Site icon gandeste.org

Implementarea maimuţoilor

Există o asemănare izbitoare între Socrate şi Vanghelie: niciunul n-a scris, dar mulţi se jură că i-au citit. Ultimul – mă refer la gânditorul român – a fost lovit de o sintagmă fundamentală, de nu s-a dezmeticit nici azi: “maimuţoi implementaţi”. Asta moşim.

Implementarea maimuţoilor e un proces politic complex care necesită însă, de regulă, investiţii minime. Să-i aşezăm pe specii, aşa cum stau ei cocoţaţi în bananierii politicii româneşti.

Maimuţoiul implementat stenahorisit e antipopulist de la nodul cravatei până la şiretul pantofilor. Născut plictisit de lume şi viaţă, pentru el unicul lucru care mai merită atenţie e el însuşi. Ăsta face toţi banii şi-i cheltuie singur. Doar atunci când n-are încotro frecventează mulţimea, ca pe Asociaţia Ahtiaţilor Anonimi:

– Bună, sunt Victor şi vreau să fac un altfel de politică, în 22 de puncte.
– Bună, Victor…
Pronunţă “phroiecte” şi spune adevăruri memorabile doar în sevraj, după o noapte de numărat voturi: “La ei sistemul (de furt şi fraudare) a funcţionat mai bine”…

Maimuţoiul implementat sofisticat e o specia curat-românească. Fost maimuţoi de bibliotecă, a urcat spectaculos pe scara evoluţiei, din verigă în verigă, ajungând maimuţoi de bibliotecă cu buzunar. Intelectual cu certificate, prestator de servicii discrete dar vehemente pentru partidul la putere – căruia îi face astfel semne ca la “Ia-mă, nene” – e gata oricând să se arunce pe fereastră pentru o idee, fiind în cele din urmă răsplătit corespunzător şi azvârlit la Bruxelles.

Telemaimuţoiul implementat peripatetic se plimbă de dimineaţă până seară de pe un ecran pe altul până te iei de gânduri că ţi s-a blocat telecomanda. Spune absolut aceleaşi lucruri, cu nesecată prospeţime, având aerul că nu se satură niciodată de propria prostie.

Maimuţoiul implementat blogat e un personaj care trage liniuţe doctrinare, e un rebel înregimentat care îşi critică respectuos partidul, din blogolitic.

Maimuţoiul implementat expirat are autoritatea unuia cu vechime şi greutate. Se exprimă rar şi în aforisme. Îl vezi înconjurat de emuli pe la şcolile de vară şi complotând just pe la întâlnirile de iarnă. E mereu în tabăra câştigătoare.

Maimuţica implementată bugetofagă are o singură grijă: să ridzipească cu gratzie banul public.

Cea mai viguroasă caracteristică a maimuţoilor implementaţi e că se iau tot timpul în serios. Ba mai găsesc nişte media-maimuţoi care să se ţină după ei şi să-i întrebe: “Ce simţiţi în aceste clipe istorice?”

lelia.munteanu@gandul.info

Lelia MUNTEANU

sursa: gandul.info

Exit mobile version