebuie să fii mare specialist ca să realizezi că acest dezastru ecologic care acţionează asupra apelor subterane scapă de sub orice control şi este practic intratabil. În consecinţă realizarea iazului de decantare pe amplasamentul propus pe valea Corna nu poate fi acceptată.
Aceasta ar fi perspectiva pentru corneni, buciumeni, , abrudeni, câmpeni. Aşa cum am arătat în nenumărate ocazii, situaţia roşienilor ar fi şi mai gravă. Carierele proiectate, în special cea din dealul Câlnic, nu numai că l-ar mutila pe acesta, provocând distrugerea a aproximativ 5 km de galerii romane şi a zeci de de km de galerii din evul mediu, dar ar nimici şi centrul acestui unic oraş minier din antichitatea Daciei romane, despre care se afirmă că va fi protejat. Într-adevăr, prin bombardamentul zilnic cu blocuri smulse, din cele aproximativ 10 galerii dirijate spre nord, ar fi rase atât casele ,,recondiţionate de către RMGC – GR”, cât şi cele neconsolidate ale celor care nu vor să părăsească vatra strămoşească, precum şi cimitirul în care-şi doarme somnul de veci Popa Balint, tribunul lui Avram Iancu. Ar nimici tot.
2. După cum este cunoscut, toate zăcămintele auro-argintifere din districtul minier Roşia Montană – Bucium au fost descoperite din antichitate. Acestea au fost identificate la suprafaţă, în special de către prospectorii romani aduşi din Iliria, exploatate la început la suprafaţă şi apoi cu lucrări miniere până la cote de aproximativ 690 – 660 m. Exploatarea acestor zăcăminte a fost aproape continuă, cu intensificări în perioada ocupării Transilvaniei de către regatul arpadin, apoi în vremea împărătesei Maria Tereza, care a relansat mineritul în tot Ardealul, ca şi în tot fostul regat al Ungariei, producţia de metale preţioase atingând un maxim în 1908. După acest moment de vârf, producţia zăcămintelor antice a început să scadă din ce în ce mai pronunţat, până în anii 1950 – 1967 când toate zăcămintele exploatate în subteran au fost epuizate.
Încă din 1933 s-a analizat posibilitatea exploatării în carieră a diseminaţiilor cu aur din dealul Cetate de la Roşia Montană, care la suprafaţă aveau un conţinut de aproximativ 3 g/t Au. Atunci ideea a fost abandonată după criterii extrageologice, dar a fost pusă în practică în 1970, după abandonarea în 1967 a ultimelor exploatări miniere în subteran, cea de la Bucium Izbita din dealul Arama. Acest moment de răscruce pentru mineritul din districtul Bucium – Roşia Montană a determinat o intensificare fără precedent a prospecţiunilor geologice, geofizice şi geochimice, precum şi, după cum am aratat, deschiderea în 1970 a carierei de aur din dealul Cetate. Exploatarea în cariera Cetate a fost pentru o soluţie salvatoare dar nu de durată, deoarece conţinuturile de aproximativ 3 g/t Au s-au confirmat doar pe o adâncime de 100 m. Într-adevăr, sub cota 900 m conţinuturile au început să scadă în mod accentuat, în 2003 la cota 885 concentraţia fiind de aproximativ 1,5 g/t Au. Cariera a fost abandonată în 2006 la cota 873 m nu datorită epuizării zăcământului, ci deoarece RMGC a intenţionat să creeze în mod fals o problema socială, pentru a putea să manipuleze pe minerii şomeri.
Totuşi conţinuturile de aur au scăzut în continuare în mod accentuat cu adâncimea, de la cota 846 m conţinutul de aur în brecii scăzând sub limita de exploatabilitate (0,6 g/t), iar pentru dacite sub cota de 795 m.
3. Începând din ianuarie 2011 am iniţiat împreună cu un grup de specialişti de la Institutul Geologic al României (I.G.R.), respectiv dr. ing. Anca Vâjdea, cercetător stiinţific gradul II, dr. ing. Laurenţiu Asimopolos, cercetător ştiinţific gradul II, tehnician geofizician Gabriel Preda, un studiu geofizic – geologic în vederea evidenţierii unor zăcăminte auro-argintifere bogate, necunoscute. Aceste cercetări nu au fost finanţate nici cu fonduri de stat, nici private. Ca în tinereţea mea, a fost o „muncă patriotică” (subsemnatul nu sunt salariat al I.G.R., ci doar pensionar).
