Cum s-a ajuns aici, cu încălcarea unor legi şi tratate internaţionale, şi de ce, vă desluşim în continuare.
Dacă este greu sau nu să vorbeşti despre un subiect pe care nu l-a mai abordat nimeni, asta este discutabil, dar cu siguranţă este greu să vorbeşti pe marginea unui subiect pe care toată lumea crede că il cunoaşte foarte bine [1].
Lupta împotriva mentalităţilor este una cu adevărat dificilă iar atunci când la o serie de idei preconcepute se adaugă şi ceea ce putem numi “vulgarizarea ştiinţelor” victoria pare imposibilă. Accesul tuturor la informaţii, în special prin intermediul internetului a creeat şi o “vulgarizare a ştiinţelor”, prin urmare aproape oricine se poate considera expert în orice. Reţete medicale, lecţii de istorie, arheologie, sfaturi juridice, ne sunt astăzi oferite de diverse persoane: ziarişti, actori, rapsozi, politicieni, prezentatori tv, care posedă, ce-i drept, o gamă variată de calităţi, mai puţin o specializare în domeniul în care vorbesc.
Prin urmare, având în vedere că, urmează să prezint un subiect despre care abia dacă s-au scris în română câteva articole [2] (cu precadere în revistele de specialitate), vă rog să-mi acordaţi timpul necesar unei scurte expuneri despre acest subiect.
Grupul Etnic German [3], subiectul nostru de astăzi, a reintrat în atenţia generală, după circa 70 de ani de absenţă, odată cu discuţiile pe marginea numirii domnului Klaus Iohannis în funcţia de “vice-premier”.
Legătură dintre Klaus Iohannis, primar al Sibiului, şi defuncta organizație nazistă, fiind următoarea: Klaus Iohannis, aflat în fruntea “Forumul Democrat al Germanilor din Romania” (una dintre organizaţiile germanilor din România, similară cu U.D.M.R.), prin implicarea unor politicieni români, precum Adrian Năstase, a preluat drepturile patrimoniale ale sus-numitei organizaţii naziste (pactul Nastase-Iohannis). [4] Această poveste începe în 27 februarie 2007 când Hans Klein (preot evanghelic şi consilier local), în calitatea de preşedinte al organizaţiei municipiului Sibiu a Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), a chemat în judecată municipiului Sibiu, reprezentat de primarul Klaus Iohannis (şeful său în F.D.G.R., Iohannis fiind preşedintele organizaţiei la nivel naţional). Instanţa a admis cererea domnului Hans Klein, iar sentinţa civilă nr. 2790 din 28 mai 2007, la dosar nr. 1672/306/2007, nu a fost atacată de nimeni şi a rămas definitivă. Astfel, în mod oficial, printr-o sentinţă definitivă, F.D.G.R. devine succesorul organizației [5] naziste care face obiectul prezentului studiu.
Despre Grupul Etnic German trebuie înţeles că, atât înfiinţarea cât şi desfiinţarea sa, au fost dictate României de forţe externe şi, prin urmare, statului român nu i se poate reproşa aproape nimic în legatură cu această organizaţie. Grupul Etnic German este menţionat pentru prima oară în Dictatul de la Viena, la acea dată Germania se temea ca românii să nu se prindă că rapturile teritoriale fuseseră parte a unui plan german (numit „Fruhling Offensive”, adică ofensiva de primăvară) [6] menit a slăbi statul român şi a-l aduce în aria de influenţă a Reich-ului [7]. Prin urmare, la Viena, la 30 august 1940, pe lângă actul propriu-zis al “Dictatului de la Viena” s-a semnat de către miniştri Afacerilor Străine român și german (adică M. Manoilescu și Joachim Von Ribbentrop) și următorul acord:
“În dorinţa de a consolida situaţia grupului etnic german din România potrivit relaţiilor prieteneşti dintre România si Germania, guvernul Regal Român şi Guvernul Reichului au convenit următoarele:
Guvernul Regal Român îşi ia angajamentul de a pune în toate privinţele în condiţii de egalitate pe cei care aparţin Grupului Etnic German din România cu populaţia etnică românească și de a dezvolta și de aici înainte poziţiunea grupului etnic german în spiritul hotărării dela Alba Iulia pentru conservarea naționalităţii germane” [8]
Prin urmare, Grupul Etnic German va fi înfiinţat juridic la 20 noiembrie 1940 (decret lege 3884) [10], practic cu o zi înaintea vizitei generalului Ion Antonescu la Berlin, vizită ce a avut ca scop aderararea României la “Pactul Tripartid” (23 noiembrie.) [11]
De reţinut că naşterea acestei organizaţii naziste nu a avut o conjunctură foarte “democratică”, diplomaţia românească fiind nevoită sa tacă şi să accepte formarea “Grupului Etnic German”.
