Moțiunea de cenzură a trecut. Și guvernul a căzut. Pierzătorii ne căinează că va urma aproape apocalipsa, deoarece câștigătorii nu sunt capabili să guverneze, neavând nici măcar un program minim de guvernare.
Câștigătorii ne fericesc că ne-au scăpat de coșmarul „ciumei roșii“, putând de acum să ne înrolăm cu arme și bagaje, cu toată ființa, în europenismul mântuitor. De fapt, dacă analizăm cât de cât situația, nu s-a întâmplat nimic și nu se va întâmpla nimic! România a intrat colonie în colimatorul schimbării guvernării pesediste și iese tot colonie din reușita acestei schimbări cu o guvernare penelisto-useristă (căci alta, obiectiv, nu poate fi). Ba perspectiva este că va deveni o colonie și mai și, căci asta este în fond semnificația ultimă a înrolării și mai profunde în europenismul mântuitor. Eram colonie pe vremea „ciumei roșii“ acuzată că ne împiedică să ne înrolăm în Europa, vă dați seama ce colonie vom fi pe vremea celor care ne cer tocmai să ne înrolăm în Europa!
De fapt, lucrurile sunt mai simple și mai clare. Transformarea României într-o colonie a dus la formarea în România a două economii: pe de o parte, economia străină, mai precis cea aparținând capitalului străin, îndeosebi vest-european, care deține proprietățile strategice, resursele strategice, activele strategice, pârghiile strategice și, deci, puterea și decizia, iar, pe de altă parte, economia românească, mai precis cea aparținând capitalului autohton, care rămâne să pună pingele și să dea mereu înapoi. Aceasta este o realitate obiectivă! Pe care n-o modifică o schimbare de guvernare! A nu se confunda puterea cu guvernarea! Suntem în capitalism și puterea aparține deținătorilor proprietății. Dacă aceștia rămân aceiași, schimbarea guvernanților nu schimbă de fapt nimic.
Iată situația „de facto“ din momentul schimbării guvernării. Poate noua guvernare să schimbe această situație? Nu, chiar admițând că ar vrea, întrucât nu are puterea s-o facă! Și, după câte știm, nici nu are vreun proiect în acest sens, neexistând vreo intenție de a schimba structura proprietății în România.
În mare, din numărul total al companiilor din România 99% reprezintă IMM-uri (întreprinderi mici și mijlocii). Acestea nu realizează nici jumătate din cifra de afaceri pe economie, cu toate că asigură aproape 2/3 din locurile de muncă oferite pe ansamblu de companii (respectiv, cu excepția sectorului bugetar).
În România – unde două treimi din business sunt generate doar de către 1% din companii și de fapt creșterea economică provine de la aceleași 1% din companii (mai toate străine) – există numai 22 de IMM-uri la mia de locuitori, față de 45 de IMM-uri la mia de locuitori în medie în UE, România situându-se pe ultimul loc în privința IMM-urilor ca prezență în economie.
Asta-i fața globală a stărilor de lucruri. Iată doar câteva „mici“ detalii. Din marea mulțime a IMM-urilor – care formează de fapt economia cu capital autohton, cea căreia i se poate atribui termenul de „economia românească“ – 99% sunt microîntreprinderi (cele cu numai 0-9 salariați și cifră de afaceri până la 2 milioane euro) și firme mici (cele cu 10-49 salariați și cifră de afaceri până la 10 milioane euro). Deși asigură ocuparea a 43% din forța de muncă din economie, contribuția acestora abia depășește 25% la cifra de afaceri totală a companiilor din România. Și de fapt peste 70% din ele n-au cifră de afaceri decât sub 250.000 euro.
Un aspect dramatic îl reprezintă faptul că valoarea adăugată în economie de IMM-urile românești este de peste două ori mai mică decât cea în medie a IMM-urilor din UE. Cu alte cuvinte, ființând în activități cu rentabilitate scăzută, cu salarii mici și profituri ca și inexistente, grosul în comerț și ici-colo, ca excepție, în producție.
Doar una din două afaceri supraviețuiește în rândurile IMM-urilor și, potrivit unor studii pe ansamblul IMM-urilor, numai 1 din 10 a avut după 2011 până în 2018 creșteri de activitate. Nici măcar 1 din 6 IMM-uri nu ajunge cu produsele la export, iar, în materie de finanțare și susținere a activității lor, 80% din ele n-au cunoscut niciodată creditul bancar.
IMM-urile din România se bazează în proporție de 73% pe autofinanțare, căci, vai!, din punctul de vedere al băncilor din România (practic aproape toate străine), doar 3% din IMM-uri sunt eligibile pentru creditare. Iar, din puținele credite bancare acordate IMM-urilor, 97% sunt pentru capital de lucru și numai 3% reprezintă garanții pentru investiții. Să te tot dezvolți nenică!!! Poate doar după reușita moțiunii de cenzură!
Atitudinea autorităților și măsurile lor dincolo de orice imaginație față de capitalul autohton întregesc un tablou aproape ridicol, dar emblematic, pentru statutul de colonie al României! Care decurge din structura proprietății și nu din structura guvernării! Capitalul autohton este lovit până la plăsele din toate părțile de către autoritățile române (pe care cu greu le-am putea considera că ar reprezenta statul român).
1) Fiscalitatea neunitară, care, prin împărțirea contribuabililor persoane juridice în mari și mici, stabilește diferențieri, culmea însă nu în favoarea celor mici, ci în favoarea celor mari (capitalul românesc, format aproape în totalitate din IMM-uri, este prostul de serviciu al autorităților).
2) Eliminarea aproape din principiu (și, ce să mai vorbim în practică) a capitalului românesc din achizițiile publice, încă din faza caietelor de sarcini, care sunt astfel întocmite încât companiile românești, mai mici și fără istorie, sunt împiedicate pur și simplu chiar și să participe în sine la licitații.
3) Atitudinea ANAF care face pe mielușelul cu capitalul străin (mai curând spus, nici nu-l deranjează), dar pe leul cu capitalul românesc, nu numai supunându-l pe acesta din urmă unor inadmisibile presiuni, dar și șantajându-l sau obligându-l la șperțuri de supraviețuire.
4) Probabil cea mai dură este intervenția – puțin spus discriminatorie, dar oricum mai discriminatorie chiar decât cea a ANAF – din partea justiției române în frunte cu DNA. Aceasta nu găsește decât infractori români și niciunul străin – nici măcar așa de formă sau de ochii lumii – cu toate că 70-80% din achizițiile publice sunt contractate cu străini și că, în general, la butoane în stabilirea deciziilor de importanță se află nu români ci străini, în virtutea proprietății asupra punctelor strategice pe care aceștia au ajuns s-o dețină.
În asemenea condiții, așa-numitul sprijin de care s-ar bucura capitalul românesc sau așa-numita promovare a intereselor IMM-urilor sunt minciuni gogonate, rău de tot! Cât despre vreo schimbare, la Sf. Așteaptă! Căci schimbarea guvernării nu poate în România decât să pună o altă pălărie la aceeași colonie.
Autor: Ilie Șerbănescu
Sursa: România liberă