Site icon gandeste.org

Guvernatorul de Texas declara ca statul sau s-a saturat de politicile de taxe ale guvernului federal si ar putea sa se separe de SUA

Dupa ce actorul Chuck Norris a afirmat la inceputul lunii martie ca va candida la presedintia statului liber Texas daca lucrurile “se vor deteriora”, guvernatorul statului american Texas, Rick Perry, a declarat miercuri, dupa ce a participat la o demonstratie impotriva politicii fiscale desfasurata in Austin, ca statul pe care il guverneaza s-a saturat de politicile de taxe ale guvernului federal si ar putea sa se separe de SUA. Declaratiile lui Perry au fost facute in timp ce demonstrantii strigau “Secesiune!”, informeaza Star-Telegram.com, citat de HotNews.
Guvernatorul a declarat ca “nu exista motive” pentru a desfiinta “aceasta uniune minunata” si nu militeaza pentru acest lucru, insa “daca cei din Washington continua sa-si poarte nasurile pe sus in fata americanilor, cine stie ce s-ar putea intampla”.
“Texasul este un loc unic. Cand am intrat in Uniune, in 1845, una dintre conditii a fost ca o vom putea parasi daca decidem asta”, a afirmat Perry, care a mai spus ca guvernul federal a luat-o pe o cale gresita fata de aceea visata de Parintii Fondatori ai SUA, adaugand ca autoritatiile de la Washington “ii sugruma” pe americani cu taxe si cheltuieli exagerate.
Guvernatorul de Texas a repetat aceste declaratii in timpul unui miting desfasurat in cursul dupa-amiezii de miercuri in Fort Worth.
Publicatia Star-Telegram.com precizeaza ca participantii la mai multe demonstratii desfasurate in Texas impotriva politicilor fiscale ale Administratiei Obama au cerut despartirea de Uniune.
Analistii sustin insa ca declaratiile lui Rick Perry au o tenta electorala, avand in vedere ca guvernatorul republican si-a anuntat intentia de a candida pentru un nou mandat, in 2010.
Interesant este ca o teorie a profesorului rus Igor Panarin, decan la Academia Diplomatica a Ministerului de Externe al Federatiei Ruse prezice ruperea SUA in sase entitati statele independente.

sursa: ziua.ro

Exit mobile version