Conform Monitorului Oficial, Grupul Etnic German era declarată persoană juridică română de drept public (Art.1) şi aparţineau acestei organizaţii “toti cetăţenii români care prin confesiunea lor la poporul german, au fost recunoscuţi ca fiind de origine etnică germană”(Art.2) [12]
Tot prin acest decret (art. 3) se recunoaşte şi existenţa partidului “Muncitorilor Naţional Socialist German”, care reprezenta politic Grupul Etnic, acesta fiind și singurul partid care va funcţiona în România după desfiinţarea Miscării Legionare, în 1941, până la întoarcerea armelor, în 1944.
Deşi o parte dintre cei care au tratat acest subiect au înclinat să spună ca “etnicii germani nu au avut de ales”, nici la înscrierea în G.E.G. și nici la înrolările în SS / Wehrmacht / Todt [13], în realitate documentele indică limpede că statul român a făcut tot ce a putut pentru a asigura voluntariatul înscrierilor și înrolărilor [14].
Problema pare a fi simplă, germanii din România au avut posibilitatea de a raporta statului român abuzurile comise de Grupul Etnic German și de a da prioritate legilor române. Cu toate aceastea, ei au ales Vaterland-ul (nu că îi condamn, dar faptele sunt fapte) şi, făcând aceasta, ei au făcut practic un pariu [15]. De altfel, rapoartele serviciilor din 1945 aratau resemnarea populaţiei germane care era perfect conştientă că nemţii au pierdut războiul [16].
Istorici care au tratat acest subiect, precum Claudiu M. Florian, Florian Banu şi Vasile Ciobanu, sunt cu toţii de acord că, în realitate, prin formarea G.E.G-ului, Germania nazistă preia controlul comunitaţii germane din România (care fusese destul de divizată până la acea dată).
Pentru germanii din România, lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată odată cu desfiinţarea partidelor și crearea F.N.R. de către Carol II [17], urmată de aderarea germanilor la FNR (10 ianuarie 1939), pe baza promisiunii guvernului că le va aproba funcţionarea “unei reprezentaţe a intereselor generale culturale, sociale, economice ale Germanilor din România” (Volksgemeinschaft der Deutschen in Rumanien) în cadrul F.N.R., sub preşedinţia lui Fritz Fabritius [18], susţinut inițial de cercurile germane. Înlăturarea Landesfuherer-ului Fabritius câteva luni mai târziu şi impunerea lui Wolfram Brukner ca lider al comunităţii germane (11 octombrie 1939), atunci când Fabritius devenise indezirabil în ochii cercurilor bucureştene, a simbolizat momentul pierderii autonomiei germanilor din România faţă de Berlin [19].
În fruntea Grupului Etnic German va fi numit direct de la Berlin Andreas Schmidt [20] la 26 septembrie 1940, scopul acestei organizaţii şi principala misiune a lui A. Schmidt (acesta se întorcea în țară în 1939, după o lungă ședere în Germania, unde devenise membru SS) a fost organizarea eficientă, după model nazist, a germanilor din România şi realizarea de înrolări pentru Wehrmacht, SS şi Todt.
Grupul Etnic German, împreună cu Partidul Muncitoresc Naţional Socialist, cu care se confunda, a controlat o serie de organizaţii de inspiraţie nazistă precum: „Einsatzaffel”, „Deutsch Manmschafr”, „Deutsch Arbeiterscheft”, „Deutsch Arbeiterschejt”, „Landesbaarerscheff”.
