Site icon gandeste.org

Hai, lasa!

Craisorul Campilor, caci asta face domnul Liceanu, bate campii, s-a incordat nevoie mare zilele acestea, chemand mortii # la Rivolutie. Spre deosebire de personajul istoric, care chema Romanii la lupta impotriva starii de iobagime, Liceanu, personaj isteric, nu cheama la lupta impotriva starii de iobagi ai Uniunii Europene in care suntem. Cum ar putea, cand Isteria Sa este in slujba intereselor entitatii mai sus mentionate?


“când ființa unui popor este amenințată așa cum e amenințată astăzi România, cuvintele trebuie să fie puține” spune Isteria sa. O da, aici a nimerit-o bine! Chiar la fix! Numai ca Isteria sa face cum face si nu gaseste domnule adevaratii vinovati ai acestei stari de fapt. Ar fi destul de usor sa isi procure o oglinda, in care sa se uite. Daca ar avea constiinta, nu ar trebui sa se uite indelung, s-ar recunoaste intr-unul din vinovatii pentru aceasta stare de fapt in care ne aflam. Dar, cum Isteria Sa, Liceanu, nu are la purtator un organ al sufletului, va trebui sa asteptam mult si bine pentru o bruma de bun simt din partea Sa.

Ii amintim domnului Liceanu pe aceasta cale, de felul in care a mostenit Editura Politica. Suntem convinsi ca macar memorie mai detine acest personaj din ce in ce mai funebru pentru istoria recenta a Romaniei. O detine, dar o scurteaza dupa bunul plac, si mai ales o acopera sub parfumurile “Carolina Herrera sau Bois d’Argent de la Dior”. Gabriel Liiceanu – Scrisori către fiul meu.

Nu am de gand sa ii calculez eu banii Isteriei Sale, cred ca ar trebui sa o faca chiar organul pe care il apreciaza dansul cel mai mult in tara aceasta. Nu, nu ma refer la ce credeti, ci la DNA. Asa ceva nu se va intampla, deoarece ar fi un fault in propriul careu facut de ei insisi si ar fi si cu rosu si cu penalty.

“În 1848, când s-a așezat în fruntea moților săi în Munții Apuseni și a pornit spre Blaj, Avram Iancu a ținut cel mai scurt discurs din câte au existat vreodată. A ieșit în tinda casei (din Câmpeni?), și-a scuturat șuba de pe umeri și a spus: „No, hai!” Știau toți ce vor, știau toți care e primejdia de care aveau să se apere.„No, hai!” trebuie să spunem și noi azi.”

Transformat peste noapte in far calauzitor al iobagimii #rezist,  Craisorul Campilor cheama la lupta! Deja mi-l imaginez pe broscoiul parfumat, urcat pe un cal alb, parfumat si incremuit, in fruntea armatelor #rezist, mergand spre Parlamentul Romaniei pentru a-l elibera de…alesii poporului! La o prima impresie poate parea o fractura logica, dar va asigur, nu este. Caci acesti alesi, nu sunt alesi de catre poporul #rezist, ci de catre suboamenii votanti PSD, cei fara dinti in gura.

“Mărturisesc că de la o vârstă fragedă am căpătat o sensibilitate ieșită din comun în fața gurilor fără dinți, a acestor mici hăuri care se deschideau în mijlocul feței, devenind sigla unei declasări umane. De unde le venea gurilor știrbe această incredibilă forță de avarie? Cum de transformau ele în două clipe un om într-o hidoasă epavă umană?

După ce am răsfoit prima oară un album Bosch, mi-au rămas în memorie, din  coșmaresca lui faună umană, chipurile edentate ale celor care-l însoțeau pe Isus în tabloul Purtarea crucii. Înspăimântători, drăcești, gata oricând să se alăture mulțimii care urlă, care înalță pumnul cu ochii ieșiți din orbite și cu gura știrbă rânjită. Gata să asiste, fremătând de plăcere, la o execuție publică. Gata să ațâțe focul rugului. Gata să înceapă linșajul. Gata să te scuipe când ești pe cruce. Gata să te sfâșie, să muște din tine cu cei câțiva dinți rămași teferi în gură. Gata să te întindă pe o masă și să înceapă, beți de voluptate, ședința de tortură.” Gabriel Liceanu, 24 februarie 2017

Culmea, dansul se refera aici la votantii PSD, dar intre timp, pare ca exact multimea cu grilaj# a ajuns in aceasta stare de nebunie cu spume la gura…Ca tot aduse domnul Liceanu, Isteria Sa, vorba de Bosch, am sa ii prezint si eu un tablou de acelasi autor, care descrie perfect multimea #Rezist in fata caruia se afla dansul pe un cal alb.

Acest tablou, este inspirat dintr-o alegorie cuprinsa in Republica lui Platon.Voi traduce un fragment din Platon, ca sa va dati seama ca armata cu grilaj # este exact aceasta corabie a nebunilor la care noi cei cu mintile pe acasa- inca!- asistam mesmerizati.