Cercetările s-au desfăşurat pe două direcţii majore. În primul rând combinând o informaţie geologică de înaltă calitate (harta geologică-minieră a Munţilor Metaliferi elaborată de T.P. Ghiţulescu şi M. Socolescu – 1941 şi harta geologică a României la scara 1:50.000, foaia Abrud, întocmită de S. Bordea, A. Ştefan şi M. Borcoş – 1979) cu hărţile aeromagnetice în reţea de cercetare şi de detaliu, întocmite în 1964, respectiv în 1970 de către Tr. Cristescu şi colaboratorii, am elaborat harta batolitului granodioritic – cuarţdioritic Bucium – Roşia Montană – Roşia Poieni la scara 1:50.000. În limitele acestui batolit sunt prezente atât zăcămintele de tip porphyry copper Roşia Poieni şi Bucium Tarniţa, cât şi corpurile subvulcanice dacitice din districtul minier Bucium – Roşia Montană. Toate mineralizaţiile auro-argintifere cunoscute încă din antichitate în acest district minier, respectiv dealul Frasin şi Bucium Rodu la Bucium şi Cetate, Cârnic, Igre-Văidoai, Jig la Roşia Montană, sunt localizate în corpuri subvulcanice dacitice sau în acoperişul unui asemenea corp. În exteriorul batolitului menţionat nu se cunosc zăcăminte auro-argintifere şi nici alt fel de mineralizaţii. Mi-am pus problema dacă în acoperişul batolitului, în districtul minier Bucium – Roşia Montană mai pot exista şi alte zăcăminte auro-argintifere decât cele descoperite în antichitate. Răspunsul este evident pozitiv. Da, pot exista corpuri subvulcanice cu mineralizaţii auro-argintifere bogate (cu conţinuturi probabile de aproximativ 30g/t aur), necunoscute, acolo unde structura purtătoare nu a atins relieful topografic actual. Identificarea corpurilor dacitice care nu au atins relieful actual a făcut obiectul celei de-a doua direcţii de cercetare.
Toate corpurile dacitice subvulcanice şi hipabisice cu mineralizaţii auro- argintifere din districtul minier Bucium – Roşia Montană, care străpung spre suprafaţă formaţiuni sedimentare cretacice, determină anomalii gravimetrice de minim. În consecinţă, am filtrat în mod convenabil harta gravimetrică Bouguer în reţea de detaliu şi am obţinut harta gravimetrică reziduală din districtul minier Bucium – Roşia Montană (Vâjdea, Preda, 2011; Sava, 1970; Zorilescu, 1971). Toate corpurile dacitice enumerate anterior, care au găzduit mineralizaţii auro-argintifere exploatate din antichitate (astăzi epuizate) determină minime gravimetrice reziduale. Folosind deopotrivă toate datele geologico-miniere, magnetometrice, electrometrice şi pedogeochimice existente, am selectat o serie de minime gravimetrice reziduale care reflectă, foarte probabil, corpuri dacitice mineralizate, care nu au atins relieful topografic actual. Cele mai importante dintre acestea sunt următoarele:
1) minimul gravimetric de la sud de cariera Cetate, încadrat de pâraiele Limpedea şi Găuri (afluenţi dreapta ai pârâului Corna). Are o extindere comparabilă cu minimul gravimetric rezidual corespunzător corpului subvulcanic Cetate. Minimul gravimetric sud Cetate este acoperit în totalitate de brecia sedimentară cu magnetit post-Rotunda, ceea ce explică faptul că subvulcanul dacitic respectiv a rămas necunoscut până în prezent. Sunt şanse foarte mari să avem de-a face cu cea mai importantă structură cu mineralizaţii auro- argintifere bogate descoperite la Roşia Montană în ultimele două milenii. Probabil va asigura o exploatare în subteran timp de cel puţin un secol;
2) minimul gravimetric rezidual accentuat de la Valea Şesii (în vecinătatea nordică a bisericii din Bucium Şasa) este plasat la est de corpul subvulcanic din dealul Frasin, exploatat pentru aur şi argint din antichitatea romană (acesta determină, de asemenea, un minim gravimetric). Minimul gravimetric Valea Şasa reflectă prezenţa unui alt corp dacitic subvulcanic mineralizat îngropat în apropierea suprafeţei topografice. O listă impresionantă de date geologice, electrometrice şi pedogeochimice atestă caracterul metalogen al corpului subvulcanic Valea Şasa;
3) la nord de minimul gravimetric Valea Şesii se plasează o anomalie similară, dar alungită pe direcţia nord – sud, localizată în versantul drept al pârâului Arsuri. Harta geologică nu sugerează o situaţie interesantă, dar rezultatele prospecţiunilor pedogeochimice sunt foarte încurajatoare;
4) cel mai spectaculos rezultat al prelucrării datelor gravimetrice îl reprezintă aliniamentul de minime reziduale dealul Ciungilor – câmpul minier Bucium Rodu – sud Bucium Muntari, cu o lungime de 2,5 km. Suntem în prezenţa celui mai important sistem subvulcanic din Munţii Metaliferi. Prezenţa spre suprafaţă a câmpului filonian Bucium Rodu şi indicaţiile oferite de datele geologico-miniere de la sud de pârâul Rodu, precum şi un volum impresionant de date electrometrice şi pedogeochimice atestă că în adâncime, la nivelul structurii subvulcanice, perspectivele pentru mineralizaţii auro-argintifere sunt uriaşe. Probabil că mineritul buciuman în subteran va fi activ în această zonă câteva secole şi că o bună parte din Ţara Moţilor va trebui să le vină în ajutor.