Datele indică că această organizaţie a dat Germaniei Naziste 50.000/55.000 de soldaţi, inclusiv în infamele unităţi SS, şi cca 15.000-20.000 de lucrători în industria germană (Organisation Todt). Ideea folosirii etnicilor germani din România în armata germană se pare că a apărut în anul 1939, când, după izbucnirea războiului, 350 germani originari din România, aflaţi în Germania la studii, s-au oferit voluntari pentru armata germană.
Principala problemă a fost că cetăţenii români nu puteau fi înrolaţi în alte armate, prin urmare înrolările îmbrăcau diverse forme precum plecări la “muncă”, “specializare”, “şcoală”, sau chiar trecere ilegală a frontierei [21]. În 1940 a avut loc “1000-Mann Aktion”, sub coordonarea lui Heidrich Himmler şi Andreas Schmidt, acţiune care îşi propunea recrutarea a 1.000 de voluntari [22]. Mare parte dintre aceştia vor ajunge înrolaţi în Divizia 2 SS Panzer “Das Reich” (ca şi alţi etnici germani, din Banatul românesc, înrolaţi ulterior). Această unitate a fost acuzată şi condamnată la Nürnberg pentru masacrul de la Oradour-sur-Glane. [23]
Deşi guvernul român se arată iniţial intransigent în legătură cu înrolarea cetăţenilor români de etnie germană, în faţa unor presiuni considerabile din partea Reichului, începe treptat sa facă concesii. De exemplu, la 1 iulie 1941 [24] şi la 16 noiembrie 1942 [25] se emite câte un decret-lege pentru amnistierea unor infracţiuni legate de dezertare. Abia la 12 mai 1943, guvernul român îşi dă acceptul în vederea înrolării etnicilor germani şi doar în regim de voluntariat.
O mare parte dintre voluntari au fost înrolați în divizia 7 Munte SS “Prinz Eugen” [26] (staţionată în Iugoslavia), care se afla sub comanda generalului Arthur Phleps, etnic german din România. [27]
Naţionalismul G.E.G. a degenerat în idei de superioritate rasială şi culturală, ajungând chiar în a cocheta cu ideea creării unui Donalaund (o regiune “a Dunării de jos” constituită din Banatul istoric), conform unor date strânse de serviciile noastre de informaţii, populaţia ne-germană de aici urmând a fi deportată în Trasnistria, „împreună cu ţiganii”. Referitor la Transilvania aceasta urma să devină şi ea o regiune a marelui Reich [28]. Referitor la rasismul cultivat în acea perioada de liderii comunităţii germane între etnicii săi, o notă a jandarmerie ne semnalează apariția unui ceritficat de arian în cadrul etniei germane: “Printre minoritarii germani din România criculă un fel de carnet denumit “AHFNPASS-URI”/ paşaportul străbunilor, cu care persoanele de origine germană caută a se stabili originea lor ariană”. [29]
Relația etnicilor germani cu statul român era definită de Volksgruppenfrer-ul A.Schmidt, într-o cuvântare ținută la Sibiu la 9 februarie 1941, astfel: “Nu suntem nimic altceva decât o parte a marelui popor german şi raportul nostru cu statul este raportul Germaniei cu România”. [30]
Arhivele româneşti sunt pline cu rapoarte realizate de diverse servicii şi direcţii precum “SSI”, “Jandarmerie”, “Poliţie”, “Consiliul de miniştri”, în care ne este relatată apariţia unor sentimente anti-româneşti manifestate prin diverse acţiuni precum: germanizarea numelor străzilor din Timişoara, înlăturarea tablourilor cu Regele Mihai și generalul Antonescu şi înlocuirea lor cu tablouri cu Adolf Hitler în diverse clădiri publice din zonele cu populaţie majoritar germană, prezenţa steagurilor româneşti disproporţionată că număr şi mărime, în comparaţie cu drapelele naziste, la întrunirile publice ale etnicilor germani. La acestea se pot adăuga şi unele mai grave, precum refuzul de a se prezenta la încorporare în armata română sau refuzul de a ceda rechiziţiile obligatorii cerute de statul român ( Legea nr 139/1940) [31], motivând că etnici germani contribuie la rechiziţii petru armata germană.
De reţinut că toate acestea se întâmplau în timp ce românii mureau alături de germani pe frontul de Est. Mai mult, în timpul operaţiunii Barbarossa, autorităţile române s-au confruntat cu dezertări importante ale etnicilor germani, care descompletau unităţile române pentru a se înrola în armata germană.
