Site icon gandeste.org

Imperialismul american incearca sa se impuna in Venezuela prin instrumentele sale, Banca Mondiala si corporatia ExxonMobil: Venezuela condamnată să plătească 1,6 miliarde dolari companiei ExxonMobil pentru expropieri

Venezuela a fost condamnată joi de un tribunal de arbitraj internațional să plătească 1,6 miliarde de dolari companiei petroliere americane ExxonMobil, din activele căreia a expropriat în 2007 câmpul petrolifer Cerro Negro, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

Potrivit deciziei Centrului Internațional de Reglementare a Disputelor Relative la Investiții (CIRDRI), o jurisdicție a Băncii Mondiale, Venezuela trebuie achite ExxonMobil, prin intermediul companiei naționale a petrolului PDVSA, o despăgubire în valoare de 1,6 miliarde de dolari.

Același tribunal a condamnat Caracasul la sfârșitul lunii septembrie să plătească 740,3 milioane de dolari întreprinderii miniere canadiene Gold Reserve pentru exproprieri sub președinția lui Hugo Chavez, în prezent decedat.

ExxonMobil a sesizat această curte de arbitraj imediat după expropriere, care a urmat unei decizii a autorităților venezuelene de a reduce producția la câmpul Cerro Negro (est), exploatat de compania americană în baza unui acord încheiat anterior cu autoritățile de la Caracas.

De asemenea, grupul american a sesizat alte instanțe, cum ar fi Camera Internațională de Comerț (CCI) de la Paris care i-a dat deja câștig de cauză în aceeași afacere, condamnând Caracasul în 2012 să îi achite suma de 750 de milioane de dolari.

Naționalizarea efectivă a câmpului petrolifer, precum și a altor active petroliere din această țară, a fost ordonată în februarie 2007 de Adunarea națională venezueleană.

CIRDRI a condamnat Caracasul să plătească companiei ExxonMobil peste 9 milioane de dolari cu titlu de compensație pentru reducerile de producție impuse înainte de naționalizare și 1,4 miliarde de dolari pentru naționalizarea instalațiilor sale. Luând în calcul alte interese pe care Venezuela trebuie, de asemenea, să le plătească, suma totală se ridică la 1,6 miliarde de dolari.

Sursa: Realitatea.net

Exit mobile version