În ianuarie 2012, jandarmii căsăpeau protestatarii. În august 2018, jandarmii au dat cu gaze lacrimogene. Tînărului Ionuţ Şandru, responsabilii cu ordinea publică i-au rupt piciorul. Dosarul încă nu s-a finalizat. Procurorii militari aşteaptă să mai audieze o serie de civili.
Mitingul din 2012 era îndreptat împotriva lui Traian Băsescu. Alexandru Racu a avut curiozitatea să caute declaraţiile de atunci şi de acum a băsiştilor: Neamţu, Tismăneanu, Baconschi, Pleşu.
Nume şi prenume | Declaraţia 2012 | Declaraţie 2018 |
Teodor Baconschi | “Opoziţia şi-a activat în sfârşit întreg arsenalul moştenit de la Ana Pauker, Teo, Luca şi Dej: derbedei înarmaţi, dezinformare, propaganda urii.” | „Riposta jandarmeriei – absolut disproporționată. Nu a atacat nimeni vreo instituție, nu s-au distrus bunuri publice sau private. Nu s-au produs agresiuni din partea protestatarilor. Ore în șir, oamenii au rămas perfect pașnici și civilizați. Am văzut în alte țări ce înseamnă o mulțime violentă: în toată această seară, la București, nu a fost cazul de așa ceva.” |
Mihai Neamţu | “Strada găzduiește, iată, barbaria (…) societate îmbolnăvită de resentiment ideologic a dat naştere acestor vlăstare: vandalii bucuroşi să se scalde în apele fărădelegii” | “Sute de răniți! Oameni schilodiți și traumatizați. Să gazezi familii de tineri cu copii în brațe, să lovești trecători pașnici și nevinovați, să ataci cu brutalitate o mulțime neînarmată — iată semnul demenței ceaușiste și al obsesiei paranoice care-și va găsi, curând, sfârșitul.” |
Vladimir Tismăneanu | “Exista antreprenorii urii si resentimentului social, demagogii de serviciu si negustorii de slogane. Pegra nu se mobilizeaza de la sine. Niciun pogrom in istorie nu a avut loc in chip cu desavarsire spontan.” | „Insomnia revoltei: Mă sufoc de furie. La peste cinci mii de mile distanţă, simt mirosul morbid al gazelor lacrimogene. Cine tace, consimte. Muţenia înseamnă complicitate. Au comis crime împotriva umanităţii, să plătească!” |
Andrei Pleşu | „Vorbim de un atac brutal şi radical la adresa instituţiilor statului, principiilor democratice şi la adresa independenţei şi încrederii în justiţie“. | “Pentru guvernanți reacția normală la un miting de protest e bâta. În mod normal, mitingul de protest este o instituție definitorie a democrației.” |
Autor: Marius Ghilezan
Sursa: NewsStandard.ro