Site icon gandeste.org

Iar despre arestaţi, corupţi, cătuşe…

Să nu îmi spună mie cineva că circoteca arestărilor are alt scop decât a oferi poporului iluzia plăcută şi păcătoasă a răzbunării.

Firesc ar fi ca toţi cei acuzaţi şi dovediţi că ar fi comis infracţiuni din categoria de o numim generic „corupţie”, trebuiesc obligaţi să plătească prejudiciul înapoi, plus o amendă penală usturătoare, evident trebuiesc şi lustraţi- nu mai au ce căuta în funcţii şi demnităţi publice şi….atât.

De ce să îi ţinem în închisoare pe bani publici? De ce să îi ţinem departe de familiile şi copiii lor? De ce trebuie să îi împiedicăm- unii dintre ei sunt medici , alţii profesori, etc- să fie utili societăţii? Fie şi că plătesc taxele şi impozitele către stat şi nu sunt nişte întreţinuţi inutili în penitenciare.

Închisorile să fie pentru deţinuţii periculoşi pentru societate. La fel şi arestul preventiv, doar pentru cei care comit infracţiuni cu violenţă. Şi nu îmi spuneţi că arestul preventiv e gândit pentru a împiedica inculpatul să distrugă probe sau să influenţeze martori. Avem toate mecanismele – şi de cele mai multe ori funcţionând ilegal sau la limita legii- să putem să supraveghea pe cineva şi când stă pe toaletă.

Desigur, nu spun nimic aici care să nu fie de un banal bun simţ. Însă ce spun e irealizabil în contextul în care tot circul acesta este menit să îngroape democraţia, nu să pedepsească corupţia.

Toată mascarada asta este gândită să torpileze încrederea în instituţiile statului, în ideea de politică, să deformeze poliţienesc ideea de justiţie- pentru că procurorii nu sunt justiţie, să timoreze orice iniţiativă publică, să lichideze orice iniţiativă autonomă românească („corupţii” noştri sunt scoşi din joc ca să intre corporaţiile lor), să pună capăt chiar ideii de dialog social- care nu e niciodată conversaţie la cafea, ci negociere (suspectă oricând, de acum, ca fiind trafic de influenţă).

Iar toate acestea se întâmplă în aplauzele unui public care salivează de dragul răzbunării.

Autor: Bogdan DUCA

Sursa: Bogdan Duca Blog

Exit mobile version