Apropierea aceasta nu este si nu a fost niciodata o apropiere echitabila pentru toate partile implicate in proces. Procesul de globalizare insusi este o reminiscenta a politicii coloniale a marilor puteri, politica dusa pana la inceputul secolului 20. Aceasta politica a fost construita de puterile Europei si adoptata intr-o oarecare masura mai tarziu de tari precum Japonia si SUA.
Ulterior razboaielor napoleonice Europa a inteles ca forta bruta nu este de ajuns pentru a exploata noile “resurse” disponibile in Africa, Asia, America de Sud. Anii 1800 – 1900 au reprezentat pentru batranul continent o perioada de pace interioara balansata de o perioada de extindere coloniala uneori sangeroasa. Suverantitatea statelor pe care o luam ca fiind normala in acest moment era un lux pe care doar tari precum Marea Britanie, Franta sau Germania si-o puteau permite.
Africa spre exemplu a fost dezmembrata si impartita de marile puteri. Acelasi lucru s-a intamplat si in China, India sau tari din America de Sud. Conotatia peiorativa a termenului “imperialism” a aparut in aceasta perioada cand ocupatia coloniala a exploatat si distrus societatile ocupate in beneficiul marilor puteri ale momentului.
Majoritatea tarilor africane, sud americane, tarile est-europene (aflate la momentul respectiv sub ocupatie sau influenta otomana) nu si-au gasit echilibrul nici acum, dupa un secol de la incetarea aparenta a politicii coloniale.
La momentul instaurarii provinciilor coloniale termenii “colaborarii” intre fortele de ocupatie au fost … sa spunem … inechitabile (aici putem observa cum politicile guvernamentale ale populatiei europene variau intre sclavie si genocid fata de populatia nativa din Congo).
Istoria internationala a ultimelor doua secole ne arata o lume in care se observa clar doua razboaie mondiale si cate ceva maruntisuri. Se spune ca cei ce inving scriu istoria. In cazul de fata maruntisurile sunt impartirea a trei continente, distrugerea societatilor si a stilului de viata a zeci de milioane de fiinte umane. Toate maturate sub covor.
Reminiscentele acestor germeni ai globalizarii se simt in zilele noastre. Forta coercitiva nu mai este armata ci economia. Schimbarea nu s-a intamplat din marinimie ci din rezultatatele dezastruoase a doua razboaie mondiale, aparitia armelor nucleare si oprobiul opiniei publice in cazul democratiilor europene. Doua razboaie mondiale avand la baza lacomia au dus la echilibrul sustinut prin pietele internationale.
Sistemul este relativ simplu. Exista in continuare umbra razboiului iar cursa inarmarii continua dar beneficiile se extrag prin influenta pietelor. Asemeni situatiei din fostele colonii populatia locala este folosita ca forta de munca pentru productia de bunuri si remunerata cu atat cat sa poata continua sa faca lucrul acesta. Productia locala si capitalul sunt tinute sub control prin practici internationale, prin mecanisme de control financiar si organizatoric. Intr-adevar genocidul nu se mai practica dar continua degradarea stilului de viata, a constiintei nationale si culturale.
Tensiunea pietelor se poate observa prin recenta criza financiara si rapiditatea cu care aceasta s-a extins. Motivul este dat de extinderea acestor practici si retele de control. Turcia sau China sunt cumva in afara trendului financiar ca rezultat al rezistentei la adoptarea influentei internationale. Turcia, ca reminiscenta a imperiului Otoman, are bine inradacinat un sentiment anti-european. China se fereste de influenta pe care fortele europene au adus-o in perioada coloniala.
Romania are o suveranitate doar aparenta. Am rezistat ca si cultura ocupatiei otomane prin faptul ca politica imperiala tinea doar de plata tributului. Imperiul Otoman nu cerea mai mult decat tributul anual. Organizarea interna era autodeterminata. Faptele de arme ale lui Vlad Tepes, Mircea cel Batran, Mihai Viteazul si altii au fost posibile datorita unei relaxari relative a fortelor de ocupatie.
Perioada postbelica a insemnat pentru romani o ocupatie brutala, rezultat al impartirii fara scrupule a prazii de razboi intre marile puteri. Elita intelectuala si burghezia au fost distruse intr-un mod ce aduce foarte bine aminte de exemplul Congo. Odata distrusa societatea, Romania a devenit o piata. O piata de munca ieftina, o piata de desfacere a bunurilor produse in afara granitelor, cu o populatie ce si-a acceptat rapid inferioritatea, cu o guvernare ascultatoare, cu un sistem educational menit sa construiasca brate si sa distruga minti, o tara pregatita sa deserveasca interese internationale fara a-si puna problema evolutiei proprii.
Suntem intr-o perioada de tranzitie. La capatul acestei perioade de tranzitie nu exista nici o luminita pentru Romania. Romania se va stinge in urmatoarele trei generatii. Vom fi europeni. Europa, batranul continent, are nevoie de un transplant de organe. Vechea populatie a imbatranit, este incontrolabila si lenesa. Europa are nevoie de noi soldati in linia intai. Da, linia intai se reformeaza. Europa a uitat greselile din secolele trecute. Coloniile nu au uitat.
Mihai Dragan
sursa: mihaidragan.ro