Tineretul german din ţară se pregătea pentru autoapărare, în acest sens organizând diverse acţiuni [32]. Dintr-un răspuns al Marelui Stat Major Secţia II, pentru GEG, aflăm că tineretul german primise autorizaţie să facă trageri cu arme “Geco”, totuşi autorităţile române exercitau presiuni pentru ca armele să fie înregistrate conform legilor în vigoare. [33]
Toţi istoricii conchid că G.E.G-ul s-a completat ca un “stat în stat”, fapt ce tindea să se agraveze cu trecerea timpului ( 1940-1945). Astfel, G.E.G a preluat învăţământul confesional şi cel german de stat. [34]
La, 1 noiembrie 1941 este publicat decretul-lege nr. 3097, prin care G.E.G -ul primea dreptul să înfiinţeze şi să coordoneze şcoli primare, secundare şi alte instituţii educaţionale. În cadrul acestora G.E.G-ul obţinea autonomie educațională, putând folosi propriile planuri de învăţământ, programe analitice şi de examene, acestea trebuind doar să fie aprobate de Ministerul Culturii Naţionale şi al Cultelor:
Art.1 ”Grupul Etnic German din România, ca persoană juridică de drept public , are dreptul de a înfiinţa şi conduce şcoli de grad primar şi secundar teoretice şi practice şi institute de educaţie germană de orice categorie. În raport cu statul Român, Grupul Etnic German din România este reprezentat în ce priveşte învăţământul prin secţia şcolară a Grupului Etnic German”. [35]
Ca particularitate poate fi reţinut ateismul lor agresiv, îndreptat împotriva germanilor care se ţineau după religia „inventată de jidani” (n.a. Creştinismul); educaţia tineretului trebuia făcută după perceptele naţional-socialiste, în care creştinismul nu avea ce căuta. A. Schmidt, liderul grupului etnic german, a afişat o atitudine ateistă, el exprimându-se împotriva unei “lupte pentru cucerirea unei vieţi de apoi inexistente” sau că ”religia noastră este istoria noastră” (a dat chiar exemplu când şi-a înmormântat soţia fără slujbă religioasă) [36]
Pentru a contracara “influenţa” preoţilor, hitleriştii germani organizau duminica manifestări sportive în vecinătatea bisericilor şi promovau diverse sărbători păgâne vechi “ale arienilor”, care erau “la concurenţă” cu cele creştine. Astfel, la data de 21 decembrie al fiecărui an s-a încercat introducerea serbării “focului” sau a “solstiţiului de iarnă”, iar în paralel se sublinia originea “străină” a creştinismului:
“21 decembrie al fiecărui an serbarea focului sau a solstiţiului de iarnă, când se ard trunchiuri uriaşe de brad, în contemplaţia evlavioasă a adepţilor” [37]
“Astfel, cu prilejul sarbătorilor în aer liber a solstiţiului de iarnă sau vară , se aprind ruguri mari împodobite cu zvastica, iar în cuvântul ţinut de unii fruntaşi s-a arătat că în acest mod se preamăreşte Dumnezeul străbunilor, care nu este acela impus de om dintr-o rasă străină.” [38]
Este de reţinut că nazismul acestei organizaţii nu a fost unul mimat sau de conjunctură (steagul cu zvastica, uniformele, portretele lui Hitler, toate au fost prezente), mai mult în cadrul minorităţii germane au existat şi câţiva membri care au încercat să se opună nazificării, precum episcopul Friederich Muller din Sibiu [39] sau Hans Otto (1890-1953) [40]. Reţinem că nu vorbim de situaţie fără vinovaţi şi în care toţi etnicii germani s-au lăsat duşi de val din lipsă de alternativă. Grupul Etnic German şi partidul Muncitorilor Naţional-Socialist au fost cât de naziste se poate şi, din păcate, marea parte a etnicilor germani şi în special tinerii s-au lasat infectaţi de virusul supremaţiei rasiale.