Zice asa batranul Platon: Imagineaza-ti o corabie in care se afla un capitan care este mai inalt si mai puternic decat oricare din echipajul sau, dar este cam surd si nici nu prea vede bine iar cunostinele sale de navigatie nu sunt nici ele mai bune. Marinarii se cearta intre ei care sa conduca- fiecare crede ca el este cel potrivit, desi nici unul nu a invatat arta navigatiei, nu poate spune cine l-a invatat sau unde a invatat-o, ba chiar vor clama ca nici macar nu se poate invata navigatia, si toti vor fi gata sa il taie in bucati pe cel care ar crede altcumva. Se roaga de capitan sa le lase comanda corabiei lor; si daca nu reusesc si altii sunt preferati, ii vor ucide pe acestia din urma sau ii vor arunca peste bord. Dupa ce il vor imbata pe capitan cu bauturi si narcotice, se vor rascula si vor prelua controlul corabiei, vor da buzna in magazii, mancand si band; si vor pleca in calatorie exact in halul in care se vor afla. Pe cel care este aliatul lor si ii ajuta in acest complot de a prelua corabia din mainile capitanului in propriile maini, il vor complimenta ca fiind un marinar desavarsit, pilot, iar pe fostul capitan il vor numi bun de nimic…”

Noi sunt toate, vechi sunt toate…Liceanul continua cu panica si isteria: Primejdia, pentru un popor, poate veni din afară sau dinăuntrul țării. Acum nu suntem distruși prin cotropire. Peste România nu dau turcii, peste România nu dă Armata Sovietică victorioasă. “

Desigur ce ar putea sa spuna Liceanul? Aceleasi vechi si ras-folosite placi: Rusii! Ah, a mai adaugat una chiar din negura istoriei…Turcii! Asta era! Intr-o Europa in care mai toti vecinii nostri s-au dezbarat de Uniunea Europeana si metehnele ei dictatoriale, de incultura care ni se baga pe gat zi de zi din birourile sordide ale Turnului Babel Bruxelez, noi trebuie sa ne temem de Rusi si de Turci! Sigur, vor veni cu iatagane, ieniceri, spahii, Armata Rosie, exact…

” Flutură tricolorul, fraților, și ne duc regii la mormânt în timp ce ne îngroapă țara. No, hai!”

Ca o adevarata capetenie Isteria Sa, tine de fapt un discurs mobilizator, ca in filmele de la Hollywood. Craisorul campiilor ni se adreseaza cu “fratilor”! Cine sunt acesti frati domnule Liceanu? Cei fara dinti? Pai parca de aceia radeati! Taranii? Parca si de aceia radeati! Poporul? Pai cum, domnia voastra, un om atat de fin, se amesteca cu plebea? Hm…

Sarisem peste partea cea mai amuzanta…chiar mi se pare ca frizeaza dementa nu isteria! Intr-un asalt balbait si precipitat, Isteria Sa ne spune: “Vom putea fi omorâți pe stradă, copiii noștri vor putea fi violați, femeile noastre răpite și trimise de ganguri de traficanți în străinătate. România va deveni paradisul drogurilor. Procurorii nu vor mai putea acuza, judecătorii nu vor mai putea condamna, închisorile se vor goli de tot.” 

I-auzi Frantz! Spune-ne ceva ce nu se intampla deja! Asta una la mana! Se intampla pentru ca asta se intampla peste tot, nu doar in Romania. Bre, ca altfel nu meriti sa iti spun, matale chiar ne iei de prosti? Cred ca nici in fundul lumii a treia nu se pot face aceste lucruri la liber. Asa de mare este disperarea, incat matale, Filozoful Neamului scrii asemenea texte panicarde ce frizeaza penibilul? Intr-adevar, astfel de idei nu ii pot mana in lupta decat pe Martorii lui #Rezist.

Sfarsitul este demential. Ceva de Bollywood. Apar in textul domnului Liceanu cuvinte interzise in mediul eurocrat din care provine! De exemplu: “Natie”, “Temeiul nostru”, “suntem”, “tipsia natiunii”, “se goleste tara”. Mai mai mai! Cuvinte nationaliste?? Pe bune?? Domnule Liceanu ce ati patit? M-am spariet!!! “Se goleste tara”? Imi aminteste de Dan Puric si al lui spectacol “Sa se ridice tara”. Spectacol tinut impreuna cu Furdui Iancu. Oare ce ar spune amicii de la MBruxelles de asemenea text? Rusinicaaa! Dar cum inghit acest text toti progresistii corporatisto prtz ? Le place? Le plaaace, cum sa nu le placa! Domniei voastre nu i se lipesc etichete de “fascist”“nationalist”, cum ni se lipesc noua, celor ce ne-am saturat de iobagia Mbruxelleza. Desigur, nu putea lipsi o referinta la 1989…caci si atunci probabil domniile voastre ati organizat totul.

” Ieșind în stradă cu sutele de mii, ne vom așeza ființa pe tipsia națiunii care suntem și o vom arăta lumii întregi. Așa cum am arătat-o și în decembrie ᾽89, așa cum am arătat-o și în acest început de an. O vom arăta din nou acum, în prejma unui nou Crăciun. Dacă nu o vom face în acest ceas de primejdie extremă, vom dispărea ca nație. Până la urmă trebuie să le fim recunoscători borfașilor noștri din Parlament. Ne-au pus în fața temeiului nostru, ne-au arătat – sfidându-ne, zădărându-ne și primejduindu-ne – că suntem. No, hai!”

Eu nu pot decat sa va urez….hai sictir! Sa imi fie cu iertare dar ma duc sa vomit.

Autor: Paul Hitter

Sursa text si foto: Ulei și apă

Exit mobile version