V-am expus câteva rezultate ale prospecţiunilor geofizice şi geochimice realizate în perioada 1962 – 1972 şi fructificate după 40 – 50 de ani. Dar noi trăim în secolul XXI. Tehnica acestui secol ne va ajuta să transformăm aceste mari speranţe în certitudini. Toate cele prezentate mai sus, care pentru „Toma Necredinciosu” pot să pară vise, vor fi atent verificate cu un complex de metode geofizice ultramoderne. Printre acestea, la loc de cinste stau investigaţiile electromagnetice, inclusiv cu sursă controlată şi de polarizaţie indusă, dirijate şi prelucrate cu softuri deosebit de performante.
Se preconizează şi utilizarea unor metode geofizice „mai bătrâne” cum ar fi spectrometria gamma, magnetometria protonică diferenţială, gravimetria de înaltă rezoluţie, echipamente petromagnetice, dar „îmbrăcate în haine noi”.
Aproape toate aceste echipamente şi softuri geofizice de ultimă generaţie lipsesc din dotarea Institutului Geologic al României, dar pot fi procurate într-un timp record. Lista completă costă 180.000 euro. Guvernul României a fost sesizat de la finele lunii mai 2012 că grupul de specialişti de la I.G.R. gata să se lanseze în această aventură la capătul căreia ne aşteaptă comorile subsolului românesc trebuie sprijinit cu fonduri. Din păcate până în prezent, dupa 16 luni, nu am primit nici un răspuns, pierzând un timp extrem de preţios.
Dar când vrei să-i smulgi naturii comorile, trebuie s-o faci până la capăt. Eforturile geofizicienilor şi geologilor de la I.G.R. s-au întâlnit cu cele ale altui grup de entuziaşti de la Catedra de Mineralogie a Facultăţii de Geologie şi Geofizică a Universităţii Bucureşti. Aceştia, conduşi de către prof. dr. Gheorghe Popescu, preşedinte de onoare al Societăţii de Geologie Economică a României, vor folosi cele mai moderne metode de studiu şi analiză pentru a descifra altă necunoscută a subsolului Munţilor Metaliferi, respectiv identificarea şi evaluarea elementelor rare şi minore precum: telurul, seleniui, germaniu, cadmiul şi altele, cu mare utilizare în tehnologiile înalte ale secolului XXI şi deficitare în ţările Comunităţii Europene.
Acestea sunt perspectivele descoperirii în viitorii 1-2 ani în zona Roşia Montană-Bucium Rodu-Bucium Muntar, a unor zăcăminte auro-argintifere îngropate la adâncimi de ordinul a 100-250 m. Este prematur să ne pronunţăm astăzi asupra valorii economice a acestor descoperiri, dar este foarte probabil ca rezervele de minereuri auro-argintifere respective să fie echivalente cu metale preţioase extrase în această zonă în ultimele două milenii şi jumătate (de la Celţi şi Agatârşi până astăzi).
4. Dragi participanţi la mişcările populare în apărarea Roşiei Montane
Am scris aceste rânduri ca să vă pun în mână o armă cu care să învingeţi mafia ticăloşită, care vrea să distrugă Roşia Montană. Loviţi cu această armă, aşa cum a făcut Făt Frumos din poveştile noastre ca să învingă balaurul cu şapte capete. Să nu uitaţi nici o clipă că are şapte capete şi să nu vă opriţi cumva la al şaselea. Şi vă mai spun ceva. Loviţi cu putere căci astfel capul lovit al balaurului creşte la loc.
Succes în lupta!
Am fost impresionat de disciplina şi totala neînregimentare politică faţă de clasa politică actuală sau de interese pecuniare ascunse, de care au dat dovadă zecile de mii de manifestanţi din : Bucureşti, Cluj, Câmpeni, Alba Iulia, Londra etc. Mă bucur că în special tânăra generaţie a înţeles că pentru a trăi cu demnitate pe vatra strămoşească milenară este nevoie de unitate şi hotărâre.
Dar, dragi manifestanţi, să nu alunecaţi fără voia voastră spre poziţii stângiste.
