Ei vor de la noi solidaritate, dar ne dau in schimb promisiuni. Si noi le inghitim ca pe niste acadele din otel. Culmea e ca ne si plac, asta au facut vremurile din noi. Macar inainte de anii ’90, orice amageala venita de la Cabinetul Unu ne umplea de furie, muscam din pereti, urlam in sticle. Acum am invatat cea mai proasta lectie a democratiei: alegem dintre toate relele, raul cel mai mic. Suntem elevi silitori. Stim ca guvernantii nu merita nici doua parale, dar am uitat ca timpul e scump. Unii ar da averi intregi pentru a-l mai lungi. Noi, cei de rand, le dam lor timpul nostru scump, pe nimic. Le dam tot ce avem mai scump. Si ei ne intorc promisiuni niciodata onorate. Multumim, neonorabili guvernanti!
Un dans grotesc, asta e tot ce vedem. Asa ceva n-ar atrage atentia nici macar a unui purice, dar noi ne incapatanam sa credem ca este Teatrul Balsoi. Sticla televizorului a ajuns adevaratul Balci al Desertaciunilor. Aici guvernantii vin si pleaca, noi ramanem mereu cu gura deschisa. Jongleriile lor la televizor n-ar fi primite nici macar in depozitul de rufe murdare de la Circ, dar noua ni se par, uneori, frumoase si le aplaudam. Iar cand vine vremea, la patru ani o data, nu putini alergam spre cutiile de carton pentru a ne achita de sfanta datorie civica. Cand adevarata datorie civica este sa respingem impostorii. Asa cum ei ne resping pe noi. Exemple? Dupa ce au votat legi in chiote de bucurie electorala, dupa ce omul de la Cotroceni le-a promulgat cu alai propagandistic, de sase luni guvernantii nostri dau din colt in colt, cum ca n-au vrut sau au crezut ca n-au stiut. Mai nou, ne arunca criza in ochi ca pe o batista murdara si recita in cor proza unui poem sordid: nu avem bani. Si mai vor sa ne si convinga ca nimeni nu e mai presus de lege, dar doar daca sunt bani. Reiese ca, nefiind bani, ei pot fi deasupra legii! Frumoasa jonglerie, mai ales ca merge asa de bine la prosti (care suntem noi). Culmea, atunci cand vor sa-si dea bani in plus la salarii, guvernantii nostri devin asceti, deontologi de fier cu limba de lemn, si ne arunca in ochi o alta jonglerie: noi nu le-am da, dar ne obliga legea! Si nimeni nu este mai presus de lege, nu? Ati observat jongleria de carpa! Pentru unii se dau OUG pentru a se taia sporurile, in vreme ce altii primesc sporuri pe sest. Pentru aceste jonglerii, un aspirant la postul de portar la Circ ar fi luat la palme de trapezist. Aceeasi jonglerie si in cazul ministerelor infiintate pentru a fi desfiintate: cel al turismului si cel al tineretului. Aici jongleria a fost mai elaborata, strategia a fost cu bataie mai lunga. Cele doua ministere au fost infiintate pentru doua doamne din suita omului de la Cotroceni. Ceea ce le unea, dincolo de Zeus, era prietenia cu mezina prezidentiala, dar mai ales prietenia avand drept dorinta suprema ca mezina prezidentiala sa ajunga in Parlamentul European. Pentru asta numarul giumbuslucurilor n-a fost niciodata prea mic. Fetele s-au filmat impreuna, s-au bronzat impreuna, au mers la concerte impreuna, au dominat partidul de suflet mereu impreuna. Asta pentru ochii nostri umezi. Numai ca pe dedesubt, se sifonau banii alocati bugetelor acestor doua ministere vajnice. Cum mezina era saraca, pentru ca banii de la Luxten nu ajungeau pentru o campanie electorala de independent de fatada, doamnele, prietene devotate, au stiut ce sa faca, ca doar de asta s-au infiintat ministerele. Dupa ce misiunea a fost indeplinita si carnetul de partid a ajuns acolo unde fusese mereu, ministerele pot sa dispara. Cu tot cu concerte de 2 Mai veniti pe la noi, cu tot cu perdele si spoturi publicitare degeaba la Eurosport. Cine va putea vreodata sa stie cati turisti au venit in Romanica lendovceois ca urmare a unor spoturi publicitare? Cine va putea vreodata sa numere firele de iarba plantate pe mii de metri patrati si pe bani publici? Nimeni, dar jongleria functioneaza de minune. Macar Mazare a adus dansatoare de samba din Brazilia sa se distreze turistul plictisit de criza, acel turist care nu se va distra niciodata uitandu-se la spoturi publicitare. Gaselnita este unica: turismul inseamna spoturi! Restul e tacere! Chiar daca unele spoturi ne-o arata calare pe (doamne iarta-ma!) cal, calare pe bicicleta, calare pe barca. Ceea ce, pe unii fani ai filmelor pentru adulti, ar putea sa-i satisfaca. Numai ca pe vremurile astea de criza si solidaritate, normal ar fi sa mai lasam spoturile publicitare si sa ne apucam, iarasi, de parcarile din Bucuresti, ca acolo desenatul liniilor albe pe asfalt e ieftin, iar locul, foarte scump.
Sacul jongleriilor nu e niciodata gol. Chit ca ele sunt de doi bani. Numai reducerea salariilor ministrilor cu 20 la suta este valoroasa, chiar daca voluntara. Boc face cu ochiul, adica nu e lege, e la mica intelegere. Ba mai vine si un zelos care zice: 20 la suta e putin, eu ofer 50 la suta! Nu stim care e recordul mondial, dar asa se umple casieria guvernului cu cateva zeci de milioane de lei vechi. Si noi rasuflam usurati, asta da jonglerie, asta da economie, asta da solidaritate. Dupa ce a pus biruri pe tot ce misca in economia asta sontacaita, de nimeni nu mai vede capatul drumului sau al vietii, o jonglerie in plus parca ne face bine, ne umple bateriile de oameni simpli. Balciul Desertaciunilor are grasime. Si astia sunt guvernantii nostri. Noi, la mijloc.
Ei sunt ieftini, noi suntem scumpi ca si timpul. Pentru ca timpul nu poate fi nici lungit, nici scurtat. Si va veni momentul in care toate aceste jonglerii ne vor lovi in moalele capului ca o schela prabusita. Niciodata pe ei. Eu am o prietena care e atat de buna incat stie sa ma ierte de fiecare data. Dar timpul nu este nici macar o secunda sentimental.
George Cusnarescu
sursa: cronicaromana.ro