În ultimul deceniu, când jaful şi distrugerea pădurii a luat o amploare de inimaginat în ultimii ani ai perioadei comuniste, Adriean Videanu a fost numit ministru după ce a prejudiciat bugetul primăriei Bucureşti cu milioane de dolari prin afacerea bordurilor iar preşedintele Băsescu a fost reales deşi este evident că a girat finanţarea campaniei electorale pentru semianalfabeta sa fiică din bani publici sustraşi pe căi ilicite, dar societatea civilă nu a protestat. Ca scuză foarte străvezie (pseudo)reprezentanţii societăţii civile ar putea invoca afirmaţia că doar mass-media, care este lipsită de credibilitate, ar fi lansat zvonuri nefondate, deşi cel puţin în cazul campaniei electorale pentru EBA un cetăţean întreg la minte ar fi trebuit să se întrebe doar în urma observaţiilor proprii de unde a avut o independentă, care abia a absolvit facultatea, banii care au fost investiţi în grandioasa sa campanie publicitară pentru candidatura în cadrul alegerilor europarlamentare.
Extrem de grav mi se pare însă faptul că în cazul Ponta societatea românească ignoră faptul că o autoritate competentă – comisia de etică a Universităţii Bucureşti – a confirmat furtul intelectual dovedit de mas-media. Dacă autoritatea universităţii care i-a acordat titlul de doctor este negată de politrucii din comisia de etică a Ministerului Educaţiei, nu trebuie să ne mirăm că reprezentanţi ai RNP şi ai Ministerului Mediului muşamalizează jaful comis sub oblăduirea reprezentanţilor corupţi ai administraţiei silvice, oricât de evident ar fi cazul de malpraxis sesizabil de un om cu cunoştinţe elementare de silvicultură şi nici că puţinii silvicultori oneşti care îndrăznesc să semnaleze infracţiuni de jefuire şi degradare a fondului forestier sunt crunt persecutaţi.
Scandalul declanşat anul trecut prin mediatizarea distrugerii arboretelor din bazinul Râu Şes a fost muşamalizat atât cu concursul reprezentanţii guvernelor fidele preşedintelui Băsescu cât şi cu cel al reprezentanţilor guvernului Ponta. Deşi au fost distruse peste două sute de hectare de pădure şi deşi este evident că pe lângă încălcarea flagrantă a amenajamentului, confirmată de o comisie independentă a Academiei Române şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, au fost sustrase ilegal cantităţi impresionante de masă lemnoasă, nu a fost eliminat din sistem nici unul dintre vinovaţi. O consecinţă logică a cestei stări de fapt a fost continuarea anul acesta în zonă a seriei crimelor comise împotriva mediului sub oblăduirea APNR, a ITRSV şi a Gărzii de Mediu, care au tolerat lucrările barbare de exploatare executate în cuveta lacului de acumulare Gura Apei. Nu mă refer la necesitatea foarte discutabilă a defrişării arboretului care s-a regenerat într-o fâşie situată într-o zonă evident supradimensionată a lacului de acumulare aflată sub drumul de contur, ci la faptul că solul a fost din nou brăzdat pe pante foarte mari cu drumuri de TAF, deşi ar fi fost posibilă corhănirea întrucât lacul a fost golit chiar anul acesta în cadrul lucrărilor de revizie la baraj executate de Hidroelectrica, precum şi la faptul că importantele cantităţi de resturi de exploatare abandonate şi necojirea cioatelor conduc evident la o înmulţire în masă a gândacilor de scoarţă într-o zonă în care echilibrul ecologic a fost deja masiv perturbat prin lucrările de exploatare criminale executate anii trecuţi în pădurea administrată de Romsilva.
Precizez că anul acesta am identificat şi alte cazuri evidente de malpraxis silvic în ocoalele silvice Oţelu Roşu şi Văliug precum şi în Munţii Făgăraş, în apropiere de ruina cabanei Urlea.
REPREZENTANŢI AI UNOR PRESTIGIOASE ONG-URI DE PROTECŢIA MEDIULUI FAŢĂ CU CHESTIUNEA DEGRADĂRII FONDULUI FORESTIER DIN ROMÂNIA
O condiţie necesară pentru stoparea seriei crimelor ecologice săvârşite în fondul forestier prin lucrări de exploatare ilegale sau pseudolegale o constituie mediatizarea unor cazuri concrete şi evidente de corupţie muşamalizate de autorităţile din România – cazuri de felul celui din bazinul Râu Şes. Pentru ca astfel de cazuri să poată fi depistate, demonstrate şi mediatizate este nevoie de silvicultori oneşti, de reprezentanţi oneşti ai societăţii civile şi de jurnalişti care respectă deontologia profesională. Aproape fără excepţie reprezentanţii administraţiei silvice nu îndrăznesc să comenteze abuzurile care îi nemulţumesc şi pe mulţi dintre ei datorită fricii justificate că vor fi persecutaţi dacă vor încălca legea tăcerii.