De exemplu trebuie să ne valorificăm bogăţiile subsolului fără să poluăm mediul ambiant, să distrugem vestigiile trecutului nostru multimilenar glorios, să periclităm alte activităţi economice durabile. Sunt voci care vă spun că este mai bine să nu mai practicăm nici un fel de minerit, că oricum bogăţiile subsolului rămân la locul lor. Nu trebuie să gândiţi în acest fel. Oameni ca mine şi mai sunt câţiva în România, ştiu să descopere, prin cercetări geonomice, zăcăminte de toate felurile, oriunde ar fi ascunse. Prin darea în exploatare a unor asemenea zăcăminte s-ar creea relativ rapid mii sau chiar zeci de mii de locuri de muncă în industria minieră. Aceasta este cu atât mai necesar în vechile regiuni miniere, unde mai există o forţă de muncă profilată pe minerit şi lucrări miniere utilizabile după o prealabilă evacuare a apelor care au inundat orizonturile inferioare celui de bază. În regiunile miniere vechi, abandonate cu prea multă grabă în ultimul deceniu al secolului XX, există perspectiva reintroducerii în exploatare a unor zăcăminte polimetalic-auro-argintifere, ca cele din zona Baia Mare, datorită faptului că în ultimii 10 ani preţurile metalelor nobile şi a celor comune (în special cuprul) au crescut de 4-5 ori. Pe de altă parte, în partea de sud a Munţilor Apuseni dintre Balşa şi Tălagiu, dar în primul rând în aria câmpului minier Barza-Brad au fost identificate prin cercetări geologice şi geofizice o serie de structuri metalogene de tip gold porphyry copper sau doar aurifere. Aceste structuri metalogene vor relansa industria minieră pentru foarte multe decenii sau chiar secole, dând de lucru la multe mii de mineri. Nu se cere din partea statului decât să pună la dispoziţia Institutului Geologic al României modestă suma de 180.000 euro, care să-i permită să-şi procure echipamente geofizice ultramoderne cu softurile aferente. Aceste echipamente solicitate de subsemnatul din luna mai 2012 vor fi utilizate atât pentru o strictă localizare a zăcămintelor auro-argintifere ascunse din districtul minier Bucium-Roşia Montană, cât şi a zăcămintelor cuprifer-auro-argintifere sau aurifer-argintifere-cuprifere sau auro-argintifere din Munţii Apuseni de sud (centură metalogena Tălagiu-Brad-Balşa). Într-o centură metalogena mai nordică, sud Stănija – sud Zlatna, mai exact Muncăciasca Vest – Hanes – Prepestenia, la mineralizaţia diseminată cupriferă-auriferă-argintiferă se adaugă în mod semnificativ şi molibdenul.
Dacă guvernul României doreşte într-adevăr să dezvolte mineritul pentru metale nobile la Roşia Montană trebuie să sprijine cu fonduri Institutul Geologic al României precum şi Catedra de Geologie şi Geofizică a Universităţii Bucureşti şi în special colectivul de la Catedra de Mineralogie în frunte cu prof. dr. Gheorghe Popescu, preşedinte de onoare al Societăţii de Geologie Economică. Cum am mai menţionat ,,urgenţă zero” o constituie lista de aparatură geofizică şi softuri aferente în valoare de 180.000 euro, aflată în posesia excelenţei sale Tudor Prisecaru, preşedinte secretar de stat al Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifice.
Dragi mineri din zona Roşia Montană – Bucium
Mulţi dintre voi aţi moştenit meseria voastră de la părinţi, bunici şi înaintaşii voştri care se pierd în trecutul milenar. ,,Goldul” v-a angajat pe o parte dintre voi pentru o perioada de maximum 20 ani.
Ei nu pot să vă asigure de lucru decât pe această perioada (care poate fi mai scurtă). Dar cu ce preţ ? V-am arătat care ar fi soarta Roşiei Montane şi a întregii zone, dacă s-ar pune în aplicare planul ,,Goldului”.
Gândiţi-vă că planul meu vă va asigura vouă şi urmaşilor voştri de peste secole un loc de muncă bine plătit, că va trebui ca odinioară, să vă vină în ajutor alţi ortaci din Ţara Moţilor de pe o rază de 30 km.
Ţinutul vostru trebuie să aibă o dezvoltare economică multilaterală. La voi este loc şi pentru o zootehnie modernă şi pentru un turism de tip hotelier sau pensiune, fructificând şi urmele trecutului vostru minier multimilenar şi nu în ultimul rând un minerit modern, ecologic pentru secole de acum înainte.
Noroc bun!
Ing. Justin Andrei, cercetător ştiinţific gradul I
Sursa: Cotidianul