Samuil Micu, ilustru reprezentant al Școlii Ardelene (sec. XVIII), în a sa “Scurtă istorie a istoriei românilor”, incrimina tendința de a importa sărbători, menționând acele “obiceiuri, ca o moștenire părintească, pe care împreună cu legea creștinească le țin românii cei proști”. Interesant este faptul că această remarcă era făcută cu privire la unele obiceiuri de sorgine romană, perpetuate până astăzi ca brand-uri naționale. Devenite tradiții și păstrate cu sfințenie ca și cum ar fi creații originale! Cu care ne lăudăm și le afișăm public! Doar naivii sau ignoranții pot accepta o asemenea supoziție, în condițiile în care majoritatea tradițiilor (laice sau religioase) din România sunt doar împrumuri, fascinante dar, totuși, copiate. Și pentru a fi onești până la capăt, majoritatea covârșitoare a acestora sunt de factură necreștină, indiferent că sunt expresia obiceiurilor de naștere, căsătorie sau moarte. Fiind rodul unui sincretism religios ale cărui efecte le resimțim până astăzi…
Nu întâmplător, Nicolae Iorga vorbește de un “creștinism popular”, mioritic, dar care este rupt de fundamentul său creștin. Orice element de tradiție pe care insistăm ca un fel de salvare națională a avut inițial caracterul ei de noutate pentru a fi ulterior asimilat și perpetuat cu consecvență. Maniera de împrumut prin copy/paste nu este nouă, denotând de fapt și lipsa de originalitate a culturii române. Oamenii mari creează, doar proștii copie (vorba lui Samuil Micu)… Originalitatea culturală este extrem de redusă, iar atunci când s-a încercat o formă de creație autohtonă a ieșit un fiasco (vezi sămănătorismul, gândirismul sau legionarismul din perioada interbelică)
Nu este o întâmplare faptul că există acum o înclinație tot mai accentuată de a importa Halloweenul. Fiindcă facem ceea ce am fost învățați să facem în mod…tradițional! Am copiat, iar rezistența noastră la acest fenomen a fost minimă. Ilustrând de fapt un nou element al crizei cu care ne confruntăm, nu doar în viața privată, ci și în cea religioasă. Incapacitatea noastră de a fi noi înșine și de a aduce o contribuție personală la civilizație. Importăm, dar de fapt, când vom reuși să și exportăm??? Importăm prost, iar lucrurile bune care ar trebui copiate și multiplicate le sărim ca în cursele cu obstacole…Rămânând în urma noastră doar praful!
Iar acum, această sărbătoare a vechilor celți este perpetuată de industria filmelor horror exploatînd la maxim setea de senzații tari, dovedind nepăsare față de psihicul omului, căruia nu-i oferă nimic altceva decat angoase. Importăm această sărbătoare fiindcă deja avem cultivat un gust pentru macabru și un cult pentru violență. Ocultimsul și sadismul devin noi norme educaționale, iar școala se alătură acestui demers organizând în mod…tradițional parade de măști ale groazei! Între oroarea demonilor și binecuvantarea paradisului se pare că școala deja a ales!
P.S.: Poate că nici nu era necesar să “cumpărăm” o asemenea sărbătoare. Fiindcă deja este compatibilă cu situația prezentă, fiind un simbol al haosului, al dezordinii și a lucrurilor scăpate de sub control. În acestă privință cu siguranță suntem originali, având Halloween-ul nostru. Cu stafii personalizate… Care bântuie prin Parlament și pe oriunde mai poate fi supt sângele poporului. România, o țară a vampirilor de ocazie, care vor să creeze impresia că trăiesc…Dracula redivivus, un nou și, totuși, vechi scenariu, pe care nu îl vizionăm cu plăcere dar cu care deja ne-am familiarizat! Între un Halloween importat și un Dracula deghizat ne-am ales cu amândouă. Și loc încă mai este!
prof. Lehaci Florentin
sursa: proatitudine.ro