De curând, cotidianul de business „Ziarul Financiar“ punea, sub semnătura directorului său editorial, o întrebare mai mult retorică, dar nu mai puțin interesantă: „Cu cine înlocuim investitorii străini dacă nu-i mai vrem?“.
Citind dezvoltarea din titlu, am constatat că întrebarea este sugerată de o intervenție publică extrem de precisă a dlui Karl Sevelda, CEO-ul grupului austriac Raiffeisen Internațional, deținător al rețelei bancare din Europa Centrală și de Est, care consideră că investitorii străini sunt amenințați de „valul de naționalism“ din regiune, fiind făcuți țapi ispășitori pentru greșelile politicienilor locali.
„Noi am venit aici în urmă cu două decenii – spune dl Sevelda –, am adus bani, am făcut investiții, iar acum suntem tratați incorect, suntem expulzați“. Măi, să fie?! Mai în detaliu, referirile sunt făcute la Ungaria dlui Orban, la Polonia partidului Lege și Justiție, în timp ce în România, spune dl Sevelda, „PSD pare a fi mai rezonabil“. Sau, mai degrabă am spune noi, mai coate goale pentru a trece la repreluări sub control național, ca în Ungaria și Polonia, chiar dacă ar gândi așa, deși nu prea pare! Nu cunosc cazul Austria-Ungaria și nici cazul Austria-Polonia, știu bine doar cazul Austria-România. Despre similitudini o ști mai bine dl Sevelda!
Iată ce scriam însă despre acest ultim caz în 2016, când în zonă de luptat se lupta numai dl Orban, când „valul naționalist“ polonez nu pornise, când „rezonabilul“ PSD nu se afla la guvernare și când dl Sevelda nu se văicărise încă: „Unul din culegătorii principalii ai caimacului din România colonială a fost Austria. Ţară înzestrată de Dumnezeu cu inegalabile frumuseţi, administrată minunat de locuitorii ei şi inteligent ghidonată de politicienii ei în meandrele Est-Vest, Austria a înţeles bine oportunitatea oferită de ieşirea din comunism a ţărilor Europei de Est. Putea găsi aici pieţe şi resurse de care nu dispunea. Rapid, a luat sub control o uriaşă parte din economia ţărilor respective. O parte disproporţionat de mare, prin comparaţie cu dimensiunile Austriei şi cu posibilităţile ei financiare. A utilizat pe termen scurt lichidităţi imense, dincolo de aceste posibilităţi obiective, semn că s-a oferit să joace rol de vehicul pentru singurul ban lichid abundent din zonă: cel rusesc! Târgul era reciproc avantajos: ruşii puneau la bătaie banul, iar austriecii interfaţa, la adăpost de resentimentele, copios prezente în zonă, faţă de Rusia.
România a fost o ţintă predilectă, punând pe tavă toate atuurile: resurse şi subdezvoltare. Austriecii au atacat tot ceea ce era important: petrolul şi gazele, băncile, pădurile, asigurările, industria materialelor de construcţie. În curând au devenit adevăraţi stăpâni în România. Nu s-au gândit vreun moment că ar putea alcătui un fel de parteneriat pe termen lung împreună cu România, având în vedere complementaritatea economiilor respective. Au luat România ca servitor. N-au rezistat tentaţiei de a lua România la secătuit pe toate părţile deodată. Au contribuit din plin la transformarea României într-o colonie jalnică, fără şanse nu numai pentru ea, dar, vai!, chiar şi pentru stăpânul de la Viena. În strânsoarea din două părţi opozite – exploatarea secătuitoare a resurselor fără valorificarea lor şi extracţia de câştiguri bancare fără finanţarea economiei –, România a început să crape! Deja băncile austriece nu mai găsesc altă ieşire decât reducerea expunerii pe România. Şi doar forţarea descoperirii unor noi resurse de petrol şi gaze, şi nu cumva vreo valorificare a acestora, mai întreţine interesul austriecilor“ (România, o colonie la periferia Europei, Ed. Roza Vânturilor, pag. 271).
Zău, nu prea înțeleg de ce ar fi supărat dl Sevelda. Dar dacă este cumva supărat pe România, ducă-se pe pustii cu investitorii domniei sale! Am mai rămâne și noi cu ceva petrol și gaze din vechile zăcăminte, până le-ar secătui complet austriecii, și cu niscai păduri, până ce le vor tăia complet austriecii, că doar nu credeți cumva că va ajunge prin România vreo moleculă din gazele românești exploatate de austrieci în largul Mării Negre! Și poate am mai apuca să luăm și noi credite de la noi de acasă, fără penalizarea de risc de țară aplicată de băncile austriece de la noi din țară. Căci oricum câștigurile din secătuirea servitorului român s-au dus de mult pe apa Inn-ului!
Autor: Ilie Serbanescu
Sursa: Cotidianul