ONG-urile de protecţia mediului sunt uneori reprezentate de oameni care habar nu au de cele mai elementare noţiuni de silvicultură şi nici nu vor să se lase consiliaţi de puţinii silvicultori oneşti revoltaţi de pervertirea silviculturii în România de azi, alteori de oameni care nu îndrăznesc să ia taurul de coarne şi uneori de oameni care întreţin de-a dreptul relaţii cordiale de esenţă mafiotă cu administraţia silvică, acţionând atunci când este cazul ca purtători de cuvânt sub acoperire ai Romsilva care caută să muşamalizeze eventuale scandaluri de corupţie cauzate de lucrări de exploatare ilegale sau pseudolegale. Cel mai grav este ultimul caz, mai ales atunci când este vorba şi despre un inginer silvic membru într-un prestigios ONG de protecţia mediului. Din păcate anul trecut în scandalul Râu Şes s-a văzut că atât doamna ing. Erika Stanciu cât şi doamna ing. Maria Mihul, s-au încadrat în această categorie, la vremea respectivă ambele fiind membre de vază ale WWF România. În cele din urmă doamna Stanciu a demisionat din funcţia de preşedinte al CS al PNR dar doamna Mihul a devenit consilier al domnului Victor Ponta, primministrul României. Nu ştiu dacă la ora actuală cele două specialiste în silvicultură mai sunt membre ale WWF.
În ultimele săptămâni în mass-media şi în cadrul unor forumuri virtuale de protecţia mediului a fost publicată următoarea ştire:
În raportul/harta Greenpeace din mai 2012, se vorbeşte că în RO se taie 3 hectare de pădure pe oră.
Raportul Greeenpeace din care provine această ştire se bazează pe următoarea definiţie:
***Reducerea suprafeţelor forestiere (acoperite cu pădure): Orice suprafaţă în care pădurea (existentă la începutul perioadei de analiză) a fost înlocuită cu orice tip de acoperire neforestieră a terenului, sau în care pădurea a fost fragmentată în mod semnificativ în urma tăierii selective sau a altor procese naturale sau antropogene, sau în care zonele acoperite cu alte tipuri de vegetaţie lemnoasă au devenit zone neîmpădurite. Suprafaţa minimă a fost limitată la 1 ha.***
http://www.greenpeace.org/romania/Global/romania/paduri/Despaduririle%20din%20Romania/Evolutia%20suprafetelor%20forestiere%20din%20Romania%202000-2011.pdf
Definiţia reprodusă anterior stârneşte râsul oricărui om cu cunoştinţe elementare de silvicultură întrucât din ea reiese că în opinia „specialiştilor în silvicultură” de la Greenpeace România orice măsură silviculturală, chiar exemplar transpusă în practică, care presupune recoltarea de masă lemnoasă ar echivala cu lichidarea arboretului sau ar conduce chiar la reducerea suprafeţei forestiere. Probabil că dumnealor îşi închipuie că silvicultura este o pseudoştiinţă doar pentru că nu au văzut niciodată un tratament corect aplicat în urma căruia arboretul se poate regenera integral pe cale naturală, pentru că altfel nu se explică echivalarea sintagmei „reducerea suprafeţei forestiere” cu sintagma „pădurea a fost fragmentată în mod semnificativ în urma tăierii selective”. Şi cel mai amărât absolvent al unei facultăţi de silvicultură ar trebui să înţeleagă că pentru a crea ochiuri de regenerare într-o pădure ajunsă la vârsta exploatabilităţii aceasta chiar trebuie fragmentată în mod mai mult sau mai puţin semnificativ prin tăieri selective.
Afirm foarte ferm că aprecierea corectitudinii unor lucrări de exploatare reclamă deplasare în teren şi nu poate fi făcută doar prin analiza spectrală a unor imagini satelitare cum îşi închipuie reprezentanţii Greenpeace România.
Existenţa şi extinderea exponenţială a corupţiei în administraţia silvică sunt realităţi incontestabile în România de azi. Consider însă că ştiri alarmiste profund eronate puse în circulaţie de indivizi cu pretenţii de mari specialişti în ecologie compromit atât ideea de protecţie a mediului cât şi organizaţiile prestigiase pe care le reprezintă.
Trebuie conştientizat faptul că există o deosebire esenţială între noţiunile de reducere a suprafeţei fondului forestier şi de degradare a fondului forestier precum şi între noţiunile de tăiere ilegală sau pseudolegală şi tăiere conformă cu normele silviculturale.
Autor: Gheorghe Cionoiu