După începerea negocierilor de pace, României îi este impus să interzică şi să confişte bunurile organizaţiilor fasciste și naziste. Sunt luate în discuţie Mişcarea Legionară și Deutsche Volksgruppe. Se concluzionează că M.L. a fost deja desfiinţată în 1941 [41] (şi bunurile confiscate) şi, prin urmare, Deutsche Volksgruppe este cea care face obiectul tratatului: “Mişcarea Legionara fiind desființată legal de la 21 ianuarie 1941, nu mai era necesară un nou act formal de dizolvare”. [42]
Deşi iniţial aproape toţi germanii au fost internaţi în lagăre sau arestaţi la domiciliu, mai târziu autorităţile au stabilit că simpla apartenanţă la G.E.G. nu constituia o infracţiune, doar liderii fiind consideraţi principalii vinovaţi [43]. Aceştia din urmă au fost deportaţi în URSS [44], unde li s-a pierdut urma. De exemplu, Andreas Smith a fost trimis la lagărul Vokuta [45] de dincolo de Cercul Polar, unde a și murit, în condiţii neelucidate, probabil în 1948, după alte surse, ar fi murit în minele din Dombas în 1950. [46]
De reţinut că Grupul Etnic German a fost desfiinţat prin decretul-lege nr. 485, din 7 octombrie 1944, semnat de regele Mihai al României [47], şi nicidecum printr-o lege de naţionalizare. La 2 Ianuarie 1945 se înfiinţează Comisariatul General pentru lichidarea Grupului Etnic German şi se trece la identificarea bunurilor mobile şi imobile ale aceste organizaţii [48].
Deutsche Volksgruppe şi-a obţinut patrimoniul astfel:
- prin absorbţia vechilor organizaţii germane
- prin participarea la Legea Românizării, adică preluării/confiscării de bunuri evreieşti [49]
- datorită banilor primiţi de la Hitler şi banilor acordaţi de Antonescu în diverse situaţii.
După revoluţia din 1989, în urma unor înţelegeri între Klaus Iohannis şi Adrian Nastase [50] şi ulterior Victor Ponta [51], Forumul Germanilor din România, ce se revendicase ca succesor al Deutsche Volksgruppe [52], primeşte garanţii în vederea restituirii patrimoniului nazist. Din acest patrimoniu ştim că fac parte şi proprietăţi cumpărate cu bani de la Hitler, ca şi foste proprietăţi evreieşti [53] sau bunuri aparţinute diverşilor particulari germani care au fost constrânşi să işi vândă/cedeze bunurile în folosul naţional-socialismului.
Din punct de vedere istoric doresc să subliniez următoarele aspecte:
- Grupul Etnic German nu a fost nici înfiinţat, nici desfiinţat ca urmare a voinţei “democratice” a statului Român ( înfiinţare = al III Reich; desfiinţarea = URSS).
- Restituirea patrimoniului unei organizaţii naziste prin decizii judecătoreşti intră în directă contradicţie cu tratatele internaţionale semnate de România [54] ( articolul 15 al Convenţiei de Armistiţiu [55] din 12 septembrie 1944 și art 5 Tratatului de Pace [56], ţinând cont că în cazul conflictelor între legislaţia internă şi tratatele internaţionale ratificate de România au prioritate cele internaţionale)
- Liderii Grupului Etnic German au fost deportaţi şi exterminaţi în URSS, stabilirea calităţii de succesor de către o altă organizaţie, cu alţi membri, ce au altă doctrină politică şi un alt nume, pare imposibilă.
- Grupul Etnic German a fost înfiinţat ca persoană juridică de “drept public”. Ne întoarcem la dreptul roman şi cităm: “Publicum ius est quod ad Statum Rei Romanae spectat, privatum quod ad singulorum utilitate pertinent” [57]. Adică, în traducere: ce este “de drept public” aparţine Statului. Fapt recunoscut şi de legislaţia europeană care, când vorbeşte de finanţare, precizează:
2.2.3 Persoană juridică de drept public
Autoritatea publică reprezintă orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public [58]
De fapt, aşa a fost şi modul cum au fost “salvate” bunurile GEG, când ruşii le-au sigilat şi au dorit să le preia ca fiind “bunuri inamice”, statul român demonstrând că este vorba de “bunuri de drept public” şi ele practic aparţineau statului, personalitatea juridică a G.E.G fiind similară cu a unui minister.
