Întrebare pentru „fanii de elită“
Nu sunt original: de mulți ani „simt enorm și văd monstruos“ și scriu. Ce? Că România dispare. Faptul că, ocupați cu „trasul la șaibă“ pentru coșul zilnic, poporenii n-au băgat de seamă că li s-a tras țara de sub picioare îl înțeleg. Mă întreb însă unde au fost și cu ce s-au ocupat intelectualii, cei despre care Václav Havel, spunea că au rolul „să prevadă ca o Casandră diferitele primejdii, orori și catastrofe“? Tare mă tem că și acești indivizi au fost tare ocupați, nefiind în fapt – am tot spus-o – decât niște erudiți dornici de notorietate. Zbătându-se pentru monopolizarea prim-planului public, curtând flatant puterea politică de dreapta – „drepta“ fiind singura condiție, chiar dacă era ignorantă și agresivă! – acești bărbăței de elită au fost mereu dominați de propriul ego, hipertrofiat într-atât încât vanitatea lor a îmbrăcat până și haina modestiei opace.
A arăta sau a se arăta
Obsedați de „literatura personală“, de „proza memorialistică și epistolară“, de „exerciții de admirație“ (în fapt, de autoadmirație, asemenea anecdoticului purice tropăind împreună cu elefantul) și terorizați de gândul că nu și-au scris „toate cărțile“ – inclusiv cele de bucate, cele despre extaz, „de ce iubim femeile“ și jurnalele „intime“ – că nu au „dat totul“, bărbățeii de elită s-au mulțumit cu exclamații sporadice de revizori oficiali ai civismului și, condamnând în gura mare comunismul, au fost bucuroși că în „capitalismul de cumetrie“ au putut, grație atributului, să își vadă obsesiile și frustrările tipărite în tiraje rentabile. Preferând așadar să se arate decat să arate „diferitele primejdii, orori și catastrofe“ ce pândeau țara, preferând cunoștințele, savantlâcul și belfereala, adevăratei cunoașteri și adevăratei rezistențe. Nimic nou pentru ei, căci le fel „rezistaseră“ și în comunism.
Despre „inumanitatea umanului“ și „omenesc“
E vorba de o mână de scriitori promovați mercantil de Editura Humanitas, cei care au dovedit cu prisosință că „inumanitatea umanului“ face casă bună cu „omenescul“. Inși cu o memorie excelentă, unii cu talentat condei, cultivați și ridicați prin obstinat și pasionat studiu personal, însă tare netrăiți, dobândind din cauza succesului – fapt șocant și nesperat pentru ei înainte de ’89 – un comportament de parvenit, marcat de suficiență și de o anemică generozitate. Comportament care, adăugat celui grobian al adevăraților parveniți – afaceriștii simpli din topurile de miliardari – a prejudiciat și prejudiciază ce a mai rămas din România.
Viziunea „vizuinii de elită“
Îmbătați de gloria de a fi ajuns în centrul atenției, ei au ignorat faptul că la rostirile și scrierile lor se uită dezorientații bine intenționați, cei care nu s-au năruit spre tabloide, spre manelele lui Guță și poșetele Columbencei și, complăcându-se în rolul de învățători, și-au condus mulțimile de fani spre căldurica unor „vizuini“ placide, unde aceștia stau liniștiți, convinși că pe lume nu mai există nimic din ceea ce, de acolo, nu se vede. Niște „babe“ care se pieptănau, în vreme ce „casa“ le ardea… boală tare molipsitoare. Căci, trebuie să o spun: atât la Gura Humorului unde locuiesc acum, cât și în Clujul natal unde mă întorc adesea, condiția inconturnabilă care te înalță din postura de provincial este să citești Pleșu, Patapievici și Liiceanu și să le frecventezi conferințele. Bănuiesc că Bucureștiul nu face excepție… Îi citești, ai respirat cu ei aerul aceleiași săli?… Te-ai scos! Că ești profesor, vidanjor, medic, mezelar, informatician, fotbalist sau pițipoancă, devii și tu oleacă de elită și, însușindu-ți părerile eruditului preferat, poți emite și tu eronate opinii avizate. Că „…doar a zis și Pleșu“; un spectacol cu purici care tropăiesc pe lângă puricele pahidermofil.
Despre condamnarea capitalismului
Cum comunismul pe bună dreptate s-a stins, iar în România a fost condamnat post mortem cu ajutorul notoriilor erudiți – care l-au înfierat curajoși și cu „intelectuală mânie“ – este limpede că spre cadavrul României ne-a condus capitalismul triumfător, în frunte cu adepții săi aghirofili: „elitele“ de dreapta și plutocrații de succes. Cei care se vor trezi, căci ei sunt tot mai mulți, vor purcede neîntârziat la condamnarea capitalismului așa cum e azi. Condiție în care capitaliștii de azi mai rămân singura problemă. Problemă, nu dilemă.
Dilematicul, un indecis ce moare spontan
A linșa la această oră pe micul ecran pe un iremediabil „dilematic“, mereu căznit între alegerea unui cremșnit sau a unei baclavle, scriind despre amândouă cu sârgul pe care l-ar reclama soarta țării sau a Terrei, este un lucru pe cât de inutil, pe atât de laș. Ce rost mai are să ucizi, după ce și-a făcut singur felul, un inocent? Și totuși hoitarii Antenei 3 l-au făcut, asasinand un mort încă vioi. Ceva însă tot au reușit: spre a-și apăra mortul, în sfârșit au ieșit în stradă, părăsind „vizuina de elită“, o sumedenie de „intelectuali“ în frunte cu cel muncit de altă planetară dilemă: cea a propriilor creme de corp.
(va urma)
Autor: Nicolae R. Dărămuș
Sursa: Kamikaze
NOTA NOASTRA:
Cel mai nou volum scris de Nicolae R. Dărămuș este „Inocenții marii terori” și a apărut la Alexandria Publishing House în luna octombrie. Ecolog, prozator, publicist, desenator şi fotograf de natură, Nicolae Dărămuș a fondat în 1994 Societatea Nordică de Ecologie TUA RES AGITUR (SENTRA), axată pe educaţia „pro natura” prin mijloacele artelor – literatură, fotografie, desen, film – şi pe activităţi de teren (preponderent pe observarea şi dezvăluirea spre public a agresării patrimoniului faunistic şi a habitatului forestier).
Gandește România recomandă INOCENȚII MARII TERORI, o carte scrisă în numele celor care nu se pot apăra, cuvântând în faţa oamenilor.