Daca incercam sa dam o definitie economica a statutului de colonie, atunci am putea utiliza urmatorul principiu: daca o tara transfera catre o structura supranationala mai multi bani decat primeste, atunci se poate constata existenta unui proces de colonizare economica. In cazul Romaniei, situatia este clara si dramatica. Chiar daca luam in calcul numai transferurile intre statul roman si Comisia Europeana, fara a include jaful realizat de companiile energetice straine, constatam ca Romania este un debitor net fata de structurile Uniunii Europene. Conform raportului recent al Consiliului Fiscal, in perioada 2007-2009, Romania a platit la Comisia Europeana cu 459 milioane de Euro mai mult decat a primit sub forma de fonduri post-aderare.
Din perspectiva fondurilor post-aderare, Romania este codasa Uniunii Europene, clasa politica nefiind capabila sa utilizeze mai mult de 10% din fondurile oferite de Comisia Europeana in ultimii ani. Mecanismele post-aderare constituie un program de imbunatatiri ale economiei si infrastructurii in zonele colonizate recent care seamana izbitor cu programul de investitii structurale realizate de Uniunea Sovietica in anii 1930 in republicile unionale care au fost anexate la Uniune in anii precedenti. In ambele cazuri, administratia imperiala si-a propus sa faca investitii in infrastructura, in vederea fidelizarii populatiei colonizate, iar resursele utilizate pentru aceste investitii au venit tot de la cei colonizati, fara ca acestia sa constientizeze acest lucru. Spre deosebire de alte tari in care politicienii au reusit sa faca in asa fel incat toti banii care au fost luati de Uniunea Europeana prin contributii la bugetul comunitar sa se intoarca in tara de origine, politicienii romani nu sunt capabili sa o faca.
Din nefericire, avem o istorie care ne-a invatat sa traim intr-o colonie. Avem un genotip cultural de colonizati si sute de ani de experienta in domeniu, iar calitati apreciate de colonizatori la cei colonizati au devenit in timp parti integrante ale caracterului national. Nu este deloc o coincidenta ca momentele de glorie ale natiunii romane au coincis perfect cu momentele in care elitele politice ale tarii au renuntat la instinctul fanariot si au lucrat impreuna cu poporul pentru promovarea interesului national. Anume din aceasta perspectiva, atentatul la adresa identitatii nationale care a fost realizat de Traian Basescu este de neiertat. Administratorul efemer al coloniei Romania, Traian Basescu, a spus romanilor ca acestia sunt liberi sa plece din tara si ca libertatea de a pleca “acolo unde este mai bine” a fost un drept pentru care au luptat si l-au castigat. Intr-un mod inconstient, presedintele a dat glas celui mai mare vis al politicienilor romani. Ei isi doresc sa ramana singuri in aceasta tara. Sa ramana doar ei si bugetul de stat. Poporul ii deranjeaza, ii enerveaza, ii streseaza inutil cu pretentii si prin dreptul de vot sau dreptul de a protesta in strada pe care-l exercita sporadic. Poporul este obosit de politicieni si, din ce in ce mai des, pe paginile de comentarii la articolele politice de pe internet, pe bloguri, dar si pe strazi, pe twitter, dar si in discutiile purtate intr-o carciuma provinciala se aude vocea poporului, care spune cu o seriozitate infricosatoare: “sa plecam cu totii… sa-i lasam singuri… sa-i vedem ce vor face atunci”. Exodul de creiere se desfasoara la o scara alarmanta. Pleaca tinerii, pleaca profesionistii cu experienta, pleaca cine poate, iar cine nu poate oricum cauta posibilitati pentru a pleca, iar presedintele tuturor romanilor ii incurajeaza in acest demers. De fapt, acest exod are sanse sa se transforme intr-un proces de “nomadizare” a romanilor, romanii urmand sa devina calatori pe viata pe un continent care-i va trata ba cu dispret, ba cu sila.
Este imposibil sa emigram cu totii. Europa nu este dispusa sa accepte asa ceva. Majoritatea celor care au plecat se vor intoarce in tara, dezamagiti, deziluzionati, debusolati. Un cinic roman a spus la un moment dat: “Ubi bene, ibi patria”, adica “unde-i bine, acolo-i patria”. Legenda sustine ca un revolutionar francez a inversat dictonul, spunand “Ibi bene, ubi patria”, adica “e bine acolo unde-i patria”. A venit timpul sa-i urmam exemplul, dar nu prin insusirea unui patriotism orb, ci prin actiuni care sa faca bine acolo unde este patria noastra.
sursa: cronicaromana.ro