Site icon gandeste.org

Guvernul Cioloș, desființat într-o publicație europeană: Folosește SRI pentru a-și elimina dușmanii

Guvernul Cioloș este prezentat în termeni nefavorabili pe unul dintre principalele bloguri ale publicației Euractiv. Deși Euractiv a fost ținta unor atacuri din partea lui Victor Ponta, după știrea despre mutarea arsenalului nuclear american din Turcia în România, o analiză publicată pe platforma blogactiv.eu, gestionată de Euractiv, acuză Guvernul Cioloș că distruge creșterea economică lăsată de precedentul Cabinet.


Într-o analiză despre situația Greciei, autoarea Meredith Smith să România și Irlanda ca exemple de creșteri economice vulnerabile, care ar putea fi pierdute printr-o proastă gestionare.

„România a beneficiat de o creștere economică rapidă. Creșterea economică, estimată la 4,2% pentru acest an, este însoțită însă de probleme. Guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș, în funcție din noiembrie 2015, a profitat din plin de moștenirea lăsată de precedentul guvern prin tăieri de taxe și majorări de salarii în sectorul de stat. În ultimul an, moșia lui Cioloș a fost plină de scandaluri care ar putea demonstra că recenta creștere economică record a fost noroc chior. Guvernul plănuiește să majoreze contribuțiile la asigurări sociale ale angajaților și să introducă noi taxe. În același timp, creșterea economică a țării nu s-a văzut și într-un nivel de trai mai bun, românii părăsind în continuare țara în masă, iar nivelul șomajului refuză să coboare. Liderul opoziției, Liviu Dragnea, a făcut deja apel la guvern să prezinte situația economică reală a țării”, arată autoarea articolului.

Guvernul Cioloș este acuzat și că folosește SRI pentru a-și învinge rivalii, sub pretextul luptei anticorupție. „În plus, chiar și Cabinetul Cioloș se confruntă cu acuzația serioasă că folosește Serviciul Român de Informații pentru a orchestra o vânătoare împotriva oponenților, sub pretextul luptei anticorupție. Bazându-se pe SRI și pe metodele folosite de predecesorii de la Securitatea comunistă, Guvernul generează un precedent periculos, potrivit criticilor, și își depășește limitele de executiv chemat doar să gestioneze temporar soarta țării. Cum alegerile din decembrie se apropie, creșterea economică a României s-ar putea evapora rapid, mai ales dacă Cioloș decide că vrea să rămână la putere”, mai notează theeuroeconomy.blogactiv.eu.

Autor: Florin Puscas

Sursa: Stiri pe surse

Exit mobile version