În încheiere, problema revendicării patrimomiului G.E.G. ne pune în fața unui paradox: Klaus Iohannis, lider al Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR), membru P.N.L. din 2013, a fost susţinut în demersurile sale legate de patrimoniu G.E.G. inițial de Adrian Nastase și mai târziu de Victor Ponta, același Ponta care s-a opus, în martie 2014, aducerii domunului Klaus Iohannis la guvernare. Mai mult, şeful domnului Klaus Iohannis din P.N.L., domnul Crin Antonescu, este și iniţiatorul unui legi de condamnare a Mişcării Legionare (legea 217/2015). Acelaşi Crin Antonescu nu are însă nici o problemă cu faptul ca FDGR, condusă de Iohannis, revendică bunuri naziste.
P.S.
Este interesant să vedem cum se va face partajarea între bunurilor organizaţiei naziste “de drept public” GEG şi bunurile Partidului Muncitorilor Naţional-Socialist German ( cu care aceasta era, practic asimilată), evitându-se bunurile confiscate/preluate abuziv de la evrei sau de la germanii opozanţi, sau cele cumpărate cu bani nazişti (intrăm pe alte tratate internaţionale), ca ong-ul de drept privat Forumul Germanilor din România să preia strict bunurile “organizaţiei naziste” a cărei succesoare se revendică!
––––––––––––––––––––––––––––––
[1] Precum relația noastra cu Germania în cel II-lea razboi mondial, presupusul respect al germanilor față de noi, frăția de arme sau presupusa noastră “trădare”.
[2] De scris s-au scris in germana, mai multe lucrari, in care paradoxal “nemtii” nu s-au rusinat deloc sa prezinte caracterul totalitar si nazist al acestei organizati, vezi: Johann Böhm: Hitlers Vasallen der Deutschen Volks-gruppe in Rumänien vor und nach 1945, Peter Lang, Frankfurt am Main 2006, deasemenea Milata, Paul: „Der Lebenslauf des «Volksgruppenführers» Andreas Schmidt“, in: Zeitschrift für Siebenbürgische Landeskunde, Nr. 28.(99.) Jg., Heft 1/2005, S. 72-76. si Hockl, Hans Wolfram: Deutscher als die Deutschen. Dokumentarische Studie über NS-Engagement und Widerstand rumäniendeutscher Volkspolitiker, Linz 1987.sau Popa, Klaus (Hrsg.)Akten um die Deutsche Volksgruppe in Rumänien 1937-1945
[3] Vezi raportul Raportul politiei din 1941 D.G.P. 160/1941 34-71
[4] Aparent începuturile retrocedarii bunurilor fostei organizatii hitleriste catre “Forumul Democrat al Germanilor din Romania” are la baza o intelegere dintre Adrian Nastase (ca președinte al Partidului Social Democrat) și Klaus Werner Johannis (ca reședinte al Forumului Democrat al Germanilor din Romania), semanata in 2002 – http://miris.eurac.edu/mugs2/do/blob.pdf?type=pdf&serial=1037271012021
[5] http://www.justitiarul.ro/forumul-democrat-al-germanilor-din-romania-fdgr-condus-de-klaus-iohannis-se-declar-oficial-continuatorul-partidului-nazist-din-al-doilea-rzboi-mondial/
[6] Florian Banu “Grupul Etnic German din Romania – Organizatie de tip totalitar-”, in Arhivele Totalitarismului Nr- 1-2 din 2001 pag 26
[7] De altfel se pare ca lideri germanilor din Banat erau informati despre continutul protocolului aditopnal secret al pactului ribbentrop molotov ( 23 august 1939), inainte de notele ultimative sovietice (26-27 iunie 1940).
[8] S.A.N.I.C. Fond Microfilme, SUA, rola 308 cadrul 471833, Vezi traducerea: B.A.R. III/173812 ( Protocol Dictatului de la Viena original – A.M.A.E, Colectia Tratate, Tratat – Dictatul de la Viena – .)
[9] O serie de istorici, deasemenea, inclina spre aceasta pozitie
[10] M.O. Anul CVIII nr 275; Joi 21 noiembrie 1940, pag 6 (6530)
[11] Coord. Dinu C. Giurescu, Istoria României in Date, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2007. pag 449.
