Site icon gandeste.org

Grup infracțional la Cotroceni

Documentele date publicității de Mihai Gâdea sunt cu adevărat explozive. Avem acum dovada oficială a exstenței unui grup criminal organizat la Cotroceni. Condus de Traian Băsescu. La acea dată, președinte al României. Ancheta redeschisă la Parchetul General în urma difuzării unei înregistrări cu vocea lui Băsescu a produs până în prezent probe imbatabile în acest sens. Și este abia la început.


Operațiunea de crimă organizată împotriva adversarilor politici ai regimului Traian Băsescu, în frunte cu profesorul Dan Voiculescu, a fost montată în câțiva pași.

Pasul întâi. Traian Băsescu, în calitate de președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, a reușit să impună o hotărâre a acestei instituții, prin care corupția a fost declarată amenințare la siguranța națională și, în consecință, Serviciul Român de Informați se putea implica în operațiunile de curățire a societății românești. Aici trebuie precizat din capul locului că respectiva hotărâre CSAT este ea însăși ilegală și anticonstituțională, întrucât modifică atribuțiile stabilite prin acte normative ale principalului serviciu secret, adăugându-i o componentă, care excede atribuțiilor acestei instituții, așa cum au fost ele stabilite prin legile siguranței naționale. Ori CSAT, atenție, nu a fost niciodată, nu este și nu va fi nici organ legiuitor și nici măcar nu se numără printre instituțiile care pot propune acte normative.

Pasul doi. Se stabilește, printr-o altă hotărâre CSAT, în baza primei hotărâri – cum am văzut, ilegale – faptul că pentru combaterea marii corupții, sub coordonarea președintelui României, Serviciul Român de Informații urmează să coopereze cu Parchetul General și cu structurile din subordinea acestuia. Din nou CSAT, sub presiunea lui Traian Băsescu, a adăugat la lege. Și nu numai. De fapt, a anulat dintr-un condei acele prevederi legale care stabilesc faptul că procurorii lucrează independent sub autoritatea ministrului Justiției, culegerea de informații referitoare la actele de corupție revenindu-le acestora în mod exclusiv. Nu există nicio bază legală – dimpotrivă – care să îndreptățească Serviciul Român de Informații să se interfereze în cercetarea penală a unor fapte.

Pasul trei. În baza celor două decizii ilegale CSAT, se stabilește, tot sub coordonarea lui Traian Băsescu, ca Serviciul Român de Informații să încheie fel de fel de protocoale, nu numai cu parchetele, ci și cu alte instituții de forță ale statului, protocoale prin care să se faciliteze, vezi Doamne, culegerea de informații. În realitate, în baza acestor protocoale, în jur de 70, dintre care doar două au fost desecretizate până în prezent, Serviciul Român de Informații devine coordonator și, în consecință, controlor al ansamblului de operațiuni vizând combaterea corupției. Și aceste protocoale sunt ilegale și urmează a fi declarate oficial ca atare de către instanțele judecătorești. După care se dezlănțuie prăpădul. Pentru că tot ceea ce s-a legat în baza protocoalelor va putea fi dezlegat în baza respectivei hotărâri judecătorești.

Pasul patru. În baza deciziilor de mai sus, Traian Băsescu organizează periodic – și recunoaște acest lucru printr-o declarație sub jurământ dată la Parchetul General – ședințe la care participau șefii Serviciului Român de Informații, Maior și Coldea, și procurorul general, la acea veme Laura Codruța Kovesi. În aceste ședințe, se analiza stadiul dosarelor, celeritatea dovedită sau nu de instanțe în administrarea cauzelor, modul în care erau desemnați judecătorii și, evident, se discuta asupra sentințelor care urmau să fie date. Aici sunt două comentarii importante de făcut. 1). Traian Băsescu a mințit în repetate rânduri opinia publică, oferind garanții, sub forma unor declarații, cum că nu s-ar fi implicat niciodată în modul în care sunt administrate dosarele penale, nici în faza de anchetă, nici în faza de soluționare judecătorească. Această repetată minciună publică nu este însă sancționabilă penal. Dacă însă în prima declarație dată sub prestare de jurământ la Parchetul General el a făcut unele afirmații mincinoase – și există indicii că așa s-a întâmplat – atunci el este pasibil de o pedeapsă cu închisoarea pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă. 2). Șefii Serviciului Român de Informații analizau în aceste întruniri, conform declarației scrise a lui Traian Băsescu, nu numai consistența probelor, ci și modul în care erau desemnați judecătorii ce urmau să soluționeze cauzele. În această situație, încălcarea legii e cât se poate de clară, pentru că desemnarea judecătorilor trebuie făcută întotdeauna aleatoriu. Și niciodată în ședințe prezidate de Traian Băsescu. În al doilea rând, SRI, conform legii, nu are dreptul să urmărească nici procedurile de desemnare a judecătorilor și nici viteza cu care sunt soluționate cauzele la parchete sau în instanțe.

Pasul cinci. Odată construită această schemă infracțională, ea a funcționat pe parcursul celor două mandate de președinte ale lui Traian Băsescu, dar și ulterior, până când Serviciul Român de Informații , sub presiunea unor decizii ale Curții Constituționale, a început să se retragă din „câmpul tactic”. Ravagiile asupra societății românești au fost teribile, iar încrederea în Justiție a scăzut dramatic, procurorii și judecătorii fiind din ce în ce mai dependenți de factorul politic reprezentat de regimul Băsescu și din ce în ce mai mult dominați de principalul serviciu secret al țării. Întreaga arhitectură a Justiției române a fost deteriorată și nu se știe prea bine în cât timp lucrurile ar putea cât de cât reveni la normal.

Ancheta fiind redeschisă, toți cei patru protagoniști – Băsescu, Maior, Coldea și Kovesi – vor fi obligați să se prezinte din nou la Parchetul General, pentru a da cu subsemnatul și pentru a răspunde tuturor întrebărilor și necunoscutelor generate de primele lor declarații. Iar dacă se va dovedi că au mințit în primele declarații, vor fi pasibili de pedeapsă penală. Până atunci însă, din documentele oficiale existente până acum și prezentate ca atare opiniei publice, știm că, cel puțin din perspectivă jurnalistică, la Cotroceni a funcționat un grup criminal organizat, care a pus la cale numeroase infracțiuni, un exemplu cât se poate de clar fiind modul în care a fost condamnat profesorul Dan Voiculescu, la pachet cu toate victimele colaterale.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

Exit mobile version