Se pare că divergenţele dintre Budapesta şi Bruxelles vor fi şi mai mari. În cadrul conflictului care sporeşte, Ungaria poate fi susţinută de vecinii ei din regiunea est-europeană.Până la sfârşitul anilor 1980, Ungaria a fost lider în Europa Centrală şi de Est în ceea ce priveşte domeniul agricol. Acest lucru s-a datorat condiţiilor climatice favorabile (Câmpia Panonică) şi sistemului socialist de divizarea muncii.
Destrămarea sistemului Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER) a distrus acest model. În căutare de pieţe noi, Ungaria şi-a îndreptat atenţia asupra Occidentului, însă nu a reuşit să schimbe vectorul într-un mod nedureros. Pierzând piaţa estică, Ungaria nu a reuşit să câştige teren în sistemul UE. Dacă în cadrul sistemului CAER calitatea cărnii din Ungaria era apreciată, în cadrul UE principalul lucru l-a constituit preţul de cost redus. Prin urmare, carnea de porc şi baconul unguresc au început să piardă în faţa cărnii din Danemarca şi Olanda din cauza producţiei ieftine „pe bandă rulantă”, unde se foloseşte hrană şi produse artificiale ieftine.
Guvernul condus de Viktor Orban a intrat în conflict cu UE, aplicând măsuri protecţioniste, iar persoana lui Orban a devenit principalul motiv de iritare al birocraţiei de la Bruxelles, a reiterat pentru Vocea Rusiei Pal Tamas, expert la Institutul de Sociologie pe lângă Academia de Ştiinţe din Ungaria.
„Prim-ministrul ungar are relaţii proaste cu conducerea UE. Acest lucru se referă la asemenea domenii principale pentru Ungaria precum principiile şi volumul datoriei ţării, structura politică, evaluarea reformelor politice”.
Nu numai Ungaria se confruntă cu asemenea probleme, ci şi alte ţări din regiune care după aderarea la UE, practic, au fost lipsite de independenţă economică, industrie şi agricultură proprii, pieţe tradiţionale de desfacere. Este un argument în plus în favoarea reevaluării relaţiilor cu Rusia şi UE.
Premierului Ungariei, Viktor Orban, îi aparţine următoarea declaraţie: „Europa are nevoie de Rusia. Mai devreme sau mai târziu, mai curând mai devreme decât mai târziu, vom avea nevoie de o alianţă strategică cu Rusia”. Tocmai o asemenea alianţă reciproc avantajoasă ar putea reprezenta salvarea economiilor naţionale ale statelor prizoniere ale standardelor europene.
Autor: Piotr Iskenderov
Sursa: Vocea Rusiei