[12] MO. Anul CVIII nr 275; Joi 21 noiembrie 1940, pag 6 (6530)
[13] Denisa Florentina Bodeanu, Emigrarea etnicilor Germani din Romania, in “Saşi Transilvaneni intre Statornicie si dezrădăcinare” Biblioteca Muzeului Bistrita, Bistrita 2006, pag 374
[14] In protocolul privind inrorarile in SS. Partea romana a tinut ca in acest protocol sa fie mentionat expres caracterul lor voluntar. Mai mult inrorarile se puteau face doar dupa depunerea unei declarati scrise de voluntariat. (a se vedea pentru mai multe detalii: Ottmar Trasca Etnicii germani din Romania in Wafen S.S. 1940-1944).
[15] De asemenea putem considera ca Romania a facut un pariu, un pariu pentru Hitler, pariu care a costat Romania 218.000.000. dolari/1938, si restituiri de 275.000.000.000. lei 1938 (vezi CC al PcR 278 /1945).
[16] Un fapt de neimaginat s-a intamplat odata cu revendicarea Forumului Democrat al Germanilor din Romania a averi G.E.G. pariata pe Hitler si pierduta in 1945.
[17] Vezi: S.A.N.C. Fond F.R.N: 1/1939
[18] S.A.IN.I.C, Fond P.C.M. 1682
[19] Vasile Ciobanu op cit 219
[20] Acesta era grinerele inaltului demnitar nazist Obergruppenfuherul SS Gottlob Christian Berger ( 16 jul. 1896 – 5 ian 1975) sef al departamentului Central SS ( SS Hauptamt). Andreas Schmidt era un sas nascut in 1912, in comuna Manarade (Donnersmark) care a studiat agronomia la Berlin la finele anilor „30 unde a intrat in cercurile naziste. ( vezi Grupul Etnic German, Claudiu M. Florian si A.M.A.E. Fond 71/ Romania, vol 384.)
[21] Sunt mai multe rapoarte care ne semnaleaza această infracţiune în zona Banatului.
[22] Dr. Dan Grecu. Buletinul Cercului de Studii al Istoriei Poştale Din Ardeal Banat si Bucovina, An XI, nr3
[23] http://www.tabletmag.com/scroll/158907/former-nazi-soldier-charged-in-1944-massacre
[24] M.O 1 iulie 1941
[25] MO 16 nov 1942
[26] Dr. Dan Grecu
[27] Ottmar Trasca „Etnicii germani din Romania in Wafen S.S. (1940-1944)”
[28] In acest sens este interesanta o intanirea a etnicilor germani din Bistrita,de dupa ocuparea Ungariei, cu un genaral trimis de Hitler, acesta ii informeaza ca “toti germani sa se intoarca in Reich” nedumeriti ei ii reamintesc ca fusese vorba sa se infiinteze un mare Reich cu Ardealul sub conducerea germana ( vezi S.A.N.I.C. PcM 92 /1943 )
[29] S.A.N.I.C Fond: I.R.J (1925-1949), pag
[30] Istoria Romanilor, Academia Romana, vol IX, Editura Enciclopedica Bucuresti 2008, pag 485
[31] http://www.legex.ro/Legea-139-1940-68.aspx
[32] Unul dintre aceste exerciti au a simulat situatia in care romanii s-ar fi rasculat si ii atacu pe sasi
[33] S.A.M.I.C. Fond: GEG dosar 22 vol 2 pag 48
[34] Mai multe date despre aceasta în: Ludwing-Anton Holczinger, “Ideologizarea invatamantului in limba germana din Banat sub presiunea national extremista” in Invatamantul in limba germana din Banat, Editura Mirton, Timisoara 2009
[35] M.O. 266 din 1 noiembrie 1941
[36] S.A.N.I.C. D.G.P. Dosar 55/1944, par 23
[37] Idem: Fond: D.I.R. 160/1941
[38] Idem:.C. Fond: D.I.R. 55/1949
[39] Ministerul Culteror – Directia Studii – 2/1941
[40] Vezi: Corneliu Craciun: “Hans Otto Roth” si Hannelore Baier: “Arestarea Politicianului Sas Hans otto Roth in 1953”
[41] S.A.N.I.C. Fond: P.C.M. ( Comisia romana pemtru aplicarea armistitiului ) Dosar 2756 (f.vechi Dos 12), pag 81
[42] S.A.N.I.C. ibidem
[43] CC al PcR 373/1945
[44] Inainte de aceasta a mai incercat organizarea in 1945 unei rezistente in stil werwolf alaturi de legionarul Constantin Stoenescu, in speranta unei contraofensive germane ( vezi mai multe in raportul lui A.I. Vasinski din 10 martie 1945 in Arhivele Statului din Romania, ROMANIA si Armistitiul cu Natiunile Unite -Documente- Bucuresti 1995 pag 268)
[45] Claudiu M. Florian, Grupul Etnic German pag 200
[46] Mircea Tanase: Eroi Nimanui, Editura Militara, Bucuresti 2010 pag 270
[47] M.O. Anul CXII nr 233: Duminica 8 octombrie 1944, pag 2 (6658)
[48] S.M.B.A.N, Fond Prefectura Politiei, dosar 588/1945
[49] Dupa cum ne dezvaluie o nota a Subsecretariatul Romanizari din Giurgiu “Grupul Etnic German din cric. Noastra a luat hotararea sa intervina la centru de Romanizare pentru a se ridica toate autorizatile de comert ce au evreii, din orasul Giurgiu, iar magazinele sa fie preluate de ei. […] Parerea mea este ca Grupul Etnic German urmareste sa puna mana pe comertul romanesc” S.A.N.I.C. Fond: Subsecretariatul Romanizari dosar Dos 453, pag 47, vezi si S.A.IN.I.C Fond GEG 18 (exproprierea imobilelor evreesti pentru scoli)
[50] Punctul 3 al protocolului Nastase-Johannis in care “Părţile semnatare vor acţiona pentru finalizarea procesului deretrocedare a proprietăţilor” conform “Legii nr.10/2001 (octombrie2002) ţinând seama si de punctul de vedere al F.D.G.R.exprimat in cadrul unor consultări prealabile”. Nu trebuie uitat ca Grupul Etnic German a fost desfiinţat prin Decretul – Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944 iar la 2 Ianuarie 1945 se înfiinţează Comisariatul G-ral Pentru Lichidarea Grupului Etnic German si se incepe practic procesul de preluare a buburilor de catre statul roman. Legea retrocedari “nr.10 din 8 februarie 2001” se refera doar la bunurile confiscate “în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989”
[51] Vezi: http://www.gazetadecluj.ro/stiri-cluj-investigatii/56640/
[52] http://www.justitiarul.ro/jaf-imobiliar-la-sibiu-retrocedari-ilegale-catre-fdgr-succesor-al-organizatiei-naziste-grupul-etnic-german-i/
[53] În 1941 bancile germane din Romînia ne mai făcând față cererilor germanilor care vroiau să achizitioneze bunuri evreesti aflate în lichidare au cerut banci germane “Dresdner Bank” să deschida urgent un credit de 50 milioane reichmark, bani necesari la “preluarii unora din bunurile straine in lichidare”. în Timișoara șvabi cumparasera 60% din bunurile evreesti din orași ( precum fabrica de ciocolata Kandia). Vezi această problemă fiind dezvoltată de Florian Banu in articolul sau “Grupul Etnic German din România – Organizatie de tip totalitar-” , la capitolul “Interese economice si nu numai” in Arhivele Totalitarismului Nr- 1-2 din 2001
[54] S.A.IN.I.C. Fond PCM-CM 95 /1945
[55] S.A.N.I.C. Fond PCM dosar 2745/1944 ( act original A.M.A.E. Colectia Tratate, – Conventia de Armistitiu – .) 1944
[56] S.A.N.I.C. Fond Casa Regala, “Regele Mihai” dasa 4/1947, (act original A.M.A.E. Colectia Tratate, Tratatul de Pace 10 feb. 1947)
[57] http://www.e-referate.ro/referate/Notiunea_de_drept_public_si_privat2005-03-18.html
[58] http://www.fonduri-ue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd-62/utile/Instructiuni de implementare/POSDRU/4_POSDRU_Ghid_relatii_parteneriat.pdf pag 7Autor: Victor Dogaru
Sursa: Rost online
