Noi alegeri prezidențiale urmează să se desfășoare în România. O nouă mascaradă va avea loc!
O mascaradă, pentru că în România alegerile n-au obiect. Și n-au obiect nu cumva pentru că funcția președintelui ar fi doar de decor, dimpotrivă fiind, potrivit Constituției, parte integrantă a guvernării, cu rol decisiv în anumite segmente, cum ar fi politica externă!
Faptul că n-au obiect – atât alegerile prezidențiale cât și cele parlamentare (în urma cărora se formează cealaltă parte a executivului, respectiv Guvernul) – derivă din aceea că guvernanții, indiferent care ar fi aceia, nu dețin puterea și deci nu pot schimba nimic, admițând că ar intenționa, trebuind să facă ceea ce dictează cei care o dețin. Practic în orice societate – nu mai vorbim de capitalism! – puterea aparține celor care dețin proprietatea (în capitalism, proprietatea este sfântă!).
Or, în România actuală proprietățile strategice (resurse ale subsolului, distribuții de energie, bănci, telecomunicații, industrii, comerț și tot mai mult păduri și terenuri agricole) aparțin străinilor. Deci, cuvântul decisiv aparține acestora. Este ceva obiectiv! Dacă vrei să schimbi ceva, ar trebui să schimbi deținătorii proprietăților strategice! Și proprietarii lor actuali le-au luat – precizăm prin vânzare/cumpărare, cum s-ar spune cu acte în regulă! – nu ca să se joace și oricum nu ca să ți le dea înapoi! Așa că vânturarea de schimbări de către candidații în alegeri constituie o farsă, de amețit fraierii! În ultimă instanță, guvernanții – președinți sau miniștri – nu pot face decât ceea ce vor deținătorii puterii, care nu sunt ei. În România nu se prea conștientizează exact situația, cel mai adesea chiar confundându-se puterea cu guvernarea.
În mod normal, această suprapunere ar trebui să existe, după cum există în alte țări care nu sunt colonii, dar asta numai dacă deținătorii puterii ar prelua, cum ar fi firesc, și guvernarea!
În colonia România, deținătorii străini ai puterii evită să-și asume guvernarea. Lăsându-i pe români la guvernare, ei, stăpânii, nu răspund de nimic și pot arunca în cârca românilor toate vinile pământului. Ceea ce, să recunoaștem, nu-i de colo!
Candidații prezidențiali care au înțeles perfect situația și mecanismul care o ghidează, respectiv ceea ce vrea stăpânul extern – în esență, menținerea statutului de colonie al României, „de facto” și nu „de jure” – îi trag cu „stabilitatea”, adagiu drag multor altora din România înfrățiți cu „partenerii externi” actuali!
Candidații care însă vântură diverse schimbări fără a pune măcar în discuție rânduielile actuale ce fac din România o colonie cam bat câmpii. Sunt schimbări doar amăgitoare deoarece acelea adevărate sunt imposibil de înfăptuit fără schimbarea rânduielilor! Așa că votați fraților!
Eu unul nu merg la vot, pentru că nu mă duc după „stabilitate” sau după amăgiri! Aș merge spre a vota candidatul care, culmea!, ar cere cu subiect și predicat ca România să fie recunoscută oficial ca o colonie. Da, da, ați citit bine! Căci, a cere astăzi încetarea statutului de colonie al României în situația dată înseamnă a merge după cai verzi pe pereți! Pentru a scoate România din statutul de colonie ar trebui o mișcare de eliberare națională. Pentru asta ar fi nevoie de eroi și nu de oameni politici. Și, în plus, așa ceva nu este posibil decât într-un context internațional favorabil, în timp ce acum ne aflăm într-o perioadă de expansiune a colonialismului pe plan internațional.
Așa că, dacă vrem o schimbare cât de cât, trebuie s-o luăm cu recunoașterea oficială a situației actuale, chiar dacă aceasta pare un pas înapoi și nu unul înainte! Din motive multiple ar fi însă un mare pas înainte, prezentând avantaje desigur față de situația actuală (și nu de cea ideală)!
Păi, înainte de toate, România ar avea un statut internațional bazat pe o realitate, în care a pierdut economia națională, decizia națională, și nu pe o minciună, cum că ar fi o țară independentă și suverană! Și, vorba aceea, mai bine un adevăr urât decât o minciună frumoasă!
Cel mai important lucru ar fi că stăpânul extern, deținătorul puterii, ar prelua responsabilități pe care le evită tocmai prin lăsarea guvernării în seama românilor. Aceștia n-ar mai putea fi acuzați de toate relele din lume, de câte-n lună și-n stele, și mai ales n-ar mai putea fi stigmatizați că fac sau nu fac ceea ce oricum nu le stă în putință. Iată în cazul super relevant al autostrăzilor: că se bugetează sau nu se bugetează bani pentru autostrăzi n-ar mai putea fi vina românilor, indiferent care ar fi aceia, căci n-ar mai fi oficial treaba lor! Că se bugetează bani pentru autostrăzi în Ardeal, care să-l lege de Budapesta sau Viena și nu de București, și nu se bugetează bani pentru autostrăzi care să lege peste munți provinciile istorice românești între ele, n-ar mai putea fi obiectiv subiect de discuție și nicidecum de speculație în sarcina românilor!
Preluarea guvernării chiar de către cei ce dețin puterea ar fi benefică, cel puțin indirect pentru colonia România: stăpânii externi care ar deține atât puterea cât și guvernarea ne-ar stoarce ca pe o lămâie, dar, lucru fundamental, nu i-ar mai lăsa și pe alții s-o facă, spre deosebire de situația de acum când biata Românie, nerecunoscută oficial ca o colonie de către cineva, este hărtănită de toți, la distrugere.
Deosebit de important ar fi că, nemaiexistând statutul fals de țară suverană, nu s-ar mai putea exersa pe aici, exact sub acest paravan, diferite josnice experimente economice, politice și sociale – precum plasarea contribuțiilor sociale doar în sarcina angajaților sau impunerea structurilor numite în dauna celor alese – de care, în secolul XXI, țărilor puteri coloniale le-ar fi rușine că sunt încercate în propriile colonii.
În sfârșit ar fi scoasă din joc mascarada alegerilor fără importanță, a instituțiilor fără sens (partide politice, președinție, Parlament, Guvern) în condițiile statutului de colonie. Nu în ultimul rând, nu s-ar mai cheltui o groază de bani și pasiuni pe toate acestea! Vătafii autohtoni nu s-ar mai certa între ei pe ce cade de la gura stăpânului străin. Am avea un guvernator colonial, care ar decide oficial precum Dumnezeu! Cum decide de altfel și în situația actuală, dar neoficial! Și cu asta basta!
Autor: Ilie Șerbănescu
Sursa: România liberă