Guvernul a lansat un fel de „amnistie fiscală“, numită oficial „restructurare a datoriilor“, în încercarea disperată de a mai adăuga ceva la niște venituri insuficiente.
Guvernul a lansat un fel de „amnistie fiscală“, numită oficial „restructurare a datoriilor“, în încercarea disperată de a mai adăuga ceva la niște venituri insuficiente, pentru a acoperi cheltuieli publice mereu sporite, care lasă în urmă cel mai mare deficit bugetar, la jumătatea anului, din toți anii de la criză încoace. Abordarea este cu totul și cu totul greșită. Amnistia fiscală creează, în mod obiectiv, hazard moral. Dând posibilități celor care nu și-au achitat obligațiile fiscale, îi penalizează pe cei care în mod corect au făcut-o integral și la timp, îndemnându-i să evazioneze și ei în viitor. Amnistii fiscale nu se acordă decât eventual celor care își repatriază de afară bani și averi, în ideea că acestea rămân spre fiscalizare la fața locului de aici înainte, Fiscul alegându-se cu un câștig pe termen lung. Amnistia fiscală pentru cei care nu și-au plătit integral și la timp obligațiile fiscale ce le reveneau intern este o pură prostie, căci îi încurajează pe contravenienți și îi invită pe contribuabilii onești să devină contravenienți.
Nu știm cu ce se va solda concret până la urmă, dar amnistia fiscală decisă este măcar un prilej de a evalua fiscalitatea din România și mult evocatul, dar din păcate arhimistificatul subiect al evaziunii fiscale, de care se leagă direct amnistia în discuție.
Mai mult sau mai puțin oficial, evaziunea fiscală – adică obligațiile fiscale ale contribuabililor neachitate într-un an – este estimată la cel puțin 16-17% echivalent PIB. Evident, dacă se are în vedere „stocul“ de datorii neplătite în contul obligațiilor către stat, suma se dublează, triplează… Multe semne de întrebare se ridică în legătură cu dimensiunea evaziunii fiscale, pentru că nu este clar în cazul fiecărei categorii de impozit ce este considerat a fi de achitat la stat. Exemplul cel mai relevant este cel privind fiscalizarea profiturilor. Nu este pe deplin precizat dacă ceea ce încasează concret statul în contul impozitului pe profit este din profiturile declarate sau din profiturile ce ar trebui declarate. Diferența este imensă. Companiile străine din România, la o cifră de afaceri de peste jumătate din total, obțin, la rata de rentabilitate cu care lucrează, cel puțin 70% din ansamblul profiturilor, dar, umflându-și fictiv cheltuielile și măsluind prețurile de transfer din relațiile cu subsidiarele surori de pe alte piețe, declară profituri ridicol de mici (ba chiar și pierderi), per total fiind vorba doar de vreo 10-15% din cele reale. În funcție de care dintre profituri – cele reale sau cele declarate – este calculată evaziunea fiscală?
Cu ocazia „amnistiei fiscale“, Ministerul de Finanțe a comunicat că ar avea de încasat de la datornici 98,6 miliarde lei. Nu se precizează din ce perioadă. Suma – deși, evident, cumulează debite nu dintr-un singur an – nu reprezintă decât vreo 10% echivalent PIB, deci sub cota menționată pentru evaziunea fiscală. Nu se poate deduce de unde ar putea proveni „necorelările“. Singurul lucru cert este că nu intră în discuție cumva, măcar în vreun fel, controversata externalizare fără fiscalizare a grosului profiturilor realizate de capitalul străin – de departe cea mai mare evaziune fiscală din România! Ceea ce face din toată acțiunea pompos botezată „restructurare a datoriilor“ o superbă apă de ploaie, de amețit proștii!
Oricum, suma avută în vedere, care nu constituie mare lucru din adevărata evaziune fiscală, nu este totuși de colea, reprezentând nici mai mult, nici mai puțin de 40% din încasările anuale ale statului din taxe, ceea ce vorbește de la sine despre evaziunea fiscală din România și batjocura la care statul român este supus de așa-numitul mediu privat de business sau, altfel spus, despre faptul că statul român nici nu prea există, nici în materie de Fisc, ca și în zeci de alte domenii!
Dar și din datoriile de circa 100 miliarde lei pe care statul ar fi îndrituit să le încaseze nu este vorba în acțiunea cu pricina decât de vreo pătrime! Atât reprezintă (potrivit comunicării Ministerului de Finanțe – adică vreo 25 miliarde lei) datoriile către stat ale companiilor cu debite peste 1 milion lei, respectiv cheia întregii acțiuni, căci de la acest segment de datornici ar spera statul să obțină ceva în schimbul unor facilități de plată între 30% și 50%! Nu sunt avute în vedere companiile deja în insolvență și cu programe aprobate de restructurare a datoriilor. Aprofundând cifrele, nu prea se mai înțelege bine cam cât ar vrea statul să obțină prin minunata „restructurare a datoriilor“! Doar de la cine este mai clar: este vorba tot de mărunții contribuabili români care, văzând cum își bat joc mai marii străini de statul român, se încumetă și ei să-l tragă-n piept cât pot! Și pentru a nu exista controverse în legătură cu cine își plătește și cine nu-și plătește datoriile către buget, să menționăm că în proporție de 90% este vorba de datornici privați, cei de stat figurând cu doar puțin mai mult decât ponderea derizorie a acestora în economie!
Deci este de hulit sau de lăudat „amnistia fiscală“? Păi, ce să ne mai împiedicăm în cele 25 miliarde lei pe care aceasta le are în obiectiv! Problema de fond vizează, de fapt, evaziunea fiscală în sine, abordarea ei conceptuală, dincolo de dimensiunile ei apocaliptice în România! Dragi capitaliști din România, întrucât, potrivit înseși preceptelor după care vă ghidați și pe care le promovați și ridicați în slăvi, banii din evaziunea fiscală rămân la îndemâna aceluia considerat de voi înșivă cel mai minunat administrator (sectorul privat), în loc să se ducă la cel mai prost administrator (statul), care i-ar irosi în cine știe ce activități nerentabile sau măsuri populiste, de ce vă mai încurcați cu păcălirea statului, prin diferite stratageme de neplată a obligațiilor fiscale, și nu treceți direct la sistarea plăților, lăudând deschis, în chiar spiritul propriilor concepții și idei, evaziunea fiscală?! Ați fi consecvenți cu voi înșivă! Și, nu vă sfiiți, statul vă încurajează! Dacă nu poate cânta și el cu voce tare evaziunea fiscală, o face închizând ochii sau prin amnistii!
Autor: Ilie Șerbănescu
Sursa: România liberă