România a mai rămas cu vreo 19 milioane de locuitori, de la 21,6 milioane, în urmă cu numai 20 de ani. Scăderea – dramatică pentru o perioadă istorică aşa de scurtă – este pusă pe seama sporului negativ al populaţiei şi migraţiei ce pare să nu slăbească. Perspectivele indică o continuare şi mai severă a declinului.
Numărul de căsătorii s-a tot redus, iar numărul naşterilor a coborât la minime istorice. Asta ne anunţă că vom mai rămâne prin actualul teritoriu al ţării doar 14-15 milioane până în 2050.
Deci este vorba, nici mai mult, nici mai puţin, de o ţară în extincţie. Extincţie chiar şi fizică sau, cum s-ar spune, ca naţiune, căci ca economie şi stat România a dispărut deja de mult. Nu ştiu cum interpretează alţii această tendinţă spre extincţie – evidenţiată şi în statistici, şi în viaţa cotidiană –, dar eu o numesc fără înconjur o tragedie naţională şi o pun integral pe seama transformării rapide a României într-o colonie de la periferie a centrului vest-european, care, din cauza propriilor probleme fără ieşire şi fără întoarcere, o gestionează mizerabil şi jefuitor, şi nu ca un stăpân măcar responsabil.
Rapiditatea cu care România a fost transformată într-o colonie a generat un fenomen dramatic care o face organic aproape imposibil de administrat: România are grave probleme demografice de tip ţară dezvoltată pe articulaţia unei economii de tip ţară subdezvoltată. Nu se cunoaşte în lume un caz similar şi nici vreo ieşire, alta decât extincţia.
Cei aproape trei milioane de români aflaţi la muncă în străinătate sunt de fapt oameni în floarea vârstei (între 18 şi 40 de ani), în deplinătatea capacităţilor biologice, fizice şi psihice, de muncă şi creaţie. Atenţie, ei reprezintă la un asemenea număr circa 40% din forţa de muncă românească de această vârstă. Cu alte cuvinte, 40% din această forţă de muncă adultă la capacitate maximă lucrează pentru alte ţări, şi nu pentru România. Dincolo de aspectele pur concrete ale pierderilor pentru sistemele contributive de pensii şi sănătate, este vorba de pierderi incomensurabile şi irecuperabile pentru capacitatea productivă şi de creaţie a ţării, pentru substanţa ei naţională, pentru soarta ei în Europa şi în lume. Într-un singur cuvânt, dar extrem de semnificativ: tragedie!
O tragedie prezentată oficial ca o contribuţie la finanţarea balanţei de plăţi şi la dezvoltarea României! Ba chiar prima investiție din afară în România! Mai mare decât toate investițiile străine! Remiterile către ţară de la românii aflaţi la muncă în străinătate nu reprezintă o asemenea contribuţie nu doar privind în sens filozofic şi pe termen lung, ci şi privind prozaic şi pe termen scurt! Nu numai că nu constituie decât câteva firimituri din ceea ce alcătuieşte contribuţia românilor în bejenie la dezvoltarea altor ţări, dar, să fim drepţi, nu aduc măcar o adiere de vânt la mişcarea moriştii economiei în România. Nu se deschid cu aceşti bani nici afaceri în România, nici cine ştie ce investiţii individuale nu se fac aici din banii cu pricina. Grosul se duce pe consum, în hipermarketurile străine din România. Adică banii, în loc să fie cheltuiţi direct acolo, sunt cheltuiţi aici, tot în profitul celor de acolo. România nu trage niciun folos!
Mai sunt unii care, pornind de la faptul că vreo 80% din banii economisiţi de românii aflaţi la muncă în străinătate sunt ţinuţi în bănci de la faţa locului (ar fi vorba de circa 100 miliarde de euro, de vreo patru ori mai mult decât deţin în bănci din România românii rămaşi în ţară), susţin că produse bancare speciale ar trebui promovate pentru a schimba cât de cât situaţia în favoarea băncilor din România. Ce vorbiţi, fraţilor?! Băncile de aici nu sunt de aici, ci sunt tot de acolo! Ce mai contează în care dintre părţi îşi ţin banii românii, căci – accentuăm încă o dată! – şi băncile de aici sunt tot cele de acolo! D-apoi, ca să fim perfect drepţi, şi românii de aici care n-au plecat (încă) acolo îşi ţin banii tot în bănci de acolo, căci bănci româneşti nu mai există! Nu mai există, în deplină consonanţă, de altminteri, cu bejenia românilor! Sunt doar două faţete ale aceluiaşi fenomen: disoluţia României!
Autor: Ilie Șerbănescu
Sursa